13:39 Judeţele din Moldova, sub cod portocaliu până la ora 17.00;ANM va da o nouă informare la ora 22
Codul portocaliu de vânt şi ninsoare pentru judeţele din Moldova va rămâne în vigoare până la ora 17.00, urmând ca Administraţia Naţională de Meteorologie să emită joi, la ora 22.00, o nouă informare meteo, pentru că, în continuare, în partea de vest, centru şi nord a ţării se vor semnala pe arii extinse precipitaţii, a declarat directorul general al ANM, Elena Mateescu.
12:00 Vaslui: Circulaţie blocată pe un sens în municipiul Vaslui, după ce vagonul unui TIR s-a desprins de capul autocamionului
Traficul pe un sens de mers este blocat, joi, la ieşirea din municipiul Vaslui spre Bârlad, după ce vagonul unui TIR care circula în zonă s-a desprins de capul autotrenului.
Pompierii asigură măsuri de prevenire şi stingere a incendiilor, având în vedere că incidentul s-a produs în preajma unei benzinării.
„La faţa locului s-a deplasat o autospecială de stingere cu apă şi spumă, în vederea asigurării în zonă a măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui, Petru Iftene.
Poliţiştii rutieri efectuează cercetări pentru a stabili în ce împrejurări s-a produs incidentul. Circulaţia în zonă se desfăşoară pe un singur sens de mers.
UPDATE 11:30 Iași: Aeronavele decolează cu întârziere de câteva ore de pe Aeroportul Iaşi
Aeronavele decolează de pe Aeroportul Internaţional Iaşi cu până la patru ore întârziere din cauza operaţiunilor de degivrare, au declarat joi, pentru AGERPRES, reprezentanţii unităţii.
Purtătorul de cuvânt al Aeroportului Internaţional Iaşi, Elena Troia, a declarat că, în prezent, se zboară în condiţii normale, dar cu întârzieri din cauza operaţiunilor de degivrare a aeronavelor de care se ocupă firma de handling, angajată de companii.
„Sunt întârzieri de la 2.30 la 4 ore. Pista este curată, perfect operaţională pentru că utilajele de deszăpezire lucrează în permanenţă. Curăţarea platformei durează puţin mai mult câtă vreme sunt la sol aeronavele. Dar nu zăpada este problema, pentru că nu ninge, este vizibilitate bună, ci degivrarea completă a aeronavelor afectează, pe moment, zborurile. Utilajele au lucrat la foc continuu toată noaptea când a nins abundent”, a precizat Elena Troia.
UPDATE 11:12 Cod portocaliu de viscol în localităţi din judeţul Constanţa, până la ora 16
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o nouă atenţionare nowcasting Cod portocaliu de viscol, valabilă în orele următoare în localităţi din judeţul Constanţa.
Potrivit meteorologilor, până la ora 16:00, în judeţul atenţionat, în special în localităţile Constanţa, Medgidia, Murfatlar, Năvodari, Ovidiu, Castelu, Ciobanu, Ciocârlia, Cogealac, Corbu, Crucea, Cuza Vodă, Fântânele, Gârliciu, Ghindăreşti, Grădina, Horia, Istria, Lumina, Mihail Kogălniceanu, Mihai Viteazu, Mircea Vodă, Nicolae Bălcescu, Pantelimon, Poarta Albă, Săcele, Saraiu, Şeimeni, Siliştea, Târguşor, Topalu, Tortoman, Valu lui Traian şi Vulturu, vor fi intensificări ale vântului cu rafale de 70 – 85 km/h, ninsoare viscolită şi vizibilitate redusă sub 50 de metri.
Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, notează ANM.
UPDATE 10:45 Ministrul Educaţiei: Cursurile au fost suspendate în mai multe şcoli din ţară din cauza viscolului
Cursurile în mai multe şcoli din localităţi aflate în judeţele în care este vreme rea au fost suspendate, a declarat ministrul Educaţiei, Liviu Pop, joi, la videoconferinţa cu prefecţii, organizată la sediul MAI, la care a participat şi premierul interimar Mihai Fifor.
„Avem situaţii punctuale unde, din cauza viscolului, lipsa energiei sau a defecţiunilor de la centrala termică, s-a hotărât la nivelul unităţilor şcolare din unele judeţe să se suspende cursurile. Fac precizarea că, din punct de vedere al actului educaţional, lucrurile nu sunt afectate, se vor recupera cursurile în toate aceste unităţi şcolare. Ţinem legătura şi cu inspectorii şcolari şi cu directorii de unităţi şcolare. Punctual, dacă e nevoie, în fiecare judeţ, putem interveni, (…) în general în grădiniţele din sate unde nu s-a putut asigura transportul elevilor. Totul este, din punctul meu de vedere, sub control. Colegii sunt conectaţi la ceea ce se întâmplă acolo. (…) Am făcut recomandarea profesorilor să nu pună absenţe elevilor în catalog, mai ales în situaţia elevilor care au întârziat faţă de programul normal”, a precizat Liviu Pop.
