Sindicaliștii de la compania Porsche România cer implementarea unui model de dialog social prin care, dacă angajații demonstrează că pot emite păreri avizate în legătură cu o decizie în discuție la nivelul companiei, firma nu poate lua decizia respectivă fără acordul lor. Compania este ”rezervată” în legătură cu implementarea Cartei, însă sindicaliștii spun că se bucură de sprijin internațional.
În această perioadă, sindicaliștii pregătesc negocierile pentru noul contract colectiv de muncă și cer adoptarea modelului de dialog social Volkswagen Charta, care se aplică la nivel global în toate sucursalele și subsidiarele deținute de grupul Volkswagen.
“Drepturile sindicatului ca partener de dialog social pot fi de informare, consultare sau acord, în ceea ce privește deciziile care impactează personalul, iar obținerea acestor drepturi se face pe baza competențelor în domeniu. Cu alte cuvinte, dacă sindicatul face dovada că are în structura sa persoane care prin formare profesională, pregătirea și experiența lor pot emite o opinie avizată pe un anumit tip de decizie, atunci sindicatul primește dreptul ca decizia să nu fie luată fără acordul acestuia. Asta înseamnă un mod de colaborare modern care înlătură negocierea directă, confruntativă, cu obținerea drepturilor pe baza competențelor, spre binele angajaților și a companiei”, a precizat președintele sindicatului, Adrian Drăgan.
În acest moment, există negocieri cu managementul Porsche Inter Auto România, care deocamdată și-a arătat rezerve în implementarea respectivei Carte. Sindicaliștii spun că se bucură de sprijin internațional în acest demers.
Sindicatul Porsche a fost înființat în 2014 și face parte din Federația Sindicatelor din Comerț, membră la rândul ei a CNS "Cartel Alfa".