-1.5 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăTechVictor Ponta îngroapă, și oficial, sprijinul PSD pentru Justiție

Victor Ponta îngroapă, și oficial, sprijinul PSD pentru Justiție

Social-democrații care votează împotriva ridicării imunității unor parlamentari nu vor fi sancționați, a declarat Victor Ponta, în contradicție cu anunțul său de acum câteva luni de zile.

Liderul PSD, Victor Ponta, validează, oficial, atitudinea parlamentarilor social-democrați care s-au opus, în ultima perioadă, cererilor justiției. Premierul le-a transmis acestora că nu vor fi sancționați, anunțând și că nu va participa în calitate de deputat la dezbaterile care vizează arestări preventive.

Întrebat la B1 TV de ce niciun parlamentar PSD nu a fost sancţionat în condiţiile în care, în luna februarie, afirma că aceia care vor vota împotriva ridicării imunităţii unui parlamentar vor fi sancţionaţi pe linie de partid, Ponta a răspuns că el a transmis atunci doar că există o decizie de principiu în acest sens. La remarca moderatorului că nimeni nu a fost totuşi sancţionat, liderul PSD a afirmat: “Nici nu cred că va fi, pentru că, până la urmă, cum votează fiecare, fiecare îşi asumă”. Mai mult, decizia politică de atunci este, acum, înfățișată drept „o declarație politică, o intenție politică”, premierul susținând că el nu poate monitoriza fiecare parlamentar cum votează. Această „retrogradare” echivalează cu o lipsire de conținut a hotărârii PSD, pentru că o „declarație politică” nu poate produce efecte de natură juridică.

Absent la cererile DNA

Premierul a criticat și procedura arestului preventiv, afirmând că „starea normală de judecată pentru un om este de libertate, iar cea de arest preventiv ar trebui să fie o excepţie pentru infracţiuni comise cu violenţă”. El a arătat că, în prezent, arestul preventiv a devenit regula, ceea ce este o greşeală. Ponta a explicat astfel şi motivul pentru care a lipsit din Parlament la voturile privind arestarea parlamentarilor şi a precizat că nu va participa nici în continuare la un astfel de vot.

Se poate spune că, după înfrângerea din alegerile prezidențiale din 16 noiembrie, premierul a parcurs un ciclu complet în relația cu justiția, finalul fiind întoarcerea în punctul inițial. Imediat după ce a pierdut în fața lui Klaus Iohannis, Ponta a ­părut că renunță la blocarea cererilor ­procurorilor. Majoritatea parlamentară a respins controversata lege a amnistiei și grațierii și a votat câteva solicitări de urmărire penală, inclusiv în cazurile unor parlamentari ai majorității precum Ecaterina Andronescu și Șerban Mihăilescu. Această strategie a PSD a făcut și obiectul unei ședințe a conducerii partidului de la sfârșitul lunii ianuarie, când Victor Ponta a anunțat că parlamentarii social-democrați vor vota „orice fel de solicitări care ţin de imunitate sau de incompatibilităţi constatate de instanţele de judecată”.

Patru cereri, blocate

Promisiunea lui Ponta a ținut până în 12 februarie, când senatorii PSD, împreună cu o parte din liberali, au blocat urmărirea penală în cazul lui Varujan Vosganian (PNL). Parlamentarii PSD au recidivat salvân­du-i de procurori și pe Laszlo Borbely (UDMR), Dan Șova (PSD) sau Ioan Ochi (PSD). În noua etapă, opoziția față de justiție a fost neoficială, la adăpostul votului secret, iar strategia lui Ponta s-a bazat pe fuga de răspundere, deși este liderul PSD. În cazul Vosganian, premierul a dat vina pe liberali după votul din Senat împotriva urmăririi penale, deși partidul său are majoritatea. După ce Camera Deputaților a respins urmărirea penală în cazul lui Laszlo Borbely, Ponta, care este și deputat, a răspuns că el a fost în acea zi la Braşov, pentru un proiect sportiv care va antrena inclusiv investiţii în infrastructură. „Sunt convins că v-aţi dat seama că dumneavoastră mă întrebaţi ce vreţi şi eu vă răspund ce cred că este important pentru ţară”, le-a transmis premierul jurnaliștilor. Ponta a fugit de răspundere și când a fost întrebat dacă senatorii PSD care au votat împotriva arestării lui Şova vor fi sancţionaţi pe linie de partid. „Până nu înţeleg întrebarea, nu doresc să vă comentez”, a spus Ponta.

Prin noile declarații, se poate spune că premierul a renunțat chiar și la încercarea de a cosmetiza imaginea PSD, asumând clar că parlamentarii social-democrați vor bloca cererile justiției, prin anunțul explicit privind lipsa sancțiunilor.

» Victor Ponta afirmă că declaraţia sa de la începutul anului privind sancţionarea pe linie de partid a parlamentarilor PSD care votează împotriva ridicării imunităţii unui parlamentar a fost doar „o intenţie politică” şi că nimeni nu va fi sancţionat, fiecare asumându-şi votul.

Romulus Georgescu
Romulus Georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Marcel Ciolacu, despre Radu Marinescu, propus ministru al Justiției: Un avocat cu multă experiență

Întrebat dacă știe că Marinescu a reprezentat un om de afaceri controversat, Ciolacu a recunoscut că nu a urmărit activitatea sa profesională Președintele PSD, Marcel...

Crin Antonescu recunoaște negocierile pentru candidatura la Președinție: Este o discuție complexă

Europarlamentarul PSD, Gabriela Firea, și-a exprimat sprijinul pentru candidatura lui Antonescu, lăudându-i experiența politică Fostul președinte al PNL, Crin Antonescu, a confirmat duminică, pentru Europa...

Tanczos Barna, viitor ministru de Finanțe și vicepremier: Vom întări economia și reconsolida finanțele țării

Barna a promis predictibilitate, credibilitate și o abordare rațională a politicilor fiscal-bugetare Tanczos Barna, propus de UDMR pentru funcția de ministru al Finanțelor și vicepremier,...
Ultima oră
Pe aceeași temă