Alegerea lui Klaus Iohannis în funcţia de preşedinte deschide calea, judecând după entuziasmul cu care a fost primită vestea alegerii sale în Germania, unei apropieri mai mari între Berlin şi Bucureşti. În acelaşi timp, România are un parteneriat strategic cu Statele Unite, pe care Iohannis s-a angajat să îl menţină în continuare. Dacă la începutul mandatului său preşedintele Traian Băsescu vorbea despre o „axă Bucureşti-Londra-Washington”, acum, cu toate că Iohannis nu a vorbit despre aşa ceva, se poate naşte o nouă opţiune, bazată pe cultivarea unor relaţii speciale cu cele două ţări, care ar putea aduce pe viitor beneficii uriaşe României. Sau ar putea, pe de altă parte, eşua într-un dezastru.
Alegerile prezidenţiale din România au avut o victimă neaşteptată. Politica externă. În campania electorală am avut un scandal legat de apartenenţa sau nu a prim-ministrului ţării la Serviciul de Informaţii Externe (SIE) şi nu mai puţin de trei (chiar patru cu domnul Motoc) miniştri de Externe. Nici o mirare, aşadar, că ieri şeful de misiune al Ambasadei Statelor Unite, Dean Thompson, a fost la Guvern ca să se informeze: care este, de fapt, politica externă a României zilele acestea?
Domnul Ponta a mizat, după cum a arătat și Revista 22, pe un lobby foarte agresiv la Washington şi şi-a angajat o echipă americană pentru campania electorală. Cineva i-a aranjat un articol de opinie în Washington Post şi altcineva (sau nu) i-a fixat vizita la Casa Albă şi discuţia cu vicepreşedintele Joe Biden. Discuţiile reporterului „României libere” cu oficiali americani duceau spre aceeaşi concluzie: că Ponta va fi viitorul preşedinte al României şi că singura soluţie este controlul pagubelor. Ce se poate face pentru salvgardarea statului de drept şi evitarea unui scenariu ungar în România? În pofida legendelor, americanii nu intervin direct în alegerile din România sau de aiurea, iar înfrângerea domnului Ponta este o dovadă în acest sens. A pierdut pe mâna lui, cu toată susţinerea pe care a avut-o din partea unor companii americane. Când i-am întrebat pe oficialii americani despre legăturile strânse dintre Victor Ponta şi firmele americane de lobby, aceştia au fost foarte fermi: nu există nici o legătură între politica Statelor Unite şi activitatea unor companii private. Ceea ce s-a dovedit a fi adevărat.
Încotro?
Ceea ce nu înseamnă că americanii nu sunt interesaţi de politica externă a României. Ponta şi-a construit cu multe eforturi imaginea de prezidenţiabil şi de actor de politică externă cu pretenţiile sale de a participa la Consiliul European, cu deschiderea către Rusia şi temenelele făcute în faţa premierului chinez, Li Keqiang.
Toate acestea sunt duse. Ponta s-a făcut de ruşine în alegeri iar politica externă a României va fi decisă de Klaus Iohannis. Ceea ce deschide oportunităţi şi probleme noi, mai ales în relaţia cu Germania, cum ne-a precizat fostul ministru de Externe, Teodor Baconschi: „Relația româno-germană nu se sprijină pe un document bilateral de genul «parteneriatului strategic», dar are consistență, chiar dacă nu și-a atins tot potențialul. Germania – motor economic exportator și principal creditor al eurozonei – e deja omniprezentă în centrul și estul Europei, începând cu Polonia. În ultimii ani, influența Berlinului la București s-a simțit mai mult prin intermediul PPE decât prin investiții directe, care – din fericire – n-au fost cu totul absente. O tensiune a apărut atunci când Germania a secondat Franța sarkozistă în blocarea accesului nostru spre Schenghen, chiar dacă nu a făcut-o cu toată inima, pentru că tot ea, prin fostul ministru de Externe Westerwelle, găsise, în 2011, o cale de compromis (accesul în două etape). Doamna Merkel a așteptat de la noi un rol special în Parteneriatul Estic, mai ales cu privire la Republica Moldova. Domnia sa dorea să calmeze apetitul expansionist al Rusiei printr-o temperare a discursului unionist de la București. În acest context am semnat, alături de PM de atunci al RM, Vlad Filat, acordul privind gestionarea comună a frontierei, care nu a fost nici până azi ratificat de Parlamentul nostru. Da, cred că apartenența noului PNL la PPE și originea etnică a președintelui Iohannis pot ridica relația cu Germania la un nivel mult mai dinamic. Aceasta nu va diminua angajamentul nostru strategic cu SUA și nici nu va menține neapărat relația cu Moscova în faza actuală, de total îngheț. E o evoluție interesantă și necesară“.
