Oficiul Județean de Cadastru și Publicitate Imobiliară Dolj are, de vinerea trecută, un nou șef, pe liderul PP-DD Dolj, Mihai Cilibiu. Numit de la București, Cilibiu a luat locul liberalului Remulus Chițu, de unde rezultă că social-democrații se țin de cuvânt și au trecut la eliminarea liberalilor rămași prin instituțiile locale.
Strategia PSD
Numirea, în premieră, a unui membru al Partidului Poporului Dan Diaconescu într-o funcție în teritoriu confirmă ceea ce se vehicula încă de acum o săptămână: oamenii lui Diaconescu să primească posturi guvernamentale mai puțin vizibile, de rang secund (secretar de stat și/sau șefi la structurile din teritoriu). Varianta a apărut ca urmare a opoziției manifestate de UDMR și UNPR la ideea intrării PP-DD în Cabinetul Ponta. Reamintim că liderul Uniunii, Kelemen Hunor, a catalogat o eventuală cooptare în Executiv a Partidului Poporului drept „un dezastru de imagine“, iar Marko Bela avertiza PSD că nu poate face nimic fără acordul UDMR. La rândul lor, progresiștii lui Gabriel Oprea s-au opus intrării PP-DD la guvernare, dar nu public, ci în spatele ușilor închise. Iar pentru ca intențiile să le fie clare, de la demararea negocierilor PSD-Partidul Poporului, UNPR și-a continuat politica de racolări, înregimentând încă doi deputați de la Dan Diaconescu: Luminița Adam și Mario Caloianu.
Social-democrații au însă propria agendă, motivată de faptul că s-au trezit în minoritate în mai bine de trei sferturi din județe după ce liberalii au ieșit de la guvernare. Potrivit vicepremierului Liviu Dragnea, principal negociator cu reprezentanții PP-DD, după cum spunea chiar Victor Ponta, PSD și Partidul Poporului ar fi ajuns la o înțelegere în cinci județe, iar discuțiile continuă. „Avem în cinci județe deja discutate și constituite majorități cu PP-DD în administrațiile publice. Putem face același lucru cu PP-DD cred că în 15 sau 16 județe. În restul județelor, nu putem constitui majorități nici cu PP-DD“, explica Dragnea, joia trecută, la Tulcea.
Colaborări în Parlament
În afara majorităților din teritoriu, începe să se coaguleze colaborarea PSD-PP-DD la nivel parlamentar. Mai mulți parlamentari PSD și UNPR au lansat, de pildă, în dezbatere publică, un proiect de lege prin care votul să devină obligatoriu pentru toți cetățenii, cu excepția celor care au peste 80 de ani și a celor cu boli cronice. Reamintim că introducerea obligativității votului era una dintre cerințele PP-DD pentru a intra într-o colaborare cu PSD, iar Dan Diaconescu arăta că, în acest fel, „UDMR va primi prima lovitură“, deoarece „nu va mai face pragul electoral“.
Un alt proiect, semnat de parlamentari PSD, PC, UNPR și PP-DD (deci, lipsește UDMR), propune reducerea TVA la legume, fructe și lapte, de la 24% la 9%. Pe lista semnatarilor îl găsim pe Eugen Nicolicea, ministru delegat pentru Relația cu Parlamentul.