3 C
București
miercuri, 13 noiembrie 2024
AcasăSpecialMetoda interdisciplinară la clasa a II-a, din toamnă

Metoda interdisciplinară la clasa a II-a, din toamnă

Metoda interdisciplinară de predare, introdusă în învăţământul românesc în anul şcolar 2013-2014, la clasa pregătitoare şi clasa I, va intra şi la clasa a II-a, din toamnă, iar examenele naţionale vor fi date, din 2019, după modelul testelor PISA, potrivit ministrului Educaţiei, Remus Pricopie.

Toamna aceasta vor fi manuale noi, inclusiv în format digital, la clasele I şi a II-a. Se va continua cu programe şi manuale noi pentru celelalte clase.Din clasa pregătitoare şi apoi clasa I şi a II-a, disciplina Limba şi literatura română se intitulează „Comunicare în limba română“, iar Matematica – „Matematică şi explorarea mediului“, care arată exact modalitatea de predare interdisciplinară. Din anul şcolar 2015-2016, vor fi programe şi ­pentru clasele a III-a şi a IV-a. Elaborarea manualelor pentru toate ciclurile de învăţământ ar putea dura patru-cinci ani.

Potrivit ministrului, strategia modernizării şcolii a vizat mai întâi introducerea unei serii de măsuri speciale care pleacă de la infrastructură şi ajung apoi să vizeze elementele de conţinut educaţional sau de monitorizare a performanţelor şcolare. Această monitorizare, a explicat Pricopie, va putea fi făcută într-un mod profesionist, prin evaluările elevilor din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a, efectuate pentru prima dată în anul şcolar 2013-2014. “Nu trebuie uitat că aceste evaluări sunt concepute exact pe modelul testelor PISA”, a adăugat Pricopie.

“Metoda interdisciplinară de predare este, de fapt, pregătirea pentru testele tip PISA. A fost introdusă, pentru prima dată, în sistemul românesc de educaţie în anul şcolar 2013-2014, în clasa pregătitoare şi clasa I, continuă cu elevii din clasele a II-a, iar din toamnă aceste generaţii vor beneficia şi de primele manuale noi, în premieră şi în sistem digital. Predarea interdisciplinară va fi extinsă apoi la clasele a III-a şi a IV-a simultan cu noile manuale”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Remus Pricopie.

Întrebat ce se va întâmpla cu disciplinele pentru care nu au exis­tat ofertanţi la licitaţia în vederea realizării noilor manuale, ministrul Educaţiei a spus că există soluţii.

Ministrul Educaţiei a mai precizat că din anul şcolar viitor va fi introdusă programa şcolară pentru disciplina opţională “Educaţie prin şah”, anul I şi anul al II-lea de studiu. Aceasta intră în curriculum, la decizia şcolii, pentru învăţământul primar şi va putea fi folosită începând cu anul şcolar 2014 – 2015. Elevii vor avea astfel ocazia să se familiarizeze cu tabla de şah, cu regulile de joc şi să decodifice semnele convenţionale utilizate într-o partidă. Exerciţiile de interpretare, observaţia, simularea unor situaţii şi calcularea unor variante de joc sunt etape pe care elevii le vor parcurge în cei doi ani de studiu Evaluarea naţională, admiterea la liceu şi bacalaureatul vor fi date, din 2019, după modelul testelor PISA, respectiv cel de interdisciplinaritate, potrivit unei ordonanţe de urgenţă adoptate în decembrie 2013, care a modificat Legea educaţiei.

Implementare. Ce este PISA

PISA este o evaluare standardizată internaţional, proiectată împreună de către ţările participante, inclusiv România. Ultima testare PISA a conţinut atât itemi ce vizează competenţele de matematică şi rezolvare de probleme în situaţii autentice ce pot fi întâlnite în viaţa adultă (în pondere de 75%), cât şi de citire sau lectură (15%) şi ştiinţe (10%).

Cele mai citite

România are gata lotul pentru Campionatul European de handbal feminin din Austria, Ungaria și Elveția

Federaţia Română de Handbal a anunţat lotul feminin pentru Campionatul European - EHF EURO 2024, care va avea loc în perioada 28 noiembrie-15 decembrie...

România are gata lotul pentru Campionatul European de handbal feminin din Austria, Ungaria și Elveția

Federaţia Română de Handbal a anunţat lotul feminin pentru Campionatul European - EHF EURO 2024, care va avea loc în perioada 28 noiembrie-15 decembrie...

Premierul Japoniei, Shigeru Ishiba, a adormit în timpul numărării voturilor pentru realegerea sa

Shigeru Ishiba, președintele Partidului Liberal Democrat (PLD), aflat la putere în Japonia, a fost văzut adormind luni în parlament, unde a fost reales prim-ministru. O...
Ultima oră
Pe aceeași temă