13.7 C
București
sâmbătă, 16 martie 2024
AcasăSpecialEVALUARE NAȚIONALĂ 2017. Profesor de Matematică: Subiectele nu au fost ancorate în...

EVALUARE NAȚIONALĂ 2017. Profesor de Matematică: Subiectele nu au fost ancorate în mileniul nostru

 

Elevii de clasa a VIII-a au susținut, miercuri, examenul de Evaluare Națională la matematică. La primul subiect, elevii au avut de rezolvat șase exerciții, cerându-li-se: să determine intersecția a două mulțimi, să facă un calcul cu numere reale în care să respecte ordinea efectuării operațiilor, să afle latura unui pătrat, lungimea muchiei unei piramide. La al doilea subiect, elevii au avut de desenat un cub, de rezolvat un exercițiu cu radicali, respectând ordinea efectuării operațiilor, de rezolvat o funcție și o expresie. La al treilea subiect, elevii au avut de rezolvat două probleme geometrice, cu un dreptunghi și un cilindru.



Să demonstrezi, nu să calculezi

Examenele din acest an dovedesc încă o dată faptul că învățământul românesc este decuplat de practica occidentală în domeniu. În manualele europene se întâlnesc probleme strict legate de aplicarea matematicii în viața cotidiană. Spre exemplu, elevilor li se cere calcularea unor impozite sau a dobânzilor pe baza cunoștințelor matematice. Li se cere să rezolve probleme de geometrie practică, să calculeze perimetrul sau suprafața unei forme geometrice care poate fi un parc sau un teren de fotbal.

Profesorul Sorin Borodi a confirmat pentru „România liberă“ acest aspect. „Există mari greşeli, fundamentale, în conceperea subiectelor. Nu vorbim despre corectitudinea ştiinţifică, ci despre ancorarea lor în mileniul nostru. Subiectul primit de absolvenţii clasei a VIII-a la matematică în cadrul Evaluării Naţionale se încadrează în tipicul preferat de minister în ultimii ani: fad, previzibil, neatractiv, fără legătură cu lumea reală. Încă un an în care absolventul de clasa a VIII-a primeşte confirmarea din partea autorilor de subiecte că ceea ce a învăţat la matematică, timp de opt ani, este un soi de Sudoku plasat la nivel de programă, o frumoasă gimnastică a neuronilor, dar mult prea departe de exercițiile care au corespondent în viaţa reală și care ar putea cuprinde calcule financiare, determinarea capacității unui butoi, a suprafeței unei grădini. Un singur cuvânt din tot subiectul (la I.2) se referă la un obiect din cotidian. Din nou s-a uitat că matematica şcolară nu există, cel puţin pentru 99% din elevi, în afara concretului, a vieţii de zi cu zi.“

Subiect simplu

Profesorul Sorin Borodi a declarat pentru „România liberă“ că subiectele din acest an au avut un nivel de dificultate mai scăzut decât în anii trecuți: „La matematică s-a primit un subiect simplu, apreciat de un grup de profesori ca având coeficientul de dificultate 4,05. Pentru comparaţie, acest coeficient a fost apreciat la 4,27 în 2016, 4,16 în 2015 şi 5,05 în 2014. S-au luat în calcul atât dificultatea, cât şi supărătorul nivel de repetabilitate al itemilor. Dacă eliminăm subpunctele b) şi c) de la problema III.1 de geometrie plană, care cereau elevilor să «demonstreze» ceva, nu să «calculeze», aşa cum erau obişnuiţi, ce rămâne din subiect?“. O întrebare retorică adresată de profesorul Borodi factorilor de decizie din minister.

S-a modificat ponderea examenului

Potrivit datelor centralizate de Ministerul Educaţiei Naţio-nale, la Evaluarea Naţională din acest an s-au înscris 144.890 de candidaţi, dintre care 144.740 din seria curentă şi 150 din seria anterioară, iar examenul este organizat în 4.164 de centre. Elevii aparţinând minorităţilor naţionale care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă vor susţine astăzi proba scrisă la Limba şi literatura maternă.

Afişarea primelor rezultate este programată pentru 26 iunie, până la ora 16.00, iar contestaţiile pot fi depuse în aceeaşi zi, până la ora 20.00. Rezultatele finale vor fi comunicate pe 30 iunie, în centrele de examen şi pe evaluare.edu.ro.

Una dintre noutăţile acestui examen este că ponderea mediei de la Evaluarea Naţio-nală creşte de la 75% la 80%, iar notele de la clasă vor reprezenta doar 20%, în loc de 25% din media de admitere în clasa a IX-a, cum era până acum.

De asemenea, o altă noutate este că s-a modificat şi un aspect de notare la examenele naţionale, mai exact a fost îndepărtată prevederea din metodologia de desfăşurare a examenului de Evaluare Naţională şi a bacalaureatului care spunea că trebuie să existe o diferenţă de 0,5 puncte între nota iniţială şi cea finală, de după contestație, pentru ca nota să fie modificată. Acum, nu va mai fi luat în calcul niciun barem pentru modificarea notei, nota finală fiind cea de după contestaţie. La depunerea contestaţiei, elevii vor da o declaraţie scrisă în care îşi vor asuma că în urma recorectării lucrării nota iniţială poată să scadă.

Reclamați aici

Ministerul Educaţiei Naţionale a anunţat că a pus la dispoziţia celor implicaţi în acest examen, începând de luni, linia TELVERDE 0800801100, numărul de telefon putând fi apelat gratuit. Numărul 0800801100 va fi disponibil zilnic, pe toată durata desfăşurării examenului, între orele 8.00 și 16.00 (luni-joi) şi 8.00 și 14.00 (vineri) – precizează Ministerul Educaţiei.

Cele mai citite

Ucrainenii atacă cibernetic Rusia. Serviciile secrete susțin că au dezafectat sistemul prin care se poate vota electronic la alegerile prezidențiale

Potrivit unor surse din cadrul serviciilor militare de informații ale Ucrainei (HUR), specialiștii în securitate informatică au reușit să neutralizeze sistemul prin care se...

Militanții au atacat un post militar din Pakistan

Militanții au atacat sâmbătă dimineața un post militar din Pakistan, în apropiere de Afganistan, folosind un vehicul încărcat cu explozibili, ucigând cinci membri ai...

Design și funcționalitate: descoperă mesele de cafea perfecte pentru casa ta

Pentru că au un rol esențial în amenajarea spațiilor de relaxare, fiind apreciate nu numai pentru funcționalitatea pe care o oferă, ci și pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă