REZULTATE EXAMEN TITULARIZARE 2015. Cea mai mare rată de promovare la examenul de titularizare s-a înregistrat în județul Cluj, unde a fost înregistrat un procent de 47,10%, conform șefului Biroului de presă al Ministerului Educației, Daniel Tomoni.
Topul județelor cu cea mai mare rată de promovare este completat de județele: Prahova (46,3%), Harghita (44,6%), Galați (42,5%) și București (43,66%).
37,55% dintre cadrele didactice care au susţinut concursul de titularizare au obţinut note între 7 şi 10, informează Ministerul Educației.
Din cele 20.570 lucrări evaluate, 92 au fost anulate la centrele de evaluare din motive legate de nerespectarea metodologiei de concurs, astfel că numărul candidaţilor cu note a fost 20.478.
Dintre aceştia, 40 de candidaţi au obţinut nota 10, 7.649 de candidaţi (37,55%) au obţinut note între 7 şi 10, iar 7.434 de candidaţi (36,30%) au obţinut note între 5 şi 7.Alţi 5.323 de participanţi (26,15%) s-au situat în tranşa de note 1-4,99.
Din promoţia curentă, 1.099 de candidaţi (33,86%) au obţinut note peste 7 şi 1.211 de candidaţi (28,94%), note între 5 şi 6,99.
Cel mai ridicat procent al notelor peste 7 s-a înregistrat în judeţul Cluj (48%), iar cel mai scăzut, în judeţul Călăraşi (18,47%).