18.8 C
București
duminică, 22 septembrie 2024
AcasăSpecialElevii cer pedepse DRASTICE pentru colectarea fondului şcolii

Elevii cer pedepse DRASTICE pentru colectarea fondului şcolii

Consiliul Național al Elevilor și Asociația Elevilor din Constanța cer introducerea unor sancţiuni drastice pentru solicitarea și oferirea de sume de bani pentru fondul şcolii, informează Mediafax.

Cele două organizaţii consideră că unitățile de învățământ solicită acești bani elevilor pentru a acoperi lipsa finanțării din partea autorităților locale, potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de Consiliul Național al Elevilor și Asociația Elevilor din Constanța (AEC).

„Principiul gratuității învățământului de stat este consacrat de prima teză a articolului 32, alineatul (4) din Constituția României, acesta fiind reiterat și în Legea educației naționale, la articolul 9, alineatul (3). Din păcate, unitățile de învăţământ sunt nevoite, de cele mai multe ori, să ceară acești bani elevilor, pentru a acoperi lipsa finanțării complementare din partea autorităților locale, refuzul acordării acestui tip de finanțare, din care, conform Legii educației, trebuie realizate investiții în școlii, asigurată pază ș.a., fiind, din nefericire, o practică comună în rândul unităților administrativ-teritoriale”, se arată în comunicat.

Consiliul Național al Elevilor și Asociația Elevilor din Constanța susțin că acest fapt poate înceta dacă vor fi introduse sancțiuni drastice pentru colectarea fondului școlii.

„Fondul școlii a devenit o practică cutumiară în rândul societății românești, acordarea acestuia avându-și originile în perioada comunistă și perpetuându-se și în epoca post-decembristă, în mentalul colectiv al comunității intrând faptul că acest lucru este normal. CNE și AEC consideră că această practică poate fi oprită doar prin introducerea unor prevederi prin care să poată fi sancționați drastic toți cei care pretind sau oferă fondul școlii. De asemenea, concomitent cu introducerea sancțiunilor pentru colectarea fondului școlii, suntem de părere că art. 103 din Legea educației trebuie modificat, în sensul în care finanțarea complementară să devină obligatorie, în prezent norma fiind permisivă, iar autoritățile locale luând decizia, de cele mai multe ori, să nu acorde aceste sume de bani”, precizează sursa citată.

Elevii mai solicită Ministerului Educației, Asociației Municipiilor din România, Asociației Orașelor din România, precum și Asociației Comunelor din România să facă presiuni pe lângă conducerea unităților administrativ-teritoriale, în vederea acordării unei finanțări complementare corespunzătoare unităților de învățământ din raza acestora.

Cele mai citite

Israelul a lovit mii de facilități militare ale Hezbollah din Liban

Armata israeliană a declarat sâmbătă că a lovit mii de rampe de lansare de rachete în sudul Libanului, de unde mişcarea şiită Hezbollah lansează...

Jucătoare de tenis cunoscute la pariuri

Tenisul feminin a oferit, de-a lungul timpului, partide memorabile ce nu pot fi uitate de pasionații acestui sport. Nume importante din circuitul WTA au...

Febra aurului atinge temperaturi istorice

Metalul prețios a ajuns la cea mai ridicată cotă din istorie: 373 de lei pentru un gram de aur Aurul este considerat un metal sigur,...
Ultima oră
Pe aceeași temă