3.6 C
București
duminică, 19 ianuarie 2025
AcasăTechVictor Ponta, Cazanciuc și Rovana Plumb au descoperit mașina timpului: se pot...

Victor Ponta, Cazanciuc și Rovana Plumb au descoperit mașina timpului: se pot întoarce în trecut

Dacă ne-am lua după site-urile lor oficiale, premierul se laudă cu o conferință de presă susținută în urmă cu peste 45 de zile, ministrul pentru românii de pretutindeni este dat dispărut de zece zile, ministrul Muncii participă astăzi la un eveniment european care a avut loc în urmă cu o lună, iar cultura nu a mai evoluat din mai.

Paginile de Internet sunt prima și cea mai importantă carte de vizită, iar acest lucru este valabil și pentru ministere din România. Unde, însă, din cauza dezinteresului, lipsei de profesionalism sau indolenței găsești aberații strigătoare la cer în măsură să te inducă în eroare. Asta în contextul în care fiecare minister dispune de angajați plătiți din bani publici pentru a actualiza aceste site-uri, astfel încât oameni de afaceri, companii dar și simpli cetățeni să fie la curent cu normele legislative, inițiativele sau proiecte de lege ori pur și simplu pentru a ști care este activitatea de zi cu zi a miniștrilor.

Natanyahu e în război. Ponta nu știe

Primul exemplu negativ îl reprezintă siteul numărului 1 al țării cel al guvernului, www.gov.ro care se deschide cu următoarea știre: „Conferința de presă susținută de primul-ministru Victor Ponta și omologul său israelian, Benjamin Netanyahu, la finalul consultărilor interguvernamentale dintre Guvernul României și Guvernul Statului Israel” care însă a avut loc la 24 iunie. Între timp Netanyahu a declanșat inclusiv o ofensivă armată în Gaza. A doua cea mai importantă știre de pe site sună cam așa: “Declaraţii ale prim-ministrului Victor Ponta, după reuniunea informală a premierilor din România, Moldova, Georgia, Slovacia, Cehia şi Serbia” Știrea este și mai veche de pe 22 iunie.

La justiție, lucrurile au înghețat din decembrie

Kelemen Hunor este pe picior de plecare de la Ministerul Culturii unde premierul a și făcut o nominalizare. Nimeni nu ar trebui să îl plângă pe Hunor din moment ce de pe siteul oficial cultura.ro aflăm că ultima ispravă a acestuia a avut loc “pe 28 mai, când la Bucureşti, a primit vizita omologului său polonez, Bogdan Zdrojewski”. Este vorba de știrea de deschidere a siteului, veche de două luni. În ritmul ăsta este foarte probabil ca oamenii care se ocupă de actualizarea siteului cultura.ro să afle că la acest Minister există un nou șef ,în persoana Rozaliei Biro abia către finalul anului. În materie de justiție suntem rămași cu mult în urmă față de data Europei centrale. Aflăm asta de pe siteul oficial numit www.just.ro unde știrea de deschidere, însoțită de o poză generoasă cu ministrul Robert Cazanciuc, datează nici de la sfârșitul anului trecut și ea ne informează că: “Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a participat marţi, 10 decembrie 2013, la deschiderea seminarului "Utilizarea şi protecţia cecului ca instrument de plată, organizat de Ziarul Financiar, Banca Naţională a României şi Ministerul Justiţiei”.

Șeful Departamentului pentru românii de pretutindeni, Bogdan Stanoevici, care este actor de profesie, a avut o ultimă acțiune guvernamentală în urmă cu 10 zile atunci când s-a întâlnit “astăzi, 28 iulie 2014,  cu tineri etnici români din comunitățile istorice, participanți la proiectul “Tabără de cultură  şi civilizație românească.”

Poate cel mai mare dezinteres față de  dreptul la informare a cetățenilor vine dinspre Ministerul Muncii. Pagina mmuncii.ro se deschide cu o superbă galerie foto din care aflăm că: “Ministrul Rovana Plumb participă, astăzi 3 iulie 2014, la reuniunea EPSCO, de la Luxemburg”. Din poze vedem o Rovana Plumb care strânge zâmbitoare mâini în stânga și în dreapta. Nimeni nu se sinchisește că acel “astăzi” invocat pe site a fost acum o lună. Și la Ministerul Economiei, bugetarii par a se afla în vacanță din moment ce ultimul comunicat de presă datează din data de 16 iulie.

Cele mai citite

Donald Trump, gata să revină în Biroul Oval: Vrea să semneze 100 de ordine executive

Donald Trump a anunțat că va semna un număr record de ordine executive în prima zi de la preluarea mandatului, conform surselor citate de...

Piața asigurărilor Casco: Creștere de 11% în primele 9 luni ale anului trecut

În primele nouă luni ale anului 2024, piața asigurărilor Casco a înregistrat prime brute subscrise de peste 2,9 miliarde de lei, marcând o creștere...

Perplexity AI propune o fuziune cu TikTok pentru a evita blocarea aplicației în SUA

Perplexity AI a făcut o propunere de fuziune către ByteDance, compania-mamă a TikTok, care ar permite platformei chineze să continue să opereze pe teritoriul...
Ultima oră
Pe aceeași temă