7.2 C
București
miercuri, 11 decembrie 2024
AcasăSpecialAgenţia Naţională de Integritate informează că 114 șefi de spital declarați incompatibili...

Agenţia Naţională de Integritate informează că 114 șefi de spital declarați incompatibili și în conflict de interese. Cătălin Tolontan: Sumele vehiculate ajung la sute de mii de euro

Agenţia Naţională de Integritate (ANI), a precizat, la solicitările jurnaliştilor Gazeta Sporturilor, care este situația juridică, la zi, a directorului Gabriel Prada, în condițiile în care multinaționala pharma continuă să-l țină angajat și să susțină public că nu vede nici o incompatibilitate.

Gabriel Prada este actualul director medical şi fost manager al Institutului Ana Aslan, fiind angajat din 2011 până în prezent în Consiliul de Administrație al Zentiva și plătit cu 38.000 de lei net pe an, scrie tolo.ro.

Potrivit sursei citate, ANI a precizat faptul că magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au respins contestația lui Gabriel Prada. „Acesta a făcut recurs și va fi judecat la Înalta Curte, care n-a fixat încă un termen”. Cazul medicului Prada nu este singular. ANI a declarat că există „193 de astfel de situaţii de incompatibilitate, conflict de interese și diferențe nejustificate de avere, cazuri care se referă la 114 de șefi ai sistemului medical”.

Cele 114 cazuri sesizate pentru nereguli, precum incompatibilitate, conflict de interese și diferențe de avere, sunt, în proporție de 85%, manageri de spital, directori și șefi de secție, scrie tolo.ro, iar sumele vehiculate ajung la nivelul sutelor de mii de euro.

Din 26 de cazuri de incompatibilități penale, 16 se judecă, iar ANI a pierdut 9 în instanță. În această materie, agenția are un singur succes: condamnarea definitivă la un an de închisoare cu suspendare în cazul profesorului medic Vasile Astărăstoae, rectorul Universității de Medicină din Iași, director la IML Iași, președinte al Colegiului Medicilor, pe care instanța l-a condamnat penru că a semnat trei contracte cu el însuși și cu propria fiică.

Grosul dosarelor investighează legăturile de afaceri dintre directori și diverse firme sau venituri nejustificate şi nu legăturile şefilor din sănătate  cu clinicile private, se menţionează pe tolo.ro.

 

 

 

Cele mai citite

Wladimir Klitschko, aproape de revenire. Ar putea lupta pentru titlul mondial IBF la 48 de ani

Wladimir Klitschko, fostul campion mondial la categoria super-grea, ar putea reveni în ring la 48 de ani pentru o luptă cu Daniel Dubois, campion...

Ana Bogdan, aproape de titlul „Lovitura anului în WTA”

Ana Bogdan este în cursa pentru câștigarea distincției "Lovitura anului în WTA". Execuția spectaculoasă a româncei, realizată în turneul de la Adelaide, împotriva britanicei...

Federația Ospitalității cere înființarea unui Minister al Turismului în viitorul Guvern

Aportul sectorului în PIB este de 6%, peste nivelul de 5,4% înregistrat anul trecut Industria ospitalității din România, aflată într-o creștere accelerată, solicită o reprezentare...
Ultima oră
Pe aceeași temă