Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, a afirmat marţi că este necesară o ”deratizare” a sistemului guvernamental din România, precizând că există „o incoerenţă crasă” a parcursului legislativ şi administrativ.
El a participat marţi, la Guvern, alături de alţi primari ai municipiilor reşedinţă de judeţ, la o întâlnire de lucru cu premierul Viorica Dăncilă.
„Există din punctul meu de vedere o incoerenţă crasă a tot ceea ce înseamnă parcurs legislativ şi parcurs administrativ. Chestiunile acestea trebuie stabilite după nişte reguli care să fie predictibile, (…) care să fie respectate pe un parcurs mai lung de timp. (…) Sunt instituţii, cum sunt Apele Române, Mediul, Ministerul de Interne, tot felul de instituţii, care, de fiecare dată, ba prin influenţă politică, ba prin alte tipuri de maniere, schimbă regulile şi ne creează mari probleme. (…) Tot sistemul este putred de sus până jos. Cred că trebuie să vină cineva să deratizeze tot ceea ce înseamnă sistem guvernamental în România”, a declarat Cherecheş la plecarea de la Palatul Victoria.
Potrivit lui Cherecheş, principalul subiect al întâlnirii a fost Programul Operaţional Regional. „Sunt miliarde de euro pe care România este în pericol să le piardă sau să fie redistribuite spre alte obiective şi nu spre dezvoltarea edilitară”, a spus Cherecheş.
În opinia sa, această chestiune ţine de organizarea de la nivel guvernamental. „Ne trezim cu reguli pe achiziţii publice care sunt schimbate în fiecare zi, (…) cu blocaje la nivelul autorităţilor de management, (…) cu două filtre de control care fac exact acelaşi lucru”, a arătat primarul din Baia Mare.
El a precizat că a plecat de la întâlnirea de la Guvern fără nicio concluzie.
„Aşteptăm, peste două zile, să apară în Monitorul Oficial, ceea ce ne promit (…) cu privire la achiziţiile publice. Guvernul României aşteaptă ‘n’ zile ca să se publice în Monitorul Oficial. (…) Aşa ceva n-am văzut nici în filmele cu proşti. Eşti Guvernul României, de pe o zi pe alta ai pus în Monitorul Oficial. Care-i problema? De ce trebuie să stai? Cam despre asta este vorba în ţara asta şi noi ne găsim tot felul de teme false. Nu că ar fi respectate drepturile omului şi drepturile cetăţenilor din perspectivă judiciară, dar cred că problema oamenilor nu este ce se întâmplă la DNA sau ce se întâmplă în altă parte”, a mai afirmat Cherecheş.
La rândul său, primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, a declarat că la întâlnire s-a discutat şi despre reducerea birocraţiei, astfel încât proiectele pentru atragerea de fonduri europene să poată fi depuse în timp util, dar şi despre proiectele retrospective.
„România – dacă până în 31 decembrie nu depune un număr important de proiecte, plus banii care trebuie să fie atraşi – pierde o anumită sumă şi, de aceea, Uniunea Europeană ne-a permis să folosim proiecte retrospective, proiecte pe care le avem în derulare şi care pot să compenseze dorinţa noastră de a lua cât mai mulţi bani europeni”, a menţionat Falcă.