Organizația județeană a UDMR Sălaj a rămas fără președinte executiv. Robert Szilagyi, cel care ocupa această funcție, a demisionat. De asemenea, el a renunțat și la mandatul de consilier județean. Robert Szilagyi urmează să fie numit subprefect al județului Sălaj, potrivit conducerii organizației județene a UDMR. Numirea lui ar urma să fie oficializată după alegerile europarlamentare din data de 25 mai.
Conducerea UDMR a decis să amâne, astfel, numirea lui Robert Szilagyi pentru a nu perturba organizarea tehnică a alegerilor. Până atunci, Robert Szilagyi va munci ca funcționar public în cadrul Primăriei Crasna. Locul său în Consiliul Județean Sălaj va fi luat de către Attila Sojka. În prezent, acesta este director economic al companiei publice de transport din Zalău, Transurbis SA.
Attila Sojka nu este la primul său mandat în administrația publică. În perioada 2008 – 2012, el a fost viceprimarul municipiului Zalău. Numirea unui subprefect maghiar în județul Sălaj a fost una dintre condițiile impuse de UDMR în cadrul negocierilor referitoare la formarea unui nou Guvern, în acest an, după ieșirea PNL din coaliția politică aflată la putere.