12 C
București
miercuri, 8 ianuarie 2025
AcasăSocialSindicaliştii cer demiterea șefului Administraţiei Penitenciarelor şi a conducerii de la Poarta...

Sindicaliştii cer demiterea șefului Administraţiei Penitenciarelor şi a conducerii de la Poarta Albă

La Penitenciarul Poarta Albă au avut loc abuzuri şi evenimente negative în care a fost implicat și personalul unităţii.

Potrivit unui comunicat al SINPEN Constanţa transmis, duminică, la Penitenciarul Poarta Albă au existat în 2017 şi cazuri de nerespectare a prevederilor legale a angajatorului în ceea ce priveşte evaluarea profesională şi modificarea unilaterală a programului de muncă.

”Solicităm public premierului Viorica Dăncilă demiterea directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi a conducerii operative a Penitenciarului Constanţa-Poarta Albă având în vedere abuzurile conducerii Penitenciarului Constanţa-Poarta Albă, reprezentată prin Florentin Muscalu – director, şi Petrică Bănuţă – director adjunct. În decursul anului 2017 au avut loc mai multe evenimente negative, în care a fost implicat personalul unităţii – două sinucideri, o tentativă de suicid, un ultraj, dar şi cazuri de nerespectare a prevederilor legale a angajatorului în ceea ce priveşte evaluarea profesională şi modificarea unilaterală a programului de muncă”, se arată în documentul citat.

Reprezentanţii SINPEN Constanţa, sindicat membru al Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, susţin că în ceea ce priveşte relaţia angajator – sindicat, există deficienţe de comunicare şi de parteneriat în cadrul dialogului social.

”Nu se răspunde în termenul legal de 30 de zile la majoritatea adreselor înaintate de către sindicat, nu s-a finalizat amenajarea sediului sindicatului, sindicatul nu este consultat în legătură cu rescrierea Statului de organizare”, se subliniază în comunicat.

Sindicaliştii constănţeni au precizat că toate aspectele semnalate au fost aduse la cunoştinţa Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, fără a se lua, însă, măsuri concrete.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Vreme neobișnuit de caldă pe 8 ianuarie: Unde se vor înregistra 18 grade

Astăzi, 8 ianuarie, vremea aduce temperaturi primăvăratice, mai calde decât ar fi normal pentru această perioadă a anului. În Dobrogea și Bărăgan, maximele vor ajunge...

Rata șomajului, în scădere uşoară. Tinerii rămân cei mai vulnerabili

Pe sexe, rata șomajului la bărbați a depășit-o cu 0,5 puncte procentuale pe cea a femeilor Rata şomajului în luna noiembrie 2024, ajustată sezonier, a...

Apple ar putea lansa iPhone SE 4 și iPad 11 în primăvara lui 2025

Apple plănuiește lansarea iPhone SE 4 și iPad 11 „până în aprilie”. În urmă cu puțin timp, o sursă cunoscută pentru scurgerile de informații...
Ultima oră
Pe aceeași temă