-0.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăTechNOI INTERCEPTĂRI în dosarul Frunzăverde. Cum au fost convinși primarii din Caraş-Severin...

NOI INTERCEPTĂRI în dosarul Frunzăverde. Cum au fost convinși primarii din Caraş-Severin să îl ajute pe Iohannis în campania electorală: ”Vin bugete…”

Procurorii au interceptat convorbirile vicepreşedintelui CJ Caraş-Severin Ghiorghioni Ionesie cu nouă primari din judeţ cărora le-a solicitat, folosindu-se de autoritatea şi influenţa sa să facă demersuri favorabile candidatului PNL, Klaus Iohannis.

Pentru a-i determina să procedeze în acest sens, Ghiorghioni Ionesie le-a transmis că de rezultatul votului vor depinde alocările bugetare efectuate de Consiliul Județean către primării din anii 2015 și 2016 (respectiv până la terminarea mandatului conducerii CJ Caraș Severin). Totodată, pentru a da greutate mai mare mesajului, Ghiorghioni Ionesie a dat de înţeles interlocutorilor că acesta vine şi din partea preşedintelui Frunzăverde Sorin.

Citește și: Frunzăverde, INTERCEPTAT de procurori. Ce le spunea subalternilor

În datele de 12.11.2014 şi 13.11.2014,  Ghiorghioni Ionesie poartă următoarele dialoguri cu primari ai localităților din județul Caraș –Severin, conform procesului verbal de redare a convorbirilor telefonice nr. 926/II-1/2014 din data de 17.12.2014 (f.248-261, vol. 1):   

În ziua de 13-11-2014, la ora 08:49:30, GHIORGHIONI IONESIE este contactat de LALA Ion, primar la PRIMĂRIA LAPUŞNICUL MARE:

(…)

LALA:  Ce faci?

GHIORGHIONI IONESIE: Uite, alerg, trebuia să vin, dar dacă m-ai sunat nu mai ajung pân la tine. Am… un mesaj pentru tine.

LALA:  Ştiu!(?)

GHIORGHIONI IONESIE: Ai obţinut ce ai vrut, vezi şi tu… Înţelegi, acolo?

LALA: Da, da, da, ascult dar am rămas un pic, câta blocat, că nu am înţeles… că am obţinut ce am vrut.

GHIORGHIONI IONESIE: Păi ce… s-a promis, nu?

LALA:  Ei, da, mi-o dat banii, într-adevăr, că pentru asta am trecut, mi-or dat.

GHIORGHIONI IONESIE: Cât ţi-au dat?

LALA:  În prima fază mi-a dat 6 miliarde două sute şi acum ei mi-au dat 5 miliarde 8 sute, ca să termin la şcoală.

GHIORGHIONI IONESIE: Îhm, îhm. Na, păi acuma, ai plătit pentru aia, turu unu.

LALA:  Turul unu…(râde-n.n.) Deci acu, tata-bunu, să nu le mai dau nici un vot. Hai la vot, la vot, la vot, să le-o dăm la bot, cam aşa ar veni.

GHIORGHIONI IONESIE: Este rugămintea nu numai a mea, înţelegi?

LALA:  Am înţeles, tata-bunu.

GHIORGHIONI IONESIE: Bine.

LALA: Oricum să ştii că nici în primu nu m-am implicat, nici în al doilea.

GHIORGHIONI IONESIE: Eh… Acuma… s-o cam văzut pe acolo. Da vezi … mai vin doi ani, eu n-aş vrea… că tu eşti prietenul meu ancestral, dă-o dracu… Noi am reuşit….

LALA: Indiferent ce s-ar întâmpla, eu te recunosc de tata-bunu, indiferent.

GHIORGHIONI IONESIE: Da, dragule, numa vezi… vin două bugete, anu viitor, a lu ăla… Cum să zic lu LALA nu? Ei, aia nu pot niciodată.

