6.3 C
București
duminică, 10 noiembrie 2024
AcasăSpecialRezultate BAC 2015: Doar jumătate dintre elevii din Constanţa sunt "utilizatori experimentați"...

Rezultate BAC 2015: Doar jumătate dintre elevii din Constanţa sunt „utilizatori experimentați” ai limbii române

Rezultate BAC 2015. Mai mult de jumătate dintre elevii care au susținut la Constanța probele de limba română și limba maternă din cadrul examenului național de Bacalaureat, sesiunea iunie – iulie 2015, au obținut nivelul de competență „utilizator experimentat”, informează Mediafax.

Inspectoratul Școlar Județean Constanța a centralizat rezultatele obţinute de candidați la primele două probe ale examenului național de Bacalaureat – evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română (Proba A) și evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (Limba turcă, Proba B), care s-au desfășurat între 8 și 10 iunie.

Astfel, la prima probă, din totalul celor 5.266 de candidaţi înscrişi, au absentat 120. Nivelul de competență „utilizator experimentat” l-au primit 3.257 de absolvenţi, alţi 1.241 au obținut „utilizator avansat”, în timp ce 648 de candidați au obţinut nivelul de competență „utilizator mediu”.

În ceea ce privește proba B, evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, nouă candidați dintre cei 10 înscriși la Colegiul Național „K. Ataturk” din Medgidia, care au susținut proba, au obținut următoarele rezultate: utilizator experimentat – șase candidați, utilizator avansat – doi absolvenți, iar ultimul candidat a obținut nivelul de competență de utilizator mediu.

Următoarea probă, cea de evaluare a competenţelor digitale, se desfășoară în perioada 15 – 19 iunie, iar evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională va avea loc în perioada 22 – 26 iunie.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Educaţiei Naţionale, aproape 170.000 de candidaţi s-au înscris pentru susţinerea examenului de bacalaureat în sesiunea iunie – iulie 2015, cu peste 7.000 mai mulţi decât în aceeaşi sesiune a anului trecut.

Examenul de bacalaureat a început luni, 8 iunie, cu proba orală la Limba Română, iar probele scrise încep în data de 29 iunie, cu testarea cunoştinţelor de limbă şi literatura română (proba E a), precizează MEN.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă