6.3 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăTechUdrea: Băsescu nu va fi prim-ministru în mandatul meu de preşedinte

Udrea: Băsescu nu va fi prim-ministru în mandatul meu de preşedinte

Preşedintele PMP, Elena Udrea, a declarat, luni seară, la Suceava, că dacă va ajunge preşedinte al României nu-l va nominaliza premier pe Traian Băsescu şi că va trebui format un guvern cu oameni din viitoarea majoritate parlamentară, transmite Mediafax.

Întrebată, într-o conferinţă de presă organizată în Cetatea de Scaun a Sucevei, dacă îl va nominaliza pe Traian Băsescu pentru funcţia de prim-ministru dacă va câştiga alegerile prezidenţiale, Elena Udrea a spus că nu, în primul rând pentru că Traian Băsescu nu-şi doreşte să rămână în zona administraţiei.

"Nu va fi Traian Băsescu prim-ministru în mandatul meu de preşedinte, în primul rând pentru că Traian Băsescu a spus clar că nu va rămâne în zona administraţiei, deci nu-şi doreşte să fie prim-ministru. În al doilea rând, pentru că eu cred că România intră într-o etapă nouă, în care trebuie să formăm un guvern cu oameni din viitoarea majoritate parlamentară. Eu sunt convinsă că în viitoarea majoritate parlamentară sunt oameni care pot ocupa funcţia. În opinia mea şi în opinia multora, Traian Băsescu ar putea să fie un prim-ministru foarte bun pentru că are o experienţă de zece ani în administraţie, dar cred că viitoarea majoritate va putea să dea un prim-ministru bun", a declarat Elena Udrea.

Liderul PMP a explicat că viitoarea majoritate parlamentară va fi formată din toţi oamenii de bună-credinţă din Parlament.

"Cei care vor vrea să vină lângă un preşedinte puternic, cu un proiect de ţară care să însemne o Românie frumoasă, în care oamenii să zâmbească pe stradă, aşa cum zâmbesc cetăţenii europeni din celelalte ţări unde viaţa este mai uşoară decât la noi, cu oameni cărora să nu le mai fie teamă de ziua de mâine, de spitalele, de şcolile din România, să nu le mai fie teamă cu nu mai au locuri de muncă sau că nu-şi pot finanţa afacerile. O Românie în care oamenii să se gândească cu optimism la viitor, să fie pozitivi şi plini de speranţă", a spus Udrea.

Elena Udrea a mai declarat că Traian Băsescu nu este interesat de funcţia de premier şi pentru că va avea "foarte multe lucruri de făcut".

"Este un personaj extrem de relevant şi important în plan extern, cu siguranţă va putea să rămână în zona aceasta de consiliere, pe politică externă, pe politică militară", a spus Udrea.

Ea nu a exclus ca viitorul premier al României să fie o femeie, apreciind că ţara are nevoie de o schimbare de drum, nu de direcţie.

"Direcţia este cea bună, drumul trebuie schimbat. Şi cea mai mare schimbare pe care România o poate avea este să aibă preşedinte o femeie. Nu aveţi dumneavoastră în Moldova sloganul «Încearcă şi cu o femeie»?", a conchis Elena Udrea.

Cele mai citite

Poland Travel. Gustă din Polonia cu ORLEN Wisła Płock!

Te întrebi unde ai putea să mergi în weekendul următor sau în vacanțe mai lungi? Unde poți să te bucuri de peisaje uimitoare, să...

Luare de ostatici într-un restaurant de lângă Paris

Un bărbat înarmat cu un cuțit a luat sâmbătă ostatici mai mulți angajați în restaurantul tatălui său de la periferia Parisului. Un dispozitiv de...

Cum au ajuns varza și fasolea ingredientele vegetale de bază în gastronomia românească?

Bucătăria românească se remarcă prin simplitate, dar și prin bogăția gusturilor autentice. Ingredientele de bază au fost, de-a lungul timpului, cele care se găseau...
Ultima oră
Pe aceeași temă