10.5 C
București
marți, 7 ianuarie 2025
AcasăSpecialBinele URIAŞ făcut de Ponta şi Antonescu pe care RĂUVOITORII nu vor...

Binele URIAŞ făcut de Ponta şi Antonescu pe care RĂUVOITORII nu vor să-l vadă

Dacă te uiţi la televizor, România arată ca o ţară în care ţi-e drag să trăieşti: premierul este tânăr şi plin de energie, disputele din coaliţia de guvernare sunt „doar constructive”, funcţionarii care greşesc sunt aspru pedepsiţi de Corpul de control, economia duduie, salariile cresc şi, încetul cu încetul, scăpăm de şomaj. O vorbă înţeleaptă spune însă că atunci când lucrurile arată prea bine ca să fie adevărate, atunci sigur nu sunt adevărate.

În realitate, ne aflăm sub bombardament, într-un război informaţional pe care USL îl poartă cu noi pentru înfrumuseţarea realităţii. Pe de o parte, suntem atacaţi de uriaşul sistem de propagandă al lui Victor Ponta care nu urmăreşte altceva decât să ne convingă de faptul că premierul este responsabil, rezolvă probleme şi îndreaptă nedreptăţile regimului Boc. Reîntregirea salariilor bugetarilor, a pensiilor, creşterea ajutoarelor pentru săraci (venitul minim garantat) sunt şi vor fi priorităţile Guvernului Ponta. Eradicarea şomajului, de asemenea. Guvernul vrea cu orice preţ să ne facă să trăim mai bine, ce nu înţelegeţi?

Acest mesaj este purtat pe toate televiziunile, pe site-uri, reţele de socializare, de Victor Ponta însuşi sau de oamenii săi. Nuanţele sunt importante , dar cine mai vrea totuşi să le caute? Spre exemplu, într-o emisiune la Antena 3, premierul a vorbit despre crearea a 200.000 de noi locuri de muncă în anul în care a fost la guvernare. O săptămână mai târziu, unul din oamenii săi, Liviu Pop, preşedintele Comisiei de muncă a Senatului vorbea la B1 de crearea a…100.000 de noi locuri de muncă, în aceeaşi perioadă de timp. Unde au dispărut 100.000 de salariaţi în cursul unei săptămâni? Probabil nu au existat niciodată.

 Un alt exemplu, foarte proaspăt: ieri, în plin scandal iscat de bâlbâielile ministrului Şova-se reziliază, nu se reziliază!-  Guvernul Ponta a anunţat trimiterea Corpului de control care să verifice desfăşurarea contractului dintre statul român şi Bechtel. O manevră sută la sută de imagine. Celebrul acord cu firma americană, semnat pe vremea lui Năstase, când actualul premier era tânără speranţă a politicii româneşti şi conducea exact Corpul de control al premierului, a fost verificat în ultimii opt ani de toate organismele statului, printre care şi Curtea de Conturi, dar concluziile nu au fost făcute publice niciodată. Vreţi alte exemple de cosmetizare a realităţii? Cine s-a trezit acum din somn poate să le caute în privatizările eşuate ale Oltchim, CFR Marfă sau Poşta Română.

Atacul împotriva realităţii mai vine dintr-o direcţie. Aici avem maşina de propagandă a lui Crin Antonescu care vrea să ne convingă de faptul că liderul liberal este bun de preşedinte, iar PNL un partener egal cu PSD. Acesta este motivul pentru care avem atacurile liberalilor la adresa premierului sau a PSD, printre care să amintim doar scandalul iscat de senatorul Roşca Stănescu pe marginea comisiei-fantomă care trebuia să verifice cum s-a desfăşurat ancheta DNA împotriva judecătorului român de la CEDO Cornelui Bârsan. O propagandă ieftină, atât înfiinţarea comisiei- care nu prea avea ce ancheta fără să atragă reacţiile Comisiei Europene legate de amestecul unui puteri în treburile altei puteri- cât şi acuzaţiile ulterioare ale lui Roşca Stănescu la adresa membrilor PSD din comisie.

Ca o paranteză, trebuie spus că maşina de comunicare a PNL este mult mai slabă decât cea a PSD, astfel încât, în 2014, până şi cei mai  binevoitori  susţinători ai lui Crin Antonescu vor izbucni într-un râs zgomotos atunci când se va pune problema candidaturii acestuia la prezidenţiale.

Dacă reuşim să scăpăm de maşinile de propagandă ale USL-cred că trebuie doar să închidem televizoarele pentru câteva zile- aflăm, de fapt, care e realitatea.

În România reală este din ce în ce mai greu să găseşti un loc de muncă. În loc de cele 200.000 de noi slujbe ale lui Ponta, găsim mii de şomeri fără nici o speranţă sau zeci de mii de oameni îngrijoraţi că-şi pierd vechile slujbe. La Râmnicu Vâlcea, la Câmpia Turzii, la Galaţi- unde se vorbeşte tot mai răspicat de plecarea investitorului de la Sidex-oamenii, nu ştiu de ce, sunt căpoşi şi refuză să înţeleagă că viaţa lor este mai bună acum, când USL a venit la guvernare. La rândul lor, bucureştenii sunt atât de proşti încât nu realizează că economia creşte chiar şi când se taie investiţiile mari cum ar fi construcţia metroului din sectorul 6.

Şi, ce să vezi, cei mai proşti din România par a fi oamenii de la ţară, care tot timpul se plâng că sunt săraci şi uită-nerecunoscătorii!- că Ponta le-a mărit cu 13% ajutoarele sociale.

De ce nu deschideţi, oameni buni, televizoarele, ca să vedeţi ce bine trăiţi?    

 

  

 

Gabriel Bejan
Gabriel Bejan
Gabriel Bejan, sef departament Investigatii
Cele mai citite

O furtună de iarnă paralizează SUA: zăpadă, accidente și milioane de oameni afectați

O furtună majoră de iarnă a provocat haos în centrul și estul SUA, cu ninsori abundente, temperaturi extrem de scăzute și rafale de vânt...

Etichete de avertizare pe băuturile alcoolice: Inițiativă pentru reducerea riscurilor de sănătate

Medicii din Statele Unite propun introducerea etichetelor de avertizare pe sticlele de alcool, similar celor de pe pachetele de țigări, pentru a evidenția riscurile...

Dacia Spring 45 CP revine cu preț redus: Cel mai ieftin vehicul electric din Franța

Prețul de bază pentru modelul electric Dacia Spring 45 CP a fost redus la 16.900 de euro în Franța, marcând o scădere de aproximativ...
Ultima oră
Pe aceeași temă