La solicitarea premierului interimar, ministrul Educaţiei a prezentat şi o situaţie a şcolilor unde cursurile au fost suspendate: „În Galaţi sunt 15 unităţi şcolare, în Argeş o unitate şcolară, în Bacău cinci, în Sibiu – trei, în Vrancea – două grădiniţe, în Harghita – trei unităţi şcolare, în Prahova – una, în Vâlcea – trei, în Iaşi – 15 unităţi şcolare, în Tulcea – şapte, la Braşov – trei unităţi şcolare, în Vaslui – 19 şi în Constanţa – opt”.
La ieşirea din sediul MAI, întrebat de jurnalişti pe această temă, ministrul Educaţiei a precizat că în prezent sunt 88 de unităţi şcolare din 14 judeţe închise din cauza vremii nefavorabile.
UPDATE 10:39 Prahova: Restricţia de trafic de pe DN 1A, menţinută pentru vehiculele de peste 10 tone
Restricţia de trafic impusă pe DN 1A se menţine pentru vehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de zece tone, un filtru fiind instituit în zona Vălenii de Munte, a anunţat, joi dimineaţă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova, Marian Popescu.
Potrivit acestuia, se menţin în continuare filtrul rutier care a fost instituit pe DN 1, la Nistoreşti, şi restricţia de trafic pentru vehiculele de peste 7,5 tone.
Popescu a precizat că pe zona Comarnic-Sinaia asfaltul este curat, în zona Buşteni este un strat de aproximativ un centimetru de zăpadă pe carosabil, iar de la Azuga spre Braşov încă ninge viscolit, însă ninsoarea a mai scăzut în intensitate, stratul depus fiind de 2 cm.
De asemenea, la Azuga nu mai este coloană, ci se circulă, a precizat sursa citată.
Aproximativ 130 de tiruri şi camioane au fost oprite, în noaptea de miercuri spre joi, pe DN 1, la Nistoreşti, din cauza vremii nefavorabile, iar la Azuga, din cauza unui autotren care a derapat în judeţul Braşov, aproximativ 80 de astfel de autovehicule au fost oprite de poliţişti în cursul nopţii.
Galaţi: 21 de localităţi au rămas fără curent electric din cauza viscolului, un autocar a rămas blocat pe un drum judeţean
Un număr de 21 de localităţi din judeţul Galaţi au rămas, joi, fără curent electric din cauza viscolului puternic, şase echipe ale societăţii Electrica acţionând în teren pentru remedierea avariilor. De asemenea, un autocar cu 22 de persoane a rămas bocat pe un drum judeţean.
Purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi, Eugen Chiriţă, a declarat că din cauza viscolului un număr de 21 de localităţi, în special din nordul judeţului Galaţi, au rămas fără energie electrică, fiind afectaţi aproape 11.500 de consumatori.
În prezent, şase echipe ale societăţii Electrica acţionează în teren pentru remedierea avariilor apărute la 90 de puncte de transformare.
Pe de altă parte, la nivelul ISU Galaţi s-a semnalat că un autocar cu 22 de persoane, între care se află şi un copil de 8 ani, a rămas blocat pe DJ253, între localităţile Cudalbi şi Băleni, fără să se cunoască motivele exacte pentru care autocarul nu mai poate circula. î
Potrivit lui Chiriţă, în zonă au fost trimsie utilaje pentru deblocarea autocarului.
Totuşi, el a precizat că în momentul de faţă se circulă pe toate drumurile naţionale şi judeţene din judeţul Galaţi, însă pot exista momente când se formeză suluri de zăpadă care pot îngreuna traficul rutier.
Braşov: Circa 23.000 de consumatori din judeţ, fără alimentare cu energie electrică
Aproape 23.000 de consumatori din 16 localităţi din judeţul Braşov sunt joi fără electricitate, ca urmare a avariilor provocate de ninsorile abundente şi viscol, potrivit autorităţilor locale.
Purtătorul de cuvânt al ISU Braşov, cpt. Ciprian Sfreja, a transmis că un număr de 16 localităţi, 22.836 de consumatori şi 101 posturi de transformare a curentului electric, din judeţ, nu sunt alimentate cu energie electrică din cauza viscolului şi a ninsorii abundente.
Este vorba despre localităţile Prejmer, Apaţa, Măieruş, Stupini, Sânpetru, Cincu, Şercaia, Sâmbăta de Sus, Făgăraş, Drăguş, Şinca Nouă, Poiana Mărului, Fundata, Ucea de Jos, Viştea, Recea, conform sursei citate.
