Diferențele dintre școlile din România și Irlanda

Profesorii care derulează la Şcoala „Gheorghe Ţiţeica“, din Constanța, proiectul european Erasmus, intitulat „Invadatorii. Cum au influenţat ei Europa de astăzi“, recent întorşi din Irlanda, și-au prezentat, ieri, impresiile în urma vizitării uneia dintre şcolile partenere din Ballinasloe.

Share

Anca Enea 0 comentarii

30.03.2016 - 19:56

Profesorii care derulează la Şcoala „Gheorghe Ţiţeica“, din Constanța, proiectul european Erasmus, intitulat „Invadatorii. Cum au influenţat ei Europa de astăzi“, recent întorşi din Irlanda, și-au prezentat, ieri, impresiile în urma vizitării uneia dintre şcolile partenere din Ballinasloe.

În cadrul acestui program Erasmus, derulat în perioada 2014-2017, sunt organizate reuniuni transnaţionale, destinate dascălilor, care vizează probleme organizatorice ale proiectului, dar şi activităţi de învăţare pentru elevi, concretizate prin vizite reciproce. Ţările care fac parte din program sunt România, Anglia, Irlanda, Spania, Italia, Finlanda şi Polonia. Irlanda este coordonatorul european.

„A fost o reuniune de organizare a proiectului în care am evaluat activităţi organizate până acum, am planificat activităţi următoare, am făcut schimb de experienţă între modalităţi de predare. În Irlanda este un sistem de învăţământ cu totul deosebit. Elevii sunt mai relaxaţi. Se pune accentul pe formarea elevului ca şi personalitate creativă. Sunt organizate multe activităţi practice şi nu se pune atât de mult accentul pe testări, evaluări, copiii nu sunt atât de stresaţi cu teme“, ne-a spus prof. coordonator al proiectului, Dorina Şacu.

7 profesori la 45 de elevi

Vizita în Irlanda a fost pentru dascăli un prilej de a cunoaşte, aşadar, şcoala parteneră, dar şi de a îmbogăţi tema proiectului prin cât mai multe date despre vikingi. În acelaşi timp, constănţenii au participat la diverse activităţi culturale.  Constănţenii au fost primiţi pe tărâm irlandez cu steguleţe şi flori. Şcoala gazdă se află într-un sătuc şi a fost înfiinţată în 1899. În ea învaţă 45 de elevi, din care 30% sunt copii cu nevoi speciale. În total, sunt șapte profesori, deci aproape șapte la fiecare elev.

Profesorii Şcolii „Gheorghe Ţiţeica“ au cunoscut îndeaproape elevii în cele trei zile cât au stat în şcoală. Interesant este faptul că în unitatea de învăţământ există o cameră special amenajată, aproape de cancelarie, destinată relaxării elevilor cu nevoi speciale. În acest spaţiu există un pat, o fântână în care susură apa, cu diferiţi senzori tactili din piatră, lemn, catifea. Copiii pot citi, se pot uita la stele într-un spaţiu cu diverşi stimuli pentru toate simţurile.

O surpriză plăcută a gazdelor a fost amenajarea unei săli de clasă după modelul unei case tradiţionale irlandeze, cu vase, farfurii decorative şi scaune aşezate ca pentru o șezătoare. În această clasă, elevii irlandezi au prezentat un frumos spectacol.    

VIZITĂ

Elevii au fost în Spania

Până acum, elevii Şcolii „Gheorghe Ţiţeica“ au vizitat Spania, iar impresiile acestora sunt răsunătoare. „Am fost la Toledo, anul trecut în luna mai. A fost o experienţă foarte frumoasă. Mi-a plăcut. Oamenii au fost primitori, calzi. Am stat o săptămână acolo, timp în care am avut multe activităţi la şcoală, dar am mers şi în excursii. Am văzut ruinele romane, am vizitat localitatea. Am învăţat cuvinte în spaniolă la şcoală. Elevii spanioli nu au uniformă, profesorii sunt foarte apropiaţi de copii, foarte calzi. Şi la noi este aşa, dar cei de acolo mi s-au părut foarte relaxaţi, mi-a plăcut atmosfera“, ne-a spus Eleni Celnicu, elevă în clasa a VII-a A.

În luna mai a acestui an urmează să vină la Constanţa ţările partenere din proiect, iar anul viitor constănţenii vor ajunge în Finlanda, Italia şi Polonia.

Citește totul despre:

Comentarii

Loading...
loading...