7 C
București
joi, 12 decembrie 2024
AcasăSpecialVictor Ponta, Gabriel Oprea și Petre Tobă, printre persoanele care ar putea...

Victor Ponta, Gabriel Oprea și Petre Tobă, printre persoanele care ar putea rămâne fără titlu de doctor, în 45 de zile

UPDATE 15.54: Universitatea din Bucureşti a trimis, marţi, către Ministerul Educaţiei dosarul referitor la teza de doctorat a lui Victor Ponta.

„Copia tezei a fost transmisă ca răspuns la solicitarea înaintată de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice la începutul săptămânii, pentru a putea fi analizată de către CNADTCU în contextul suspiciunilor de plagiat. Universitatea din Bucureşti a trimis, până în prezent, 5 solicitări de retragere a titlului de doctor al domnului Victor Ponta, ca urmare a concluziilor formulate de Comisă de Etică a Universităţii din Bucureşti, care probează verdictul de plagiat, încă din anul 2012. Cea mai recentă solicitare trimisă de Universitatea din Bucureşti în acest sens a fost la începutul lunii martie a anului 2016″, potrivit unui comunicat de presă remis redacției.

–––––-

Ministrul Educației, Adrian Curaj, a solicitat, luni, Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) să înceapă demersurile pentru analiza și soluționarea tezelor de doctorat unde au existat sesizări privind suspiciunile de plagiat, în cazul mai multor foști și actuali demnitari, cât și persoane publice, informează Mediafax.

Astfel, Victor Ponta, Gabriel Oprea, Neculai Onţanu, Bogdan Licu, Loredana Radu, Adela Popescu,Mihai Stănişoară, Dumitru Pârvu şi Petre Tobă ar putea rămâne fără titlul de doctor, în 45 de zile.

În 15 martie, au fost făcute mai mult sesizări la UEFISCDI privind suspiciunile de plagiat în cazul mai multor persoane. Este vorba de o sesizare făcută de patru cercetători români care lucrează în străinătate, dr. Cristian Dogaru de la University Campus Suffolk din Marea Britanie, dr. Lucian Ancu de la Universitatea din Geneva, Elveţia, profesorul Horia Cornean de la Universitatea Aalborg din Danemarca şi profesorul Vladimir Tismăneanu de la Universitatea din Maryland, SUA.

„În egală măsură, am trimis universităţilor la care persoanele în cauză şi-au susţinut tezele de doctorat să trimită la CNATDCU copii ale tezelor, pentru analiza în comisiile de specialitate. Totodată, am solicitat, potrivit Regulamentului de organizare şi funcţionare CNATDCU, ca în termenul prevăzut, să se pronunţe asupra sesizărilor”, a precizat purtătorul de cuvânt al Ministerului Educației, Mirabela Amarandei.

Mai mult, ea a precizat că demersul vine după ce Ministerul Educației a făcut o solicitare inițiatorilor sesizării, de a furniza informații suplimentare.

„În 7 aprilie, au fost solicitate celor trei persoane care au făcut sesizarea comună, o serie de completări, la care nu am primit însă răspuns. În consecinţă, am solicitat la CNATDCU demararea procedurii de analiză, pentru fiecare caz în parte”, a aduăgat purtătorul de cuvânt, pentru Mediafax.

Sesizarea îi vizează pe fostul premier Victor Ponta; fostul vicepremier şi ministru de Interne, Gabriel Oprea; primarul suspendat al Sectorului 2 din Bucureşti, Neculai Onţanu; prim-adjunct al Procurorului General al României, Bogdan Licu; avocatul Loredana Radu, fost apărător al lui Victor Ponta, în prezent cercetată pentru corupţie; fosta secretară a lui Gabriel Oprea, Adela Popescu; fostul ministru al Apărării şi senator şi deputat de Mehedinţi, Mihai Stănişoară; fost adjunct al şefului Inspectoratului General al Poliţiei Române, chestorul-şef Dumitru Pârvu şi actualul ministru de Interne, Petre Tobă.

De asemenea, Ministerul Educaţiei a solicitat Bibliotecii Naţionale, să pună la dispoziţia CNADCU copii ale tezelor de doctorat vizate şi, acolo unde acestea nu pot fi furnizate, solicitarea s-a îndreptat către universităţi. Este vorba de Universitatea din Bucureşti, Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul”, Academia de Poliţie „Al. I Cuza” şi la Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”, care au primit solicitări în acest sens. 

În paralel cu analiza universităţilor, comisiile de analiza CNATDCU îşi vor formula punctele de vedere proprii, care pot fi verdict de plagiat. Odată stabilit de CNATDCU că este vorba de o teză de doctorat plagiată, reprezentanţii instituţiei vor înainta ministrului Educaţiei decizia de retragere a titlului de doctor, iar ministrul va trebui să o semneze. Toată procedura aceasta va avea un final în maximum 45 de zile, a mai explicat purtătorul de cuvânt al Ministerului Educației.

 

Cele mai citite

Industria de amanet din România anticipează o creștere de cel puțin 20% în 2025

Valoarea pieței de amanet din România este estimată să depășească 2,5 miliarde de lei în 2024, ceea ce ar reprezenta o creștere de 25%...

Noul Guvern ar putea avea 16 Ministere. Cum va arăta Executivul (surse)

Structura noului Guvern, care este încă în faza de negociere, va include 7 Ministere pentru PSD, 4 Ministere pentru PNL, 3 Ministere pentru USR...

Industria de amanet din România anticipează o creștere de cel puțin 20% în 2025

Valoarea pieței de amanet din România este estimată să depășească 2,5 miliarde de lei în 2024, ceea ce ar reprezenta o creștere de 25%...
Ultima oră
Pe aceeași temă