Inițiatorii Concursului Național Amintiri din Copilărie care au lansat un test controversat, pentru copiii de grădiniţă, care incita la intoleranţă şi rasism, au revenit asupra declaraţiilor iniţiale potrivit cărora scopul exerciţiului era de a permite copiilor să își exerseze capacitatea de a observa diferențe.
Citeşte şi: FOTO: Test rasist pentru copiii de grădiniță. Cine este „intrusul”, girafa sau copilul de culoare?
Pe pagina de Facebook a concursului, organizatorii au notat modificările făcute în cazul exerciţiului, astfel, răspunsul acestuia a fost modificat, iar copiilor, care au primit broşura, li se vor trimite materiale educative sub forma jocurilor despre toleranţă.
"UPDATE
1) Am modificat raspunsul subiectului si vom lua toate masurile astfel incat copiii sa nu fie depunctati.
2) Revista cu jocul respectiv a fost retrasa de la comercializare.
3) Toti copiii care au primit-o deja, vor primi o carte cu jocuri si povesti despre toleranta, la care am inceput sa lucram, in luna decembrie.
Ne cerem scuze inca o data tuturor si va asiguram ca pe viitor vom fi mult mai atenti", este mesajul care apare pe pagina Concursului Naţional "Amintiri din Copilărie".
Un test pentru copiii de grădiniță a stârnit controverse, pe rețelele de socializare. Astfel, un utilizator Facebook a postat o fotografie în care copiilor li se cere, în cadrul Concursului Național Amintiri din Copilărie, să încercuiască intrusul din două familii – în prima familie aparând doi bunici, alături de o girafă, iar în cea de-a doua doi părinți albi, care țin în brațe un bebeluș, în timp ce, lângă ei, se află un copil de culoare.