Mai mulți aleși locali și-au schimbat partidele în ultimele două săptămâni, profitând de ordonanța de urgență care le permite să facă un asemenea pas, timp de 45 de zile, fără să își piardă mandatul. Ordonanța de urgență a fost publicată în Monitorul Oficial pe 2 septembrie și, de atunci, partidele aflate la Putere, care îi pot atrage pe aleșii locali cu fonduri guvernamentale, au trecut la racolări. Opoziția i-a cerut Avocatului Poporului, Victor Ciorbea, să sesizeze Curtea Constituțională. Acesta a afirmat, de mai multe ori, în ultimele două săptămâni, că are nevoie de timp pentru studierea ordonanței, deși actul normativ are doar cinci articole.
Astfel, în Consiliul General al Municipiului București PSD și-a format majoritate alături de PC și PP-DD în dauna PNL și PDL, care aveau puterea înainte de intrarea în vigoare a ordonanței privind traseismul. Schimbarea majorității a fost posibilă după ce șase consilieri, trei de la PDL și trei de la PP-DD, s-au declarat independenți și au votat alături de PSD. Ulterior, unul dintre aceștia, Gabriel Pârvu (fost membru PDL), a fost ales viceprimar.
Blaturi și ilegalități
Lucrurile nu se opresc aici. Potrivit reprezentanților ACL din Primăria Capitalei, cei trei consilieri plecați din PDL ar fi trecut, între timp, la PMP. “După ce premierul Victor Ponta, legiferând trădarea, a permis traseismul politic, trei dintre foștii noștri colegi, unii membri PMP acum, alții independenți afiliați aceluiași partid, s-au alăturat PSD și au format majoritatea PSD-PMP”, a declarat Mircea Raicu, consilier PDL. Și liberalul Cornel Pieptea a explicat că majoritatea în Consiliu este girată de cuplul Ponta-Udrea, pe lângă consilierii din PSD existând şi un grup de trei consilieri PMP – Marius Ţugurel, Virginia Mihailovici şi Cosmin Pîrvu. La o zi după alegerea lui Gabriel Pîrvu ca viceprimar al Capitalei, preşedintele Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), Horia Georgescu, a afirmat că acesta a fost declarat incompatibil de instanţă.
Baronii, din nou la putere
În Timiș, PSD a racolat trei consilieri județeni, unul de la PNL și doi de la
PP-DD, având, astfel, majoritatea în acest for, în dauna ACL, care o deținea anterior ordonanței. Consiliul Județean este condus de Titu Bojin (PSD). De asemenea, zece primari de la PP-DD, PDL, PNL şi PNŢCD au trecut la PSD după ordonanţa privind migraţia aleşilor locali. Și președintele CJ Prahova, Mircea Cosma, poate răsufla ușurat după ce a recâștigat puterea în județ. El a anunțat că un consilier judeţean ales sub sigla
PP-DD s-a înscris în PSD, doi consilieri judeţeni ai PDL au trecut la UNPR, iar trei consilieri liberali au trecut la PLR. Astfel, PSD şi partidele din jurul său au majoritatea în Consiliul Judeţean Prahova, în condiţiile în care, înainte de migrarea celor şase consilieri, ACL deţinea majoritatea. De asemenea, 15 primari de orașe și comune au trecut la PSD, PLR și UNPR.
Majoritatea s-a schimbat în favoarea PSD și în Consiliul Județean Brăila, după ce trei consilieri județeni PP-DD au trecut la UNPR. ACL a pierdut majoritatea și în Consiliul Local, după ce doi aleși PP-DD au preferat UNPR. Cei doi consilieri judeţeni ai PP-DD Bihor au anunţat, la secretariatul Consiliului Judeţean, că renunţă la formaţiunea în numele căreia au fost aleşi în 2012, pentru a se înscrie în PSD, astfel că PSD devine partidul cu cei mai mulţi consilieri judeţeni.
PSD vrea și un șef de CJ
În alte județe, partidele din arcul guvernamental țintesc direct la vârf. Marius Stan, edilul liberal al orașului Galați, s-a înscris în UNPR, invocând prietenia care îl leagă de mult timp de liderul acestei formațiuni politice, Gabriel Oprea. Președintele Consiliului Județean Buzău, Cristinel Bîgiu, vicepreședinte al filialei PNL, este în negocieri avansate cu social-democrații, surse liberale precizând că este o chestiune de ore trecerea liderului liberal la PSD, împreună cu mai mulți primari din județ. La Iași, PSD și UNPR au racolat 13 primari de comune – șapte de la PNL, trei de la PDL și trei de la PP-DD. Unii aleși locali preferă statutul de independenți. Primarul Sucevei, Ion Lungu (PDL), intenţionează să-şi declare oficial independenţa politică. El a susținut că se pliază la orice majoritate în Consiliul Local pentru că este interesat să fie făcute cât mai multe lucruri în oraş. Cei 11 consilieri PSD și unul PNL din Consiliul Local al comunei Peștera, judeţul Constanţa, au demisionat din partide, nemulțumiți că localitatea nu a fost ajutată nici de autoritățile locale, nici de cele centrale după inundaţiile din vara anului trecut, ei anunţând că vor rămâne independenți.