LALA:  Indiferent…in…

GHIORGHIONI IONESIE: Deci ajută-mă un pic şi tu! Da. Bine? (f. 250-251, vol. 1)

Fiind audiat în calitate de martor (f. 280-290, vol. 1), Lala Ion a declarat că Gheorghioni Ionesie „mi-a cerut să nu mă implic în influenţarea electoratului din comună să voteze cu Victor Ponta, cunoscut fiind faptul că eu eram membru PSD. Totodată, Ghiorghioni Ionesie mi-a spus că urmează să se aloce 2 bugetele pe anii 2015-2016 şi că “nu vrea să-mi umble la bugete’’, adică să-mi aloce bani mai puţini la primărie.” Martorul a mai declarat că din discuţia purtată cu Ghiorghioni Ionesie a înţeles că mesajul vine şi din partea preşedintelui Frunzăverde Sorin.

 

 

În ziua de 13-11-2014, la ora 13:02:30, GHIORGHIONI IONESIE   ia legătura cu un interlocutor  pe nume: STOICU ADRIAN-SERGIU (primar la Primăria Bozovici) cu care discută următoarele:

(…)

GHIORGHIONI IONESIE: Îhm. Te-ai văzut cu LALA, erai cu el azi când am vorbit cu el sau?

Interlocutor: Eu am plecat, chiar când v-o sunat am plecat atunci.

GHIORGHIONI IONESIE: Îhm. Vezi că ţi-am lansat şi ţie un mesaj, poate vorbeşti cu el, îţi spune.

Interlocutor: Îhm.

GHIORGHIONI IONESIE: Vezi ce faceţi bă, nu discrepanţa aia aşa mare mă, ce dracu, că ziceam că sunteţi de-ai noştri, vin…bugetele de anu viitor…

Interlocutor: Păi da.

GHIORGHIONI IONESIE: V-am lăsat de anu ăsta bugetele, ce dracu, chiar aşa?

Interlocutor: Da, păi nu, eu am vorbit şi cu doamna IUSTINA, am zis că nu…

GHIORGHIONI IONESIE: Na… Bine, bine, bine, bine.

Interlocutor: Chiar… Sănătate, sănătate!

GHIORGHIONI IONESIE: Salut! (f. 252 verso-253, vol. 1)

Fiind audiat în calitate de martor (f. 291-296, vol. 1), Stoicu Adrian-Sergiu a declarat iniţial (în cuprinsul declaraţiei din data de 19.03.2015) că nu îşi aminteşte dacă între cele două tururi a fost contactat de cineva din partea Consiliului Judeţean în legătură cu alegerile. Ulterior (în declaraţia din data de 08.04.2015) martorul a revenit, declarând că între cele două tururi a fost contactat de Ghiorghioni Ionesie care i-a transmis că „dacă nu mă implic în determinarea alegătorilor să voteze cu Iohannis vor fi repercusiuni la alocarea bugetelor pentru primărie, în sensul primirii unor fonduri diminuate pentru anii 2015-2016.”

În ziua de 13-11-2014, la ora 13:04:28, GHIORGHIONI IONESIE  ia legătura cu un interlocutor pe nume ORBULESCU ION, primar la Primăria Ciuchici),  prilej cu care poartă dialogul:

 (…)

GHIORGHIONI IONESIE: Mă dragă, tu prin analele mele figurezi băiat de-al nostru mă, măi vin doi ani de buget, anu viitor, anu… Vezi şi tu ce… ce faci. Eu ştiu că v-au strâns, promis…dar ei au cam terminat banii.

Interlocutor: Îhm.

GHIORGHIONI IONESIE: Deci am mesaju, ştii că nu vine doar de la mine, ştii şi de la cine vine…. Bine.

Interlocutor: Îhm.

GHIORGHIONI IONESIE: Da? Bine?

Interlocutor: Da, da. Da.

GHIORGHIONI IONESIE: Te rog mult…

Interlocutor: Da.

GHIORGHIONI IONESIE: Vezi ce faceţi pe acolo, să nu fie… nişte discrepanţe de parcă nu ne-am cunoaşte de când lumea, dracu ştie…

Interlocutor: Da.

GHIORGHIONI IONESIE: Bine?

Interlocutor:  Bun. Bun, bun şefu, bun, să trăiţi!

