UNPR a decis excluderea din partid a deputatului de Prahova Răzvan Tănase, din cauza lipsei de activitate politică a parlamentarului, relatează Mediafax.
Preşedintele filialei Prahova a UNPR, Daniel Niculae, a declarat, că decizia de excludere din partid a fost luată în urma unei analize a activităţii parlamentarului, analiză care a arătat ”lipsa activităţii politice”.
Liderul UNPR Prahova a ţinut să precizeze că excluderea este una statutară, în condiţiile în care deputatul este acuzat de încălcarea mai multor articole din Statutul formațiunii, legate de implicarea membrilor formaţiunii în activitatea politică.
Deputatul Răzvan Ionuţ Tănase, în vârstă de 35 de ani, aflat la primul mandat în Parlament, a fost ales deputat sub sigla PPDD, primind mandatul la redistribuire. El a demisionat din PPDD în iunie 2013, devenind independent. Tănase s-a înscris în UNPR trei luni mai târziu, în octombrie 2013, făcând parte din grupul parlamentar PSD din Camera Deputaţilor.