5.2 C
București
joi, 2 ianuarie 2025
AcasăTechPonta va fi consiliat de un strateg american pentru prezidenţiale

Ponta va fi consiliat de un strateg american pentru prezidenţiale

Preşedintele PSD, Victor Ponta, va fi consiliat de un strateg american în campania pentru alegerile prezidenţiale, cu care va încheia un contract în perioada imediat următoare. De asemenea, Victor Ponta va fi consiliat și de consultaţii interni Bogdan Teodorescu şi Dan Sultănescu, au precizat surse din PSD, potrivit Mediafax.

Sursele citate au arătat că Ponta îl cunoaşte pe strategul american de circa doi ani şi că acesta a vizitat România de două ori până acum. Astfel, Ponta va semna un contract de consultanţă cu strategul american în perioada imediat următare.

Consultantul american nu a mai gestionat, până acum, campanii electorale în România, au mai arătat sursele citate. Dintre consultanţii interni, Ponta va lucra în campania electorală pentru prezidenţiale cu Bogdan Teodorescu, cu care colaborează de 14 an, şi cu Dan Sultănescu.

Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, va fi coordonatorul campaniei electorale a lui Ponta, în timp ce Dan Şova va fi purtătorul de cuvânt al PSD, mai scrie sursa citată.

Cele mai citite

Vladimir Putin cere cooperarea Chinei în domeniul inteligenței artificiale

Exporturile de microcipuri către Rusia au fost suspendate de principalii producători globali Președintele rus Vladimir Putin a cerut Guvernului și Sberbank, principala instituție financiară care...

Politicile lui Donald Trump divizează economiștii: Impact asupra SUA și la nivel global

Viziunea economică a fostului președinte american Donald Trump, care prioritizează măsuri protecționiste sub sloganul „America pe primul loc,” ar putea afecta creșterea economică pe...

Datoria guvernamentală a atins 931 miliarde lei

Creșterea datoriei publice se reflectă în majorarea procentului din PIB, cu o creștere semnificativă a împrumuturilor pe termen mediu și lung. Conform datelor publicate de...
Ultima oră
Pe aceeași temă