4.8 C
București
miercuri, 13 noiembrie 2024
AcasăSpecialCare este diferența între nevoile românilor și bugetul alocat de stat pentru...

Care este diferența între nevoile românilor și bugetul alocat de stat pentru medicamente

În România, diferenţa între bugetul alocat pentru medicamente şi nevoile de tratament ale pacienţilor este de 1,25 miliarde lei, informează Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM).

Bugetul alocat medicamentelor în România, în prezent, este în valoare de 6 miliarde lei şi este calculat la nivelul consumului de medicamente din anul 2011, în condiţiile în care, în ultimii trei ani, numărul pacienţilor români si implicit nevoia acestora de a se trata a crescut cu peste 20%, se arată într-un comunicat al ARPIM.

Astfel, conform celui mai recent raport al Comisiei Europene – OECD Health Data 2014, citat de Asociaţie, România se află printre ultimele ţări din Europa în ceea ce priveşte bugetul alocat medicamentelor, de 216 euro/locuitor, faţă de media europeană de 350 euro/locuitor.

De asemenea, există o diferenţă foarte mare şi între sumele alocate sănătăţii în România comparativ cu alte ţări europene. Astfel, România, cu doar 753 euro/locuitor, se află pe ultimele locuri, alături de Macedonia şi Turcia, în timp ce pe primul loc la acest capitol se află Olanda, care alocă 3.829 euro/locuitor, urmată de Danemarca – 3.528 euro/locuitor şi de Luxembourg – 3.437 euro/locuitor.

"Subfinanţarea bugetului alocat pentru medicamente este, în prezent, una dintre cele mai grave probleme ale sistemului de sănătate. România a ajuns să fie printre primele ţări din Europa în ceea ce priveşte mortalitatea din cauze evitabile şi printre ultimele ţări când vine vorba de speranţa de viaţă. Alocarea procentuală din PIB pentru sănătate trebuie să crească într-un ritm constant de la 4% cât este acum, astfel încât să poată atinge media europeană de 6,5%. Doar în condiţiile unei finanţări corecte şi raportate la nevoile reale ale pacienţilor români, sistemul românesc de sănătate le va putea oferi acestora acces permanent la servicii medicale corecte şi medicamente moderne", a declarat Dan Zaharescu, directorul executiv al ARPIM.

Cele mai citite

România la „dietă” economică: top model sau moare de inaniție

Guvernatorul Mugur Isărescu a vorbit recent despre „dieta” economică, completată cu sintagma „să strângem cureaua”. Mesajul este clar: România trebuie să-și ajusteze politicile financiare,...

Naim Qassem devine noul lider al Hezbollah: Implicațiile schimbării pentru regiune și România

După asasinarea lui Hassan Nasrallah, Hezbollah își reafirmă autonomia și obiectivele strategice sub conducerea lui Qassem Într-o tranziție istorică de conducere pe fondul conflictelor active...

Premierul Japoniei, Shigeru Ishiba, a adormit în timpul numărării voturilor pentru realegerea sa

Shigeru Ishiba, președintele Partidului Liberal Democrat (PLD), aflat la putere în Japonia, a fost văzut adormind luni în parlament, unde a fost reales prim-ministru. O...
Ultima oră
Pe aceeași temă