Vaslui: Şcoli închise şi blocaj pe DJ 16 Arsura – Ghermăneşti
Un număr de 67 de unităţi şcolare din judeţul Vaslui au suspendat cursurile din cauza drumurilor comunale greu practicabile sau blocate, au anunţat autorităţile.
Potrivit acestora, este vorba despre şcoli din comunele Ciocani, Zăpodeni, Pogana, Roşiesti, Vutcani, Buneşti-Averesti, Măluşteni, Rebricea, Gârceni, Arsura, Şuletea, Lipovăţ, Zorleni, Poeneşti, Laza, Soleşti, Tanacu, Vultureşti si Deleni.
Totodată, drumarii au intervenit, joi, pentru deblocarea a două autovehicule şi a unui microbuz care au rămas blocate pe DJ16 Arsura – Ghermăneşti.
„Au fost două autoturisme care au rămas împotmolite şi un microbuz, în care nu erau pasager. S-a intervenit pentru deblocare, nefiind probleme deosebite”, a declarat pentru AGERPRES, prefectul judeţului Vaslui, Eduard Popica.
Alimentarea cu energie electrică – întreruptă în 132 de localităţi; în jur de 32.000 de consumatori afectaţi
Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a anunţat joi că alimentarea cu energie electrică a fost întreruptă din cauza viscolului în 132 de localităţi din 13 judeţe, fiind afectaţi 32.000 de consumatori.
„Suntem în faţa primului episod de iarnă mai serios. (…) În această noapte, nu am înregistrat situaţii grave sau persoane înzăpezite, localităţi izolate, fără a avea acces la ele. Avem însă localităţi unde alimentarea cu energie electrică a fost întreruptă din cauza viscolului. Conform datelor din această dimineaţă, aveam 132 de localităţi din 13 judeţe unde alimentarea cu energie electrică a fost întreruptă. Asta înseamnă că sunt afectaţi în jur de 32.000 de consumatori, însă cei de la Electrica ne-au anunţat că lucrează (…) cu 93 de echipe în teren”, a declarat Carmen Dan, la videoconferinţa cu prefecţii organizată la sediul MAI.
Toate porturile din Constanţa au fost închise din cauza vântului puternic
Toate porturile din Constanţa au fost închise, joi, din cauza vântului puternic. Totodată, circulaţia pe 2 drumuri judeţene din Harghita şi Vaslui sunt închise, din cauza copacilor căzuţi pe drum sau a unor maşini blocate.
Potrivit IGPR, circulaţia rutieră este oprită pe DJ133 Ulieri – Orăşeni, judeţul Harghita, din cauza copacilor căzuţi pe drum, pe DJ284 Arsura – Ghermăneşti, judeţul Vaslui, unde 2 maşini sunt blocate, şi pe DJ 16 Arsura – Mihail Kogălniceanu, unde un microbuz este blocat. Călătorii au sot evacuaţi.
Totodată, pe DN22A între localităţile Ciucurova (Tulcea) şi Hârşova (Constanţa) a fost impusă restricţie de circulaţie pentru autovehiculele cu masa total maxim autorizată mai mare de 7,5 tone.
Din cauza vântului puternic, au fost închise circulaţiei fluviale şi maritime toate porturile din judeţul Constanţa.
Ministrul Energiei a convocat comandamentul energetic de iarnă la ora 15
Ministrul Energiei, Toma Petcu, a convocat pentru joi la ora 15 comandamentul energetic de iarnă, la sediul Dispeceratului Energetic Naţional.
Prahova: Cursuri suspendate în unităţile de învăţământ din Sinaia
Autorităţile locale de la Sinaia au decis, joi, să suspende cursurile în şcolile şi grădiniţele de pe raza oraşului, din cauza ninsorii abundente şi a viscolului.
Primarul Vlad Oprea a anunţat, pe pagina sa de Facebook, faptul că acei copii care totuşi au venit la şcoală sau grădiniţă pot rămâne la program.
„Din cauza condiţiilor meteo nefavorabile se suspendă azi cursurile la toate şcolile şi grădiniţele din Sinaia! (…) Copiii care au venit la Şcoala ‘George Enescu’ sau la grădiniţe pot rămâne la program”, a scris edilul.
Un autobuz cu 18 pasageri şi mai multe maşini s-au răsturnat în Vrancea şi Galaţi, din cauza ninsorii
Un autobuz cu 18 pasageri şi mai multe maşini s-au răsturnat, în noaptea de miercuri spre joi, în judeţele Vrancea şi Galaţi, din cauza ninsorii. Pe de altă parte, pompierii gălăţeni s-au luptat 6 ore pentru a stinge un incendiu, focul fiind pus intenţionat.
În judeţele Brăila şi Vrancea, viscolul a rupt firele electrice şi sute de persoane au rămas în beznă. De asemenea, au fost câteva incidente pe drumurile naţionale şi judeţene.
