15 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăSocialConstanța are de două ori mai mulți agenți de pază decât polițiști

Constanța are de două ori mai mulți agenți de pază decât polițiști

Am verificat, din cifrele puse la dispoziție de Ministerul Finanțelor, primele 15 firme de pază și securitate din județ. Potrivit acestora, numărul mediu de angajați în aceste companii a fost, în anul 2017, de 2.651. În ceea ce privește polițiștii din județul Constanța, numărul lor este situat undeva între 1.300 și 1.400. În acest număr sunt incluse toate structurile din teritoriu ale Inspectoratului General al Poliției Române, Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Constanţa, centrul medical, dar și cei de la serviciul de evidență a populației. Cu alte cuvinte, nu numai personal operativ, cum de altfel, nici în firmele de pază și protecție nu vorbim numai despre personal operativ, ci și TESA.

 

Afaceri prospere

Firmele de pază și protecție au mulți angajați, dar și cifre de afaceri pe măsură. Potrivit calculelor realizate de „România liberă“, bazate pe bilanțurile financiar-contabile aferente anului 2017, depuse la Ministerul de Finanțe, primele 15 companii de profil din Constanța au înregistrat, împreună, o cifră de afaceri totală de peste 100 de milioane de lei. Mai exact, 102.822.410 lei. Dacă luăm în considerare că majoritatea clienților sunt societăți comerciale și că numărul firmelor din județul Constanța care depun bilanțuri anuale este de circa 27.000, rezultă că o firmă a avut, în medie, cheltuieli de peste 3.700 de lei pe an cu paza și protecția. Evident, însă, o parte a clienților sunt și persoane fizice, care fie sunt nemulțumite de modul în care poliția își face treaba, fie vor să se simtă mai protejate. Profitul realizat de cele 15 firme este de 7,12 milioane lei. Cifra este diminuată semnificativ din cauza Direcției de Pază SRL, o societate care aparține Consiliului Județean Constanța. Aceasta a încheiat anul 2017 cu o cifră de afaceri de 9,44 milioane lei, dar cu o pierdere de 3,65 milioane lei.

 

Obligați de lege

O lege adoptată de Parlamentul României în 2003 spune că ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, regiile autonome, companiile şi societăţile naţionale, institutele naţionale de cercetare-dezvoltare, societăţile comerciale, indiferent de natura capitalului social, precum şi alte organizaţii care deţin bunuri ori valori cu orice titlu, denumite în prezenta lege unităţi, sunt obligate să asigure paza acestora. Conducătorii instituțiilor sunt răspunzători pentru luarea măsurilor de asigurare a pazei bunurilor și valorilor.

Cele mai citite

Avanpremiera filmului „În inima Naționalei – Din vestiar până în Germania” a avut loc joi seara, la București

Filmul „În inima Naţionalei - Din vestiar până în Germania”, povestea neștiută a calificării naționalei de fotbal a României la EURO 2024, regizat de...

Putin a vrut să guste din Europa, de ziua ei, dar a rămas doar cu oastea, a Ungariei, într-o măsea

Ilustrație: Marian Avramescu Cu ocazia Zilei Europei / Ziua Victoriei, președintele Federației Ruse, Vladimir Vladimirovici Putin, a vrut să guste din Bătrânul Continent și...

Pentru că nu are talentul de ratangiu și simulator al fotbalistului român, Mbappe a răsuflat ușurat că PSG nu va disputa finala UCL cu...

Ilustrație: Marian Avramescu Fața nevăzută a fotbalistului-star francez Kylian Mbappe a avut un motiv foarte bun de bucurie după eliminarea formației pentru care încă...
Ultima oră
Pe aceeași temă