Victor Ponta a declarat, joi, că Guvernul pe care îl conduce ar putea emite o Ordonanţă de Urgenţă pentru aprobarea Programului Naţional pentru Irigaţii. Și asta pentru că proiectul de lege referitor la acest program nu a putut fi votat, miercuri, de Camera Deputaţilor, deoarece prin lipsa celor 17 deputați social-democrați nu s-au întrunit suficiente voturi pentru o lege organică, anunță Mediafax.
„Ieri,am avut, în Parlament, la Camera Deputaţilor, o lege foarte importantă, cea referitoare la Programul Naţional pentru Irigaţii – un miliard de euro pe şapte ani, noi avem deja banii pregătiţi, 150 miliarde de euro pentru anul viitor. E un pic şi vina noastră că nu ne-am mobilizat toţi deputaţii, dar nu ne-am mobilizat toti deputaţii pentru că nu ne-a trecut prin minte, nici lui Liviu, nici mie, că PNL o să voteze contra, că-s atât de nebuni încât să voteze împotriva Planului Naţional pentru Irigaţii„, a declarat care a adăugat că „acum o să discutăm la coaliţie şi probabil o să dăm Ordonanţă de Urgenţă”.
Ce s-a întâmplat în Camera Deputaților
Plenul Camerei Deputaţilor nu a reuşit, miercuri, să adoptate OUG 79/2013, cu amendamente ce prevedeau investiţii de 1 miliard de euro în sistemul de irigaţii, din cauza lipsei numărului suficient de voturi pentru o lege organică, în contextul absenţelor din rândul coaliţiei şi a abţinerilor PNL. OUG 79/2103 reglementa prevederi din cadrul Legii îmbunătăţirilor funciare, însă în Parlament deputaţii au adus, la solicitarea Guvernului, mai multe amendamente privind sistemul naţional de irigaţii, printre care şi investiţii de circa 1 miliard de euro în următorii 5 ani în acest domeniu.
Legea a fost supusă votului plenului Camerei Deputaţilor, însă nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru o lege organică, respectiv jumătate din numărul total al deputaţilor. Din acest motiv, legea nu a putut fi adoptată şi a rămas să fie rediscută ulterior, cel mai probabil sesiunea următoare. PNL s-a abţinut la vot, acuzând neclarităţi în text cu privire la modalitatea în care sunt alocaţi banii, iar numeroşi parlamentari ai coaliţiei au lipsit la sesiunea de vot.