3.5 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăSpecialEXCLUSIV. Bătaie de joc în Educaţie. Elevii au primit manuale gata mâzgălite

EXCLUSIV. Bătaie de joc în Educaţie. Elevii au primit manuale gata mâzgălite

Deoarece Ministerul Educației Naționale nu a mai comandat manuale noi, școlile le-au oferit copiilor cărți ale căror rezolvări au fost deja completate de elevi anul trecut.

Criza manualelor continuă la două săptămâni de la începerea anului școlar cu o situație de-a dreptul rușinoasă pentru Ministerul Educației Naționale. Deoarece școlile nu au primit suficiente manuale noi, învățătorii și profesorii s-au văzut nevoiți să distribuie elevilor pe cele de anul trecut, deși acestea conțin deja rezolvarea exercițiilor. Concret, manualele pentru clasa I, a II-a sau chiar a VIII-a au fost gândite astfel încât elevii să completeze rezolvarea direct pe carte și nu separat, pe un caiet de teme. Fostul ministru al Educației, Remus Pricopie, le-a transmis editurilor care au câștigat licitația pentru manuale din 2014 că acestea nu sunt transmisibile de la un elev la altul, după cum ne-a explicat Ana Munteanu, reprezentantul editurii Aramis. Ministerul Educației Naționale se angaja să comande anual alte manuale noi, iar cele vechi să rămână în posesia școlii sau chiar a elevilor. Asta în condițiile în care, în 2015, în ciclul primar și gimnazial sunt înscriși circa două milioane de copii.

În teren, realitatea e alta. La o școală din București, de exemplu, la o clasă a II-a cu 34 de copii, au fost distribuite numai cinsprezece rânduri de manuale pentru cele patru discipline. Fie cărţile erau deja completate cu creionul, fie rezolvarea fusese ștearsă, urmele erau încă vizibile. Prin urmare, învățătoarea s-a văzut într-o situație fără ieșire. Cum jumătate din clasă risca să rămână făcă nici un manual, a decis să distribuie doar câte unul, la câte o singură discplină, pentru fiecare elev, chiar dacă acestea nu puteau fi utilizate. În astfel de condiții, părinții au decis, de comun acord cu învățătoarea, să cumpere pe cont propriu toate manualele noi necesare pentru copiii lor, deși un set pentru cele patru discipline costă 68 de lei.

Situația relatată mai sus nu este singulară. “Fetelor mele le-a cerut învățătoarea, în anul școlar trecut, să scrie doar cu creionul pe manual, iar la final le-a cerut să șteargă ce au scris, pentru ca manualele să fie redistribuite altor elevi”, ne-a declarat și Adrian S., din Ploiești. La o școală dintr-o comună teleormăneană, conducerea a primit de la Inspectoratul Școlar Județean doar 1400 de lei pentru achiziționarea de manuale pentru cei 360 de elevi din școală. “Am cumpărat și noi câte manuale noi am putut, având în vedere că unul singur costă și 25 de lei. Copiilor li se asigură în primul rând un minim de rechizite şi primesc și manuale vechi, unele deja scrise”, a menționat contabila respectivei școli din Teleorman. De menționat că toate persoanele implicate în sistemul de învățământ cu care am discutat – cadru didactic, părinte sau contabil – au preferat să își păstreze anonimatul, invocând teama de eventuale consecințe.

Ministrul neagă evidența

Actualul ministru al Educației, Sorin Câmpeanu, a declarat pentru Rl că nu are cunoștință de situații ca cele relatate mai sus. “Manualele care au spații libere pentru a fi completate de elevi, cum sunt cele de la Matematică, nu sunt transmibile. Am discutat cu inspectorii școlari și aceștia mi-au comunicat că cele completate nu ajung la alți elevi. Este probabil vina editurilor, dar și a oamenilor din sistemul de învățământ care aprobă astfel de lucruri”, a precizat Sorin Câmpeanu. Ministrul a menționat că va investiga totuși cazurile prezentate de România liberă.

De cealaltă parte, editurile nu-și asumă nici o responsabilitate pentru situația creată. “Ministrul Pricopie ne-a spus anul trecut că manualele nu se vor transmite, vor rămâne la copii, iar Ministerul va face o comandă nouă. Nu s-a întâmplat așa, manualele s-au transmis, iar comanda nu s-a mai făcut”, a precizat Ana Munteanu, din partea Editurii Aramis. Aceasta a precizat că a primit abia la două săptămâni de la începerea școlii o comandă de manuale. “Abia acum, la început de octombrie, Ministerul ne-a mai comandat 1200 de exemplare. Faptul ne pune și pe noi în încurcătură, pentru că nici o editură nu stă pe stoc cu manualele, în speranța că va comanda cineva. Iar costurile pentru tipărirea unui cantități așa mici sunt mai mari pentru noi, în condițiile în care trebuie să păstrăm același preț. Pe lângă costurile de tipar, le mai avem și pe cele pentru multiplicarea CD-ului”, a menționat Ana Munteanu. Reprezentantul editurii Aramis este de părere că Ministerul Educației Naționale a luat o decizie greșită anul trecut. “A fost o încurcătură, în mod clar, dar noi ca editură nu putem face nimic, noi respectăm ceea ce ni s-a cerut. E o chestiune care ține de minister”, s-a apărat Ana Munteanu.

O afacere de milioane de euro

Editarea și distribuirea manualelor școlare este o afacere de câteva milioane de euro anual. Numai în ultimii cinci ani, statul a plătit pentru completarea stocurilor de manuale şcolare pentru învăţământul obligatoriu aproape 20 de milioane de euro, potrivit Digi24. Pentru anul şcolar care tocmai a început, autorităţile au cheltuit pentru manuale aproape 4 milioane de euro.

Licitațiile cu probleme

Modul cum a fost organizată anul trecut licitația pentru achiziționarea de către Ministerul Educației Naționale a manualelor școlare a fost contestat la DNA de către editurile care au pierdut această cursă. “„Un grup de interese a considerat că este momentul să pună mâna să se extindă şi asupra pieţei de carte şcolară. Şi au dat un tun de 50 de milioane de euro. Vorbesc de tunul care acoperă valoarea auxiliarelor”, declara anul trecut Mihail Penescu, preşedintele Uniunii Editorilor din România. Alte reclamații au fost depuse la Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC), dar un răspuns la acestea a fost dat abia în ianuarie 2015, la patru luni de la începerea anului școlar, prin adăugarea Editurii Didactice şi Pedagogice pe lista celor care primesc dreptul de a tipări manuale pentru clasa întâi.

Scandalul s-a repetat și la licitația care s-a desfășurat anul acesta pentru o nouă achiziție de manuale. Uniunea Editorilor din România a depus o nouă contestație la CNSC prin care cere anularea licitatiei pentru manualele de clasa a III-a, a II-a si I. “Programele sunt făcute pompieristic, se face o reformă prin ipocrizie – sunt vechile programe ușor schimbate. Nu e vorba de o nouă paradigmă, ci de vechile programe rafistolate”, reclama și Cristian Greșanu, director editorial la Corint, potrivit Hotnews.

Cele mai citite

București-Ilfov, regiunea cu cel mai scăzut risc de sărăcie din Uniunea Europeană

Cele mai mari riscuri de sărăcie au fost înregistrate în regiunea ultraperiferică franceză Guyane, Calabria și Sicilia Regiunea București-Ilfov este lider european în ceea ce...

România deschide ușa șoferilor non-UE: străini angajați pe Uber sau Bolt, din 2025

Germania a adoptat un model similar în primăvară, permițând susținerea examenului de calificare în 8 limbi, inclusiv română, ca răspuns la criza forței de...

Schengen 2025: România desființează peste 30 de puncte de frontieră, de la 1 ianuarie 2025

România se confruntă cu o migrație ilegală, având în vedere poziția sa geografică, la confluența dintre Orient și Occident Începând cu prima zi a anului...
Ultima oră
Pe aceeași temă