O combinaţie născută în Paradis?
Între România şi Statele Unite există un parteneriat strategic extins, care a fost promovat de preşedintele Traian Băsescu şi care reprezintă piatra de temelie a politicii externe româneşti. Preşedintele ales Klaus Iohannis a afirmat şi reafirmat că parteneriatul cu America va rămâne fundamentul politicii sale externe. Acest lucru s-ar putea dovedi dificil. Iohannis are o presă excelentă în Germania iar alegerea sa a fost salutată cu mult entuziasm de oamenii politici din Germania. Cancelarul Angela Merkel a promis o relaţie mai strânsă cu România după aceste alegeri. Parteneriatul strategic cu SUA şi o relaţie privilegiată cu Germania par să fie o combinaţie născută în Rai. Relaţia tradiţională cu Franţa s-a răcit considerabil după ieşirile violente ale fostului preşedinte Nicolas Sarkozy faţă de imigraţia provenită din România şi faţă de romi. Relaţia cu Marea Britanie este, din păcate, afectată de acelaşi fenomen. Rămâne Germania ca ancoră europeană. Iar România s-a dovedit un partener european de nădejde al Germaniei atunci când s-a alăturat iniţiativelor privind extinderea legislaţiei europene în privinţa controlului deficitelor şi al măsurilor de austeritate. Germania este principalul actor în europenizarea Balcanilor şi a fostelor republici sovietice – Moldova, Ucraina, Georgia.În 2012, Merkel a fost primul cancelar german care a făcut o vizită şi a vorbit în faţa Parlamentului de la Chişinău.
Dan Dungaciu, directorul Institutului Academiei Române pentru politică externă, afirmă că peste 80% din cei 36.000 de basarabeni cu cetăţenie română care au votat la secţiile de votare deschise de România în Republica Moldova l-au ales pe Klaus Johannis. Alte câteva mii de moldoveni cu dublă cetăţenie aflaţi în statele UE au votat pentru Klaus Johannis la ambasadele şi consulatele României din străinătate. A fost un vot pentru orientarea sa euro-atlantică, pentru susţinerea statului de drept, a supremaţiei legii şi luptei anticorupţie. Acest vot a fost încă un mod al basarabenilor de a transmite lumii ce doresc. Mai trebuie adăugat aici că, felicitându-l telefonic pe preşedintele ales al României, cancelarul Merkel i-a transmis acestuia că „apreciază ca foarte importantă colaborarea între Bucureşti şi Chişinău pentru susţinerea parcursului european al Republicii Moldova”.
Mesajul are o semnificaţie deosebită, pentru că se ştie că România doreşte maximul posibil pentru Republica Moldova şi atunci înţelegem că aspiraţiile celor două state nu sunt fără temei. Faptul că ministrul de Externe german, Frank-Walter Steinmeier, nu a menţionat R. Moldova alături de Ucraina atunci când a afirmat pe 23 noiembrie că Ucraina nu are şanse de integrare în NATO şi UE este iarăşi semnificativ. Aprecierile oficialilor germani sugerează că parteneriatul dintre Germania, România și Republica Moldova, desfăşurat în cadrul politicilor UE, este o realitate care depăşeşte abordările inspirate din concepţiile vechi ale sferelor de influenţă şi echilibrelor de putere. Parteneriatul Germania–România–R. Moldova trebuie să devină un proiect (geo)politic major în regiune.
Problema „Rusia“
Principala problemă de politică externă care leagă România de Germania este Rusia. Americanii se bazează pe Germania să preia rolul de lider în Europa, mai ales în relaţia cu Rusia. Cu toate acestea, Germania ezită. Americanii, mai ales Administraţia Obama, au încurajat Germania să preia rolul de lider regional în Europa în contextul pivotului SUA spre Asia. De atunci, au avut loc evenimentele din Ucraina, iar Germania a devenit principalul partener de dialog al Moscovei. Săptămâna trecută, în Australia, Merkel a atacat virulent Rusia şi pe Vladimir Putin, pe care i-a acuzat de destabilizarea Ucrainei, dar şi de intenţii hegemonice în Moldova şi Georgia.
Poziţia cancelarului a fost atacată drept radicală de partenerii social-democraţi din SPD, care au pledat pentru dialog cu Rusia.Pentru ideea de a nu supăra Rusia a pledat și Frank-Walter Steinmeier, ministru de Externe, şi pentru suspendarea sancţiunilor. La fel de pro-rus s-a dovedit şi liderul socialist (şi mare suporter al lui Ponta) Singmar Gabriel. Poziţiile Guvernului român subliniază fragilitatea politicii româneşti. Dacă socialiştii ar fi fost însă la putere, lucrurile ar fi fost diferite.
