9.8 C
București
marți, 26 martie 2024
AcasăSpecialGuvernul subvenționează lectura, cu o întârziere de cinci ani

Guvernul subvenționează lectura, cu o întârziere de cinci ani

Autoritățile nu au găsit, timp de un cincinal, banii necesari pentru ca Biblioteca Națională a României să funcționeze și sâmbăta. Din cauza privațiunilor financiare, instituția avea cel mai redus program de funcționare comparativ cu alte instituții europene.

„Aflată în subordinea Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, Biblioteca Naţională a României administrează patrimoniul documentar național. Biblioteca Naţională a României reprezintă principala sursă documentară pentru cunoaşterea culturii naţionale, cu rol esenţial în promovarea şi integrarea patrimoniului românesc în cel european şi mondial. Biblioteca Naţională a României este finanţată atât de la bugetul de stat, cât şi din venituri proprii”, se arată în statutul instituției, dar și în „Raportul anual pentru anul 2016”.

Acces de avarie la cărți

În pofida acestui rol de „principală sursă documentară pentru cunoaşterea culturii naţionale”, Biblioteca Națională a României a bifat una dintre cele mai rușinoase particularități: nu era deschisă în ziua de sâmbătă. Acest lucru se întâmpla deja de doi ani în momentul în care a fost descoperit, în iulie 2014, de „România liberă“.

Am putut constata că accesul cititorilor la cărțile Bibliotecii Naționale a României se făcea de luni până vineri între 10 și 18. La acea dată, nu exista un alt program cu publicul mai rarefiat la nici o altă bibliotecă națională din sud-estul Europei și din Occident.

De asemenea, era un program mai scurt decât al bibliotecilor unor facultăți. La acea dată, Letiția Constantin, coordonator la Departamentul Promovare, ne-a precizat că Biblioteca funcționează cu acest program de avarie deoarece a fost angajat doar un sfert din personalul necesar, iar cererile repetate făcute pentru deblocarea posturilor nu au primit răspuns din partea Ministerului Culturii. „Ne-am mutat în clădirea aceasta nouă, unde e nevoie de un personal de 934 de oameni, iar noi suntem doar 230, adică mai puțin de un sfert. La Biblioteca Națională nu vin doar studenți, ci oameni care fac cercetare… Ideal ar fi ca programul Bibliotecii să fie între 8 și 20, inclusiv sâmbăta, iar în sesiunile studențești programul să fie prelungit și după aceste ore, în noapte”, mi-a precizat atunci reprezentantul Bibliotecii.

Deschis, dar nu prea larg

La trei ani de la aceste declarații,  Biblioteca Națională a României a anunțat că “sălile de lectură vor fi deschise pentru public și în zilele de sâmbătă, începând cu data de 1 iulie 2017, între orele 9.00 și 17.00. Pornind de la aceste considerente, Biblioteca Naţională afirmă dorinţa de a îmbunătăţi imaginea publică, de a schimba percepția utilizatorilor asupra acestui tip de instituţii, din rigidă şi conservatoare, în instituție deschisă la nou, creativă şi dinamică, receptivă la nevoile unei societăţi în continuă căutare și transformare. Instituţia noastră își propune ca în următorul an să lucreze, în etape, la modificarea programului de lucru cu publicul”. E o recunoaștere, implicită, că funcționarea din ultimii cinci ani a fost defectuoasă, iar acest lucru a avut un impact negativ asupra accesului publicului la lectură.

Din nefericire, noul program este, în continuare, departe de ceea ce își propunea conducerea Bibliotecii în discuțiile avute cu RL în urmă cu trei ani. În afara programului redus din ziua de sâmbătă (8 ore, în loc de 12), programul este redus și în zilele de luni, miercuri și vineri (8-18, cu două ore mai puțin).

Lectură full-time

Biblioteca Națională a Franței are program la sălile de lectură (în sediul central) șapte zile pe săptămână. De luni până sâmbătă de la 9 la 19, iar duminică de la 13 la 19. Biblioteca Națională a Poloniei funcționează de luni până sâmbătă între 9 și 20.30. Biblioteca Ungariei are program 9-20. După extinderea programului de lucru de la 1 iulie 2017, românii au un acces mai larg la cărți decât spaniolii și bulgarii.

Biblioteca Națională a Spaniei poate fi vizitată de luni până vineri între 9 și 19.30. La sud, Biblioteca Națională a Bulgariei are program luni-vineri 8.30-18.00, iar sâmbătă între 9 și 15. 

Am putut constata că accesul cititorilor la cărțile Bibliotecii Naționale a României se făcea de luni până vineri între 10 și 18. La acea dată, nu exista un alt program cu publicul mai rarefiat la nici o altă bibliotecă națională din sud-estul Europei și din Occident.

Construită în 23 de ani

Biblioteca Națională a României a fost deschisă în ianuarie 2012, după 23 de ani de la punerea celei dintâi pietre de temelie. Construcția noului sediu al clădirii a fost începută înainte de 1989 şi abandonată imediat după Revoluție. Proiectul a fost reluat în 2009 și terminat după o investiţie de peste 100 milioane de euro. Suprafața este una extrem de generoasă, fiind vorba de 112.000 metri pătraţi, cu șase săli de lectură, spații pentru conferințe și expoziții.

Cele mai citite

Decretele semnate astăzi de Klaus Iohannis. Președintele a acordat drapelul de luptă Direcţiei Generale de Protecţie Internă din MAI şi Institutului „Cantacuzino”

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat marți, 26 martie 2024, mai multe decrete. Printre acestea se află și decretele privind acordarea Drapelului de luptă...

Anunțul făcut de Roxana Nemeș. “Nu există altă soluție!”

Roxana Nemeș, artistă și fostă concurentă Survivor All Stars, a vorbit despre operație de endometrioză, boala care poate duce la infertilitate, despre durerile pe...

Votul din Consiliul de Securitate al ONU ce cere în premieră o „ încetare imediată a focului în Gaza” a fost salutat pe plan...

Votul de luni asupra unei rezoluţii a Consiliului de Securitate al ONU care cere pentru prima dată "încetarea imediată a focului" în Fâşia Gaza,...
Ultima oră
Pe aceeași temă