GHIORGHIONI IONESIE: Bine. Te rog! Serbus.

Interlocutor: Cu respect! Să trăiţi! (f. 253, vol. 1)

Fiind audiat în calitate de martor (f. 297-301, vol. 1), Orbulescu Ion a declarat că între cele două tururi ale alegerilor a fost contactat de Ghiorghioni Ionesie care i-a transmis că „dacă mă implic în determinarea alegătorilor să voteze cu Ponta, vor fi alocate sume de bani mai mici la bugetele alocate primăriei pentru anii 2015-2016.” Martorul a declarat că din discuţia purtată cu Ghiorghioni Ionesie a înţeles că mesajul vine şi din partea preşedintelui Frunzăverde Sorin, chiar dacă nu a fost pronunţat numele acestuia.

În ziua de 13-11-2014, la ora 13:09:01, GHIORGHIONI Ionesie ia legătura cu un interlocutor identificat în persoana lui Damian Ion, primar la Primăria Vermeş, și poartă următorul dialog:

Interlocutor: Da, domnu vicepreşedinte.

GHIORGHIONI IONESIE: Serbus. Ce faci?

Interlocutor: La… la Vermeş la mine.

GHIORGHIONI IONESIE: Îhm. Ai pus la loc baneru, că vin în Vermeş acuma, poate mi-l ai pe nu ştiu unde, pe uliţi.

Interlocutor: Vă aştept. Când veniţi?

GHIORGHIONI IONESIE: Ă… în alegerile din 2016.

Interlocutor: Eu vă aştept, aţi văzut, că eu mi-s prezent tot timpu acolo, nu….

GHIORGHIONI IONESIE: Ă… vezi că am un mesaj pentru… ştii şi cam de unde, cred că… îţi închipui.

Interlocutor: Da, da.

GHIORGHIONI IONESIE: Vezi şi tu… ce faci… că n-aş vrea … Voi sunteţi băieţii noştri, aţi plecat… v-or da nişte bani, da bugetele de anu viitor şi peste doi ani, 2015, 2016 îs la Consiliu.

Interlocutor: Da… Da, da.

GHIORGHIONI IONESIE: Deci ai şi tu grijă, bine?

Interlocutor: Păi şi data trecută o fost ok, nu? Ă… vin şi eu cu o rugăminte, oricum veneam, vă cautam, nu se pune…

GHIORGHIONI IONESIE: Da.

Interlocutor: Hai să rezolvăm cu autorizaţia aia, mă tot respinge …pierd nişte bani. De ce să-i pierdem?

GHIORGHIONI IONESIE: Ce autorizaţie?

Interlocutor:  Autorizaţia de construire pe … pe ce avem proiectu ăla, pe Ordonanţa 28.

GHIORGHIONI IONESIE: Şi cine ţi-o respinge, de ce ţi-o respinge?

Interlocutor: Păi dracu, trebe expertiză, da nu, cum să ne ceară expertiză? Acolo mai mă costă 100 de milioane, de unde Dumnezeu, că nici nu mai am bani?!

GHIORGHIONI IONESIE: Mă dragă, păi de ce n-ai venit la mine până acu, ce dracu?

Interlocutor: Păi dacă vă… Deci clar nu-i cazu de expertiză acolo, cu sau fără, sau, îi şi cuvântu … şi sau ăla îi aiurea. O să vedeţi, trec eu săptămâna viitoare, sau trec poate mâine.

GHIORGHIONI IONESIE: Păi nu, acu să treacă astea şi vino, că ţi-o dau imediat, nu-ţi face probleme. (f. 254, vol. 1)

Fiind audiat în calitate de martor (f. 302-310, vol. 1), Damian Ion a declarat că între cele două tururi ale alegerilor a fost contactat de Ghiorghioni Ionesie care „mi-a cerut să trădez PSD şi să mă implic în susţinerea candidatului PNL, eu apreciind solicitarea ca o avertizare. Neimplicarea mea în susţinerea candidatului PNL având drept consecinţă pe viitor alocarea unor bugete mai mici pentru anii 2015-2016. Discuţia purtată cu Ghiorghioni a fost una serioasă având în vedere şi faptul că Gheorghioni Ionesie la acel moment deţinea funcţia de vicepreşedinte al Consiliului judeţean Caraş Severin.”  Martorul a declarat că din discuţia purtată cu Ghiorghioni Ionesie a înţeles că mesajul vine şi din partea preşedintelui Frunzăverde Sorin, chiar dacă nu a fost pronunţat numele acestuia. Aceleaşi aspecte au fost reiterate de martor şi cu prilejul declaraţiei date ulterior, în data de 26.06.2015.

