Profesori de literatura română și de istorie au explicat pentru „România liberă“ ce schimbări s-au produs în programa școlară de liceu după 1989.
Profesorul Savu George-Daniel de la Liceul Teoretic „Radu Popescu“ din Popeşti-Leordeni susține că manualele de azi acoperă aproape în totalitate evenimentele importante din istoria românilor. „Este adevărat că subiecte precum «Răscoala de la Bobâlna», «Războiul țărănesc condus de Gheorghe Doja»,domniile lui Vasile Lupu, Matei Basarab, Constantin Brâncoveanu, Dimitrie Cantemir sunt subdimensionate în raport cu impactul lor în epocă. Profesorul are însă libertatea de a selecta aceste conţinuturi în funcţie de competenţele urmărite“, ne-a precizat cadrul didactic.
Istorii bine reflectate, dar puțin aprofundate
Iată cum erau prezentate, comparativ, trei momente istorice importante. „Orice regim politic, totalitar sau democratic, rescrie istoria după propriile interese, omiţând adevăruri sau subiecte sensibile. Marea Unire de la 1918 era un subiect bine abordat în manualele de dinainte de 1989, datorită dimensiunii sale naţionale. Era însă minimalizat rolul elitei intelectuale şi al partidelor politice, fiind subliniat doar rolul armatei şi al poporului. Actul de la 23 August era rescris aproape în totalitate, fiind evenimentul care legitima preluarea puterii politice de către comuniști, cu sprijinul «marelui frate de la Răsărit». Era minimalizat rolul regelui Mihai, al partidelor politice şi al armatei. Despre instaurarea dinastiei germane pe tronul României şi depunerea jurământului de către Carol I, la 10 mai 1866, nu se consemna în manualele comuniste. Se trecea de la lecţia «Unirea de la 1859.Reformele lui Al.I.Cuza» la «Războiul pentru obţinerea independenţei de stat a României»“, explică profesorul Savu, care precizează că „după 1989, manualele de istorie prezintă echilibrat şi cât mai aproape de adevărul istoric cele trei evenimente în discuţie. Orele alocate sunt însă insuficiente, câte una pentru fiecare temă“.
La ce bun să mai citim?
Profesoara de limba și literatura română Claudia Osiceanu ne-a spus că marile „epurări“ din manualele de literatură pentru liceu au avut loc imediat după 1966, astfel încât după 1989 au fost excluși puțini scriitori: Titus Popovici, Eugen Barbu, Zaharia Stancu, Mihai Beniuc, Eugen Jebeleanu, Aurel Baranga, Paul Everac, cărora li se adaugă Süto András, Horváth Imre, Alfred Margul-Sperber.
„În afara fotografiei «conducătorului iubit», a unui citat din opera acestuia și a unor scriitori impuși de programa școlară, autorii manualelor de dinainte de 1989, personalități de elită ale învățământului românesc (A.Gh. Olteanu, Maria Pavnotescu, Nicolae Nicolae, Florian Crețeanu, Constantin Parfene etc.), au selectat textele după criterii strict estetice. Acestora ar trebui să le fie recunoscătoare toate generațiile care au studiat după manualele lor“, spune Claudia Osiceanu.
După Revoluție, „nu s-au mai studiat scriitorii care renunțaseră la literatură pentru a elogia realizările socialiste sau personalitatea infailibilă a conducătorului“. Au existat și scriitori care au fost introduși în manualele de română sau au dobândit o mai mare vizibilitate: „Mircea Eliade, Vasile Voiculescu, Ion Vinea, Ion Pillat, Radu Gyr, Mircea Cărtărescu, Mircea Nedelciu, Gabriela Adameșteanu sunt câteva exemple. Practic, profesorii au libertatea de a alege orice scriitor și orice operă prin care pot atinge obiectivele propuse de programa școlară“.
Am întrebat-o pe profesoara Claudia Osiceanu ce le-ar răspunde tinerilor dacă aceștia ar întreba-o: „La ce bun să mai citim?“.
„Trăim într-o societate prea pragmatică, ale cărei dimensiuni spirituale par a se subția pe măsura trecerii timpului, așa că depinde pentru cine punem întrebarea. Se poate citi de plăcere, pentru relaxare, dar amatorii de distracții vor spune că preferă cluburile de noapte. Elevii vor răspunde că trebuie să citească pentru bacalaureat, în cazul în care nu se mulțumesc cu memorarea unor comentarii de care abundă librăriile și tarabele. Să spun că pentru unii cititul e hrană pentru suflet?“
Lupta cu trecutul
L-am rugat pe porofesorul George-Daniel Savu să analizeze structura manualelor de istorie de azi, comparativ cu cele elaborate în perioada comunistă:
Punctul forte al manualelor contemporane este reprezentat de conţinutul ştiinţific riguros. Astăzi, profesorul are libertatea de a alege manualul în funcţie de nivelul clasei, de competenţele urmărite. Grafica, de regulă, este foarte bună, reflectată în diverse imagini, tabele, harţi, genealogii, iar materialele documentare sunt diverse. Prezentarea conţinutului ştiinţific este adaptat particularităţilor de vârstă ale elevului.
„Punctul forte al manualelor de dinainte de 1989 era conţinutul informativ al acestora. Erau redate foarte corect şi pe larg istoria antică şi medievală, care nu aduceau atingere ideologiei comuniste şi creau un puternic sentiment naţional, în vreme ce teme ale istoriei moderne şi contemporane erau reglate potrivit ideologiei de partid. Spre exemplu, revoluţia de la 1821 mai avea puţin şi era văzuta ca precursoarea mişcării comuniste, datorită puternicelor sale obiective sociale. Axarea pe conţinutul informativ, face ca şi astăzi, în mentalul colectiv, să se considere că manualele de dinainte de 1989 erau mai bune ca cele contemporane. Poate, pentru că erau singura sursă de informaţie la indemâna tuturor. Dar astăzi, în condiţiile exploziei fără precedent a mass-media şi a tehnologiei informaţionale, lucrurile stau cu totul altfel”, ne-a precizat profesorul.
