Candidatul la prezidențiale Victor Ponta pierde teren în fața lui Klaus Iohannis, care recuperează decalajul existent între cei doi, potrivit unui sondaj realizat de CCSCC, la comanda Institutului Liberal Brătianu. Astfel, Victor Ponta și Klus Iohannis au ajuns la egalitate, fiecare însumând câte 50% din preferințele celor 1013 români care au răspuns telefonic acestui chestionar.
Sondajul indică faptul că Ponta a pierdut în fața lui Iohannis și credibilitatea românilor în privința respectului său pe plan extern, seriozității, speranței, respectării cuvântului, competenței.
În schimb, Victor Ponta este considerat corupt de către 55% dintre respondenți, în timp ce același lucru este considerat despre Iohannis de către 31% dintre cei chestionați. De asemenea, Ponta mai câștigă în fața lui Iohannis și la capitolele imagine și dicție.
Mai mult, Klaus Iohannis pare că a recuperat și chiar a trecut în față din punct de vedere al opiniei publicului. Mai exact, 38% dintre respondenți au declarat că au o părere favorabilă, în timp ce 47% au o părere nefavorabilă. În același timp, în privința lui Victor Ponta, 36% dintre respondenți au o părere favorabilă și 54% nefavorabilă.
De asemenea, 64% dintre respondenți s-au declarat destul de nemulțumiți și foarte nemulțumiți de activitatea Guvernului condus de Victor Pont, în vreme ce numai 36% sunt destul de mulțumiți și mulțumiți.
Nu în ultimul rând, sondajul mai arată că în vreme ce 18% dintre respondenți consideră că Iohannis evită dezbaterile electorale, 31% dintre participnții la sondaj cred același lucru despre Ponta. În plus, 42% dintre respondenți cred că Iohannis va avea câștig de cauză în disputele televizate și numai 36% cred asta despre Ponta.