A fost declanșată alerta pe Aeroportul Otopeni! Un Boeing 777 ce zbura spre Abu Dhabi a cerut să aterizeze de urgență. Aeronava efectua zborul #EY160 pe ruta Dallas – Abu Dhabi însă a fost redirecționată la București după ce un pasager în vârstă de 68 de ani a suferit un atac de cord.
UPDATE Apelul către aeroportul din Bucureşti s-a făcut în momentul în care aeronava se afla deasupra oraşului Budapesta. Potrivit Middle East Aviation, acesta este penultimul zbor al companiei Etihad Airways pe ruta Dallas – Abu Dhabi. Mâine ar urma să aibă loc ultima cursă pe această rută.
Imediat pilotul a cerut aterizare de urgenţă pe Aeroportul Otopeni din Bucureşti.
„În momentul de faţă, echipajele medicale ale aeroportului se află la bordul aeronavei, iar femeia şi-a revenit şi doreşte continuarea călătoriei, dar acest lucru va fi stabilit de căpitanul aeronavei. În acest moment nu se ştie cât va mai dura până când aeronava îşi va relua zborul”, a declarat Valentin Iordache, purtător de cuvânt al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, pentru MEDIAFAX.