 În ziua de 13-11-2014, la ora 13:15:16, GHIORGHIONI IONESIE  ia legătura cu un interlocutor identificat în persoana lui Percea Gheorghe, primar la Primăria Ciclova Română, cu care are următorul dialog:

(…)

GHIORGHIONI IONESIE: Na, eu ţi-am spus şi …am un mesaj, ştii şi tu de unde…

Interlocutor: Da.

GHIORGHIONI IONESIE:… şi în locu cui vorbesc.

Interlocutor: Da.

GHIORGHIONI IONESIE: Tu eşti de-al nostru, ai fost totdeauna…. vin bugete… la anu , de acu… doi ani… N-aş vrea vrea să fiu pus în posturi de alea de… să zic că omu ăla ca lumea nu-i cu noi. Da…

Interlocutor: Da.

GHIORGHIONI IONESIE: Înţelegi? Deci… ăsta e mesaju. Grijă, controlat aşa….

Interlocutor: Fără probleme.

GHIORGHIONI IONESIE: Ştii şi tu…

Interlocutor:  Fără probleme.

GHIORGHIONI IONESIE: Bine?

Interlocutor: Bine.

GHIORGHIONI IONESIE: Dă tu un semn … serbus…

Interlocutor:  Bine, dragă. Bun, ceau, ceau.

GHIORGHIONI IONESIE: Serbus, salut. (f. 255-256, vol. 1)

Fiind audiat în calitate de martor (f. 312-320, vol. 1), Percea Gheorghe a declarat că între cele două tururi ale alegerilor a fost contactat de Ghiorghioni Ionesie care „mi-a cerut să nu mă implic în influenţarea electoratului din comună să voteze cu Victor Ponta, cunoscut fiind faptul că eu eram membru PSD. Totodată, Ghoerghioni Ionesie mi-a spus că urmează să se aloce 2 bugetele pe anii 2015-2016 şi că “nu vrea să-mi umble la bugete’’, adică să-mi aloce bani mai puţini la primărie.”  Martorul a declarat că din discuţia purtată cu Ghiorghioni Ionesie a înţeles că mesajul vine şi din partea conducerii. Aceleaşi aspecte au fost reiterate de martor şi cu prilejul declaraţiei date ulterior, în data de 26.06.2015.

  În ziua de 13-11-2014, la ora 13:17:58, GHIORGHIONI Ionesie este contactat de HIRTAUCA ION ILIE,  primar la Primăria Comunei Copacele, ocazie cu care are următorul dialog:

(…)

GHIORGHIONI IONESIE: Da ştii cine-i la telefon?

Interlocutor: Cum să nu. Cum să nu ştiu.

GHIORGHIONI IONESIE: Na bine dacă ştii atunci… Ă… aş vrea şi eu vreun semn de la tine de acolo…. că vine 2015, 2016, bugete …

Interlocutor: Da, sigur, sigur.

GHIORGHIONI IONESIE: Deci… că prea te-ai încrâncenat.

Interlocutor: Nu, nu.

GHIORGHIONI IONESIE: Ei nu pe dracu.

Interlocutor: Nu, eu zic că o să fie bine.

GHIORGHIONI IONESIE: Bine, bine. Ştii în numele cui şi de unde am şi mesaju, na…

Interlocutor: Ştiu, ştiu, cum să nu, ştiu.

GHIORGHIONI IONESIE: Bine, dragă, bine, bine.

Interlocutor: Mulţumesc mult.

GHIORGHIONI IONESIE: Te salut, te salut.

