Miniştrii de Interne din statele Uniunii Europene au convenit luni, la Bruxelles, să înceapă redistribuirea a peste 32.000 de imigranţi extracomunitari din Grecia şi Italia în alte ţări europene, informează Mediafax.
Transferul celorlalţi imigranţi ar urma să fie decis până la sfârşitul anului, potrivit unor oficiali.
Citește și: Cum sunt forțate granițele României de imigranți ilegali
Aproximativ 150.000 de imigranţi care fug din calea războaielor şi sărăciei au sosit în Europa anul acesta, potrivit estimărilor. Majoritatea au ajuns în Grecia şi Italia, unde stau în tabere supraaglomerate. Cele două ţări au cerut statelor UE să preia o parte din povară, conform BBC.
Comisia Europeană a propus transferul a 40.000 de imigranţi după naufragiul unei ambarcaţiuni în Marea Mediterană, în aprilie, soldat cu aproape 800 de morţi. Însă statele UE, deşi au fost de acord să ajute, au opinii împărţite privind detaliile redistribuirii imigranţilor.
Citește și: Ungaria respinge OFICIAL refugiații. Câți imigranți ilegali au fost reținuți la graniță
Luxemburgul, care deţine în prezent preşedinţia semestrială a UE, a anunţat că unii miniştri de Interne au acceptat mutarea a 32.256 de sirieni, eritreeni, irakieni şi somalezi.
„Suntem aproape. Ceilalţi 8.000 vor fi mutaţi până la sfârşitul anului, până în decembrie. Sunt dezamăgit că nu s-a întâmplat astăzi, dar a fost un pas important înainte”, a declarat comisarul european pentru Afaceri Interne, Dimitris Avramopoulos.
Ministrul spaniol de Interne, Jorge Fernandez Diaz, a precizat că Spania critică planul pentru că va atrage mai mulţi imigranţi în Europa.
Germania a oferit cele mai multe locuri – 10.500 pentru solicitanţi de azil şi 1.600 pentru imigranţi -, fiind urmată de Franţa, cu 6.752 de locuri pentru solicitanţi de azil şi 2.375 pentru imigranţi.
Marea Britanie, Danemarca şi Irlanda pot fi scutite de la acest program, în conformitate cu tratatele UE, dar Irlanda a acceptat să găzduiască 600 de solicitanţi de azil şi 520 de refugiaţi, în timp ce Danemarca şi Marea Britanie au convenit să accepte câte 1.000 şi respectiv 2.200 de refugiaţi.
Între timp, organizaţia Medecins Sans Frontieres (MSF) a avertizat că mii de imigranţi şi solicitanţi de azil stau în condiţii precare pe mai multe insule din Grecia.
Conform MSF, circa 5.000 de oameni, cei mai mulţi din Siria, Afganistan şi Irak, au sosit pe insula Lesbos în ultimele zile, iar un centru de recepţie din zonă este „în pragul colapsului”. Alte 700 de persoane sunt înghesuite într-o clădire cu 200 de locuri pe insula Kos.