0.4 C
București
duminică, 12 ianuarie 2025
AcasăSpecialStrategul Felix Tătaru a obţinut din campania electorală a PNL 327.000 de...

Strategul Felix Tătaru a obţinut din campania electorală a PNL 327.000 de euro

Felix Tătaru este cel mai cunoscut manager de comunicare politică din România; a lucrat cu fostul preşedinte Traian Băsescu în campaniile pentru primăria Capitalei şi pentru alegerile prezidenţiale, dar şi cu Klaus Iohannis în 2014. Anul acesta, însă, s-a ocupat de campania electorală a PNL, care s-a dovedit cel mai mare eşec din cariera sa. Cu toate acestea a încasat 327.000 de euro, scrie Ziare.com.

Felix Tătaru a declarat, într-un interviu pentru Ziare.com, că direcţiile de strategie politică au fost stabilite de şeful de campanie al PNL, Gheorghe Falcă, iar agenţia s-a ocupat de partea de comunicare.

Ideea principală în jurul căreia a fost gândită campania a fost că PNL îl susţine pe Dacian Cioloş pentru poziţia de prim-ministru, dar Felix Tătaru spune că premierul nu a avut nici un fel de solicitări sau indicaţii. De altfel, datorită lui Dacian Cioloş, preşedintele GMP Group a acceptat să lucreze la campania PNL. În opinia sa, Cioloş face alt gen de politică, cinstită şi transparentă.

Întrebat dacă PNL a avut vreo strategie pentru a răspunde atacurilor PSD legate de „Soros” şi „tehnocraţi”, Felix Tătaru a subliniat că PNL şi Dacian Cioloş au vrut să arate că ei nu folosesc astfel de arme. Prin urmare s-au axat pe demontarea atacurilor prin argumente şi pe evidenţierea realizărilor cabinetului Cioloş.

În opinia preşedintelui GMP Group, PNL nu a avut energia necesară pentru a lupta până la capăt în aceste alegeri. Partidul nu este integrat, iar membrii de partid şi-au canalizat energia spre interior şi nu spre exterior. În plus, în ultimul an liberalii nu prea au avut un statut clar: nu au fost nici la guvernare, dar nici în opoziţie. Au sprijinit Guvernul Cioloş dar nu şi-au asumat actul de guvernare.

Cea mai mare problemă a PNL în această campanie a fost credibilitatea, iar acest handicap ar fi putut fi depăşit doar de un leadership puternic. Din păcate, nici un lider liberal nu avea o cotă de încredere mai mare decât a partidului.

Felix Tătaru a ţinut să explice că nu s-a îmbogăţit de pe urma liberalilor. El a precizat că factura de campanie a fost de 327.000 de euro, dar aceasta conţine toate costurile de producţie audio, video, digitală şi pentru reţele sociale, plus comisionul agenţiei. El a precizat că a fost unul dintre cele mai mici bugete pe care le-a avut pentru o campanie electorală.

 

Cele mai citite

Tanczos Barna ar lua în calcul creșterea TVA-ului de la 19% la 21%

Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a declarat sâmbătă că „ia în calcul creșterea TVA-ului de la 19% la 21%”, deși inițial a spus că nu...

Tanczos Barna ar lua în calcul creșterea TVA-ului de la 19% la 21%

Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a declarat sâmbătă că „ia în calcul creșterea TVA-ului de la 19% la 21%”, deși inițial a spus că nu...

Cel mai mare miting împotriva anulării alegerilor prezidențiale. Ce recomandă Jandarmeria

Manifestația este autorizată și va începe în Piața Universității la ora 12:00, urmând să se încheie, potrivit programului, la ora 23:00 Partidul Alianța pentru Unirea...
Ultima oră
Pe aceeași temă