4.1 C
București
marți, 10 decembrie 2024
AcasăPoliticăPremierul Japoniei, Shinzo Abe, ajunge marţi la Bucureşti. Nu va găsi pe...

Premierul Japoniei, Shinzo Abe, ajunge marţi la Bucureşti. Nu va găsi pe nimeni la Palatul Victoria

Vizita premierului japonez are loc în contextul aniversării a cinci ani de la convenirea, în 2013, a Parteneriatului Reînnoit dintre România şi Japonia, a transmis Administraţia Prezidenţială.

La ora 16,00, premierul Japoniei va fi primit la Palatul Cotroceni de preşedintele Klaus Iohannis şi vor avea loc convorbiri în format restrâns, convorbiri în plenul delegaţiilor, declaraţii de presă comune şi un dineu oficial pe care preşedintele Iohannis îl va oferi în onoarea prim-ministrului nipon.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, agenda discuţiilor include stadiul şi perspectivele de consolidare a relaţiilor foarte bune de Parteneriat Reînnoit dintre România şi Japonia, la nivel politic, economic, cultural, al securităţii şi al relaţiilor inter-umane. De asemenea, vor fi abordate subiecte precum cooperarea Japoniei cu Uniunea Europeană, inclusiv în contextul Acordului de Parteneriat Economic dintre Japonia şi Uniune, evoluţiile la nivel regional, cu accent asupra dosarului nord-coreean, respectiv cooperarea româno-japoneză în plan multilateral.

Şeful Guvernului de la Tokyo se află, de vineri, într-un turneu în Europa Centrală şi de Est, care cuprinde Bulgaria, Serbia şi România. El a anunţat că va fi însotit în acest turneu de reprezentanţii a peste 30 de companii japoneze.

Cele mai citite

Deficitul comercial al României a crescut cu 17,2% în primele zece luni, au scăzut exporturile, iar importurile au crescut

Această evoluție atrage atenția asupra vulnerabilităților structurale ale economiei românești Exporturile României au înregistrat o scădere de 1,2% în primele zece luni ale anului 2024,...

Luigi Mangione, arestat în Pennsylvania și acuzat de crimă în legătură cu uciderea lui Brian Thompson

Luigi Mangione, un bărbat de 26 de ani, a fost arestat în Pennsylvania și acuzat de crimă în legătură cu uciderea lui Brian Thompson,...

Campionul mondial la box Mihai Leu salvat de profesorul Irinel Popescu

Fostul campion mondial de box Mihai Leu a transmis, luni, că îşi continuă recuperarea la Institutul Clinic Fundeni, unde a fost internat în urmă...
Ultima oră
Pe aceeași temă