Președintele PNL, Ludovic Orban a declarat că partidul va iniția și depune o moțiune de cenzură la adresa Guvernului Mihai Tudose. El a invocat, "între altele", calamitatea fiscal – bugetară.
Ludovic Orban a spus că felul în care acţionează Guvernul ”impune ca necesitate depunerea moţiunii de cenzură”. ”Vom apela la susţinerea fiecărui partid politic şi a fiecărui parlamentar”, a precizat preşedintele PNL.
El a anunţat că liberalii vor protesta în toate formele faţă de măsurile adoptate de Guvern, inclusiv prin marşuri şi mitinguri.
”Suntem solidari cu toţi cei care îşi apără, munca, salariul, viitorul şi nu acceptă să fie furaţi de acest Guvern”, a mai declarat Orban.
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă, a spus că ceea ce face Guvernului este ”o bătaie de joc” şi o ”harababură fiscală”.
La rândul său, vicepreşedintele PNL Florin Cîţu a afirmat că ”se desvăvârşeşte genocidul împotriva economiei României”, că ”PSD a început un război cu românii” şi urmăreşte ”scoaterea României din UE”.
Conform Constituţiei, Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, pot retrage încrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor şi se comunică Guvernului la data depunerii. Moţiunea de cenzură se dezbate după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere. Dacă moţiunea de cenzură a fost respinsă, deputaţii şi senatorii care au semnat-o nu mai pot iniţia, în aceeaşi sesiune, o nouă moţiune de cenzură, cu excepţia cazului în care Guvernul îşi angajează răspunderea în Parlament.