România pare să fi pierdut perspectivele reale de aderare la spațiul de liberă circulație, în condițiile în care unii oficiali naționali și europeni au cerut revizuirea Tratatului Schengen. În plus, mai multe dificultăți de ultimă oră oferă justificări țărilor care se opun aderării României și Bulgariei.
Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a declarat la sfârșitul săptămânii trecute că România face demersurile pe plan diplomatic pentru continuarea procesului de aderare la Schengen, a dat asigurări că „Noi sperăm că vom intra. Acționăm ca un stat care este, de facto, în Schengen”, ceea ce înseamnă că România înțelege să acționeze în privința controalelor la frontierele externe ca și cum ar fi membru Schengen, chiar dacă nu este, și a apreciat că „nu este oportun să fie impuse termene de aderare”.
Aceasta reprezintă o îndepărtare calitativă de pozițiile exprimate în anii trecuți de fostul ministru de Externe, Titus Corlățean, și de Guvernul Ponta, care au somat statele membre să ofere un calendar de aderare României, în caz contrar proclamând că România nu mai este interesată. Poziția lui Aurescu exprimă o revenire a interesului României privind aderarea la spațiul de liberă circulație, enunțată, de altfel, și de președintele Klaus Iohannis, dar și situația precară în care se află demersurile de aderare. Patru cauze pot fi identificate pentru această precaritate, trei externe și una internă.
Evoluția
Cauza internă este legată de atacul la adresa statului de drept din iulie 2012. La începutul acelui an, România obținuse garanții privind aderarea în două etape, mai întâi cu granițele aeriene în toamna aceluiași an, respectiv cu frontierele maritime și terestre în 2013. Acest calendar a fost spulberat de evenimentele din iulie 2012 și de raportul dezastruos pe MCV al Comisiei Europene din luna august, care a oferit adversarilor tradiționali ai aderării României la spațiul Schengen – Franța, Germania sau Olanda – motive pentru a-și reafirma opoziția. Pozițiile anti-europene agresive ale Bucureștiului și ale ministrului Corlățean au înghețat practic demersurile de aderare, iar Guvernul Ponta a îngropat de facto chestiunea Schengen.
Abia după alegerile prezidențiale aceasta a revenit în discuție, când președintele Iohannis a pledat la Bruxelles, în discuțiile cu președinții Consiliului European, Donald Tusk, și Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, pentru adoptarea unui calendar. Din păcate, puterea celor doi este limitată pentru că, deși condițiile de aderare sunt tehnice – iar Comisia susține în mod constant că România îndeplinește aceste condiții încă din 2011 –, decizia privind aderarea este politică și se ia prin consens de către statele membre. Or, din punct de vedere politic, anul trecut a fost marcat de ascensiunea partidelor populiste antiimigrație în vestul Europei, ceea ce a determinat mai multe țări – în frunte cu Franța – să evoce revizuirea Tratatului Schengen și impunerea de controale la frontierele interne ale Schengen pentru limitarea imigrației ilegale și a „turismului social” din statele mai sărace ale UE.
Primele vizate au fost România și Bulgaria. Peste acestea au venit și atacurile teroriste din ianuarie de la Paris, în urma cărora noul responsabil european antiterorism, belgianul Gilles de Kerchove, a sprijinit o revizuire radicală a reglementărilor privind libera ciculație, susținută de un număr important de state membre Schengen. Ministrul de Interne spaniol a afirmat chiar că există un consens în acest sens.
Complicațiile
Dezbaterile intraeuropene privind soarta Schengen au fost confirmate de interviul acordat „României libere“ de reprezentantul Uniunii Europene la București, Angela Filote, care a recunoscut: „Sunt diverse școli de gândire. Una dintre acestea spune că trebuie să te folosești de tot sprijinul pe care îl poți găsi. Din acest punct de vedere, aderarea României și Bulgariei la Schengen ar aduce un plus la granițe. Alt curent susține că trebuie întărite granițele existente. Noi vom încerca să convingem statele membre să folosească pe deplin instrumentele care există deja în legislația Schengen și abia după aceea să ne gândim dacă vrem să-l facem mai lat sau mai strâmt”. Punctul de vedere optimist al Comisiei Europene întâmpină dificultăți majore în Bulgaria, care se confruntă cu o criză serioasă a refugiaților sirieni.
De la începutul războiului, mii de sirieni au ajuns în țara vecină prin Turcia, iar o dată cu ascensiunea grupării Statul Islamic, care a amenințat țările Uniunii Europene cu atacuri pe teritoriul acestora, posibilitatea ca teroriști proveniți din Siria sau Irak să intre pe teritoriul UE prin Bulgaria este considerată foarte probabilă și descurajează responsabilii de securitate din spațiul Schengen să accepte cele două țări în acest moment. În sfârșit, situația este agravată de ultimul raport MCV de la sfârșitul lunii ianuarie, în care este criticată dur lipsa de voință a guvernului de la Sofia de a combate corupția și criminalitatea organizată. Or, corupția generalizată și puterea crimei organizate la sud de Dunăre nu fac decât să amplifice pericolul infiltrării teroriste.
Aceste cauze, pierderea trenului Schengen în 2012, ascensiunea populismului xenofob în vestul Europei, amenințarea teroristă din Orientul Mijlociu și corupția generalizată din Bulgaria, au făcut, din nefericire, ca progresele realizate de România în combaterea corupției și reforma Justiției să cadă în planul secund al deciziilor privind aderarea la Schengen. Calea de a le face relevante din nou este, pe lângă continuarea lor susținută în anii viitori, o ofensivă diplomatică de a decupla România de Bulgaria atât în ceea ce privește monitorizarea sub Mecanismul de Cooperare și Verificare, cât și aderarea la Schengen.