În judeţul Brăila, vântul a distrus reţelele electrice. La ora 8.00, erau 45 de localităţi cu aproximativ 13.000 de consumatori nealimentate.
În Brăila nu sunt drumuri blocate, dar se circulă în condiţii de iarnă.
Hunedoara: Peste 3.000 de consumatori sunt fără energie electrică din cauza condiţiilor meteo
Peste 3.000 de consumatori din 47 de localităţi ale judeţului Hunedoara nu aveau energie electrică, joi dimineaţa, din cauza fenomenelor meteo periculoase caracterizate de precipitaţii mixte şi intensificări ale vântului în zona montană, relevă datele centralizate de Centrul Judeţean de Comunicare şi Informare Publică Hunedoara.
Sunt afectate de lipsa energiei electrice localităţi din comunele Băiţa, Vălişoara, Densuş, Sarmizegetusa, Râu de Mori, Bunila, Lunca Cernii, Cerbăl, Balşa, Bătrâna, Boşorod, Călan, Ghelari, Lelese, Orăştioara şi Pui.
Conform datelor CJCIP Hunedoara, în cursul nopţii, condiţiile meteo dificile au afectat furnizarea energiei electrice în 70 de localităţi din 21 de unităţi administrativ-teritoriale, 6.200 de consumatori fiind lipsiţi de curent electric.
Pentru remedierea avariilor au acţionat, pe timpul nopţii, şase echipaje ale distribuitorului de energie electrică, astfel că în cursul dimineţii de joi numărul gospodăriilor afectate a scăzut la jumătate.
„În această dimineaţă (joi, n.r.) mai erau afectate 47 de localităţi din 16 unităţi administrativ-teritoriale, 3.019 consumatori nefiind alimentaţi cu energie electrică. Echipele de intervenţie acţionează în zonele afectate până la remedierea tuturor avariilor”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara, Anemona Doda.
Un echipaj din cadrul ISU Hunedoara cu o autoşenilată şi doi salvamontişti cu un autoturism de teren şi un ATV acţionează joi dimineaţa în sprijinul Enel, pentru remedierea unei avarii la linia de transport energie electrică din satul Vadu Dobrii, comuna Bunila.
La nivel judeţean, circulaţia rutieră s-a desfăşurat în condiţii de iarnă, echipajele de la companiile de drumuri naţionale şi drumuri judeţene intervenind pentru îndepărtarea stratului de zăpadă depus.
Judeţul Hunedoara se află sub avertizare cod portocaliu de vreme rea, caracterizată prin vânt puternic, viscol, precipitaţii mixte şi ninsori abundente, până joi la ora 12.
Circulaţia rutieră pe DN22A, între Cataloi şi Hârşova, a fost închisă din cauza viscolului
Circulaţia rutieră pe DN 22A între Cataloi şi Hârşova a fost închisă joi dimineaţa, pentru toate categoriile de vehicule, din cauza viscolului puternic ce reduce vizibilitatea spre zero, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
„Azi, 18 ianuarie 2018, se închide circulaţia rutieră pentru toate categoriile de autovehicule pe DN 22A între Cataloi şi Hârşova, km 0+000 – km 85+920, din cauza viscolului puternic ce reduce vizibilitatea spre zero. Precizăm că începând cu ora 09:00 a fost închis circulaţiei rutiere un prim sector din DN 22A, respectiv, sectorul Hârşova – Ciucurova”, se spune în comunicat.
De asemenea, compania a anunţat că începând cu ora 10:00, se închide circulaţia rutieră pentru toate categoriile de autovehicule pe DN 22D între Horia şi Ciucurova (pe raza judeţului Tulcea), km 40+000 – km 52+000, din cauza viscolului puternic ce reduce vizibilitatea spre zero.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, două avertizări Cod portocaliu de ninsori şi viscol, valabile până joi seară în 20 de judeţe din Moldova, Transilvania şi Oltenia, şi a prelungit Codul galben de precipitaţii însemnate cantitativ şi intensificări ale vântului pentru 18 judeţe.
Judeţele vizate de avertizările Cod portocaliu sunt: Iaşi, Vaslui, Galaţi, Vaslui, Iaşi, Vrancea, Bacău, Neamţ, Tulcea, Buzău, Covasna, Braşov, Prahova, Argeş, Sibiu, Vâlcea, Alba, Hunedoara, Gorj şi Caraş-Severin.
În acelaşi timp, pe lista judeţelor aflate sub Cod galben se află: Constanţa, Brăila, Botoşani, Suceava, Neamţ, Bacău, Bistriţa Năsăud, Harghita, Mureş, Braşov, Sibiu, Alba, Cluj, Hunedoara, Argeş, Vâlcea, Gorj şi Caraş-Severin.