Interlocutor: Cu stimă! Cu stimă! (f. 256 verso, vol. 1)

Fiind audiat în calitate de martor (f. 321-326, vol. 1), Hîrţaucă Ion Ilie a declarat că între cele două tururi ale alegerilor a fost contactat de Ghiorghioni Ionesie care „mi-a spus că o să vină 2015, 2016 şi o să am nevoie de el – referirea era la bugetele pe aceşti doi ani. Prin aceste referiri Gheorghioni Ionesie voia să îmi atragă atenţia că, dacă nu mă voi implica în campanie în favoarea candidatului PSD, comuna mea va primi alocări bugetare de la Consiliul Judeţean, iar în caz contrar nu.”

  În ziua de 13-11-2014, la ora 13:21:06, GHIORGHIONI ia legătura cu un interlocutor identificat în persoana lui Daminescu Nicolae, primar la Primăria Sacu, cu care are următorul dialog:

GHIORGHIONI IONESIE: Da. Bine. Na … şi în rest… am şi un semnal, ştii în locu cui vorbesc eu de regulă , ştii ?

Interlocutor: Da.

GHIORGHIONI IONESIE: Voi sunteţi ai noştri , aşa figuraţi, vin bugetele de 2015, 2016, să…. vrem să accentuezi semnalul un pic… dacă se poate.

Interlocutor: Păi eu am demonstrat şi în primul tur.

GHIORGHIONI IONESIE: Da, da, da, da, da. Îi clar, numa… de aia am şi zis să accentuezi un pic .

Interlocutor: Că… că nu mă implic.

GHIORGHIONI IONESIE: Orice e important să…da… Bine?

Interlocutor: Bine domnu vice, da, bun.

GHIORGHIONI IONESIE: Bine dragă, să auzim de bine.

Interlocutor: Bun, sănătate, da, sănătate! (f. 257, vol. 1)

Fiind audiat în calitate de martor (f. 327-336, vol. 1), Daminescu Nicolae a declarat că între cele două tururi ale alegerilor a fost contactat de Ghiorghioni Ionesie, care i-a solicitat să nu se implice în campanie pentru susţinerea candidatului Victor Ponta, întrucât inculpatul era mulţumit de procentul obţinut în comuna Sacu de Klaus Iohannis (care obţinuse mai multe procente decât contracandidatul său) şi voia să se menţină această situaţie. În declaraţia iniţială martorul a arătat că Ghiorghioni nu a condiţionat alocările bugetare de rezultatul votului, pentru ca în declaraţia din data de 17.04.2015 să declare că din discuţia purtată cu inculpatul „am înţeles, aşa cum am mai arătat, că Ghiorghioni Ionesie se referea la alocarea bugetelor pe anii 2015-2016 și că dacă nu mă implic voi primi buget mai mare pe anii viitori. (…)Am înțeles că dacă candidatul Ponta Victor câștiga turul doi era posibil să nu primesc bani suficienți la bugetul primăriei de la Consiliul Județean.”

 În ziua de 13-11-2014, la ora 13:42:00, GHIORGHIONI IONESIE   este contactat de CANEA ILIE, primar la Primăria  Com. Lapusnicel, Caraş-Severin, cu care discută următoarele:

GHIORGHIONI IONESIE: Te salut, domn primar!

Interlocutor: Alo? Să… să trăiţi!

(…)

GHIORGHIONI IONESIE: Aha, aha. Auzi? Am şi eu un mesaj, ştii din partea la cine, să… Ne dai şi dumneatale un semn de acolo, că eşti de-al nostru, noi aşa ştim. Păi nu ştiu?

Interlocutor: Perfectă dreptate aveţi.

GHIORGHIONI IONESIE: Na. Ă… ştii cum îi… vine 2015, 2016…n-aş vrea să … să… cred că eşti a lu altcineva. Da…

Interlocutor: Nu… domn…. domn… domn preşedinte.

GHIORGHIONI IONESIE: Da?

Interlocutor: Nu… vă rog să mă credeţi nu… nu m-am băgat deloc .

GHIORGHIONI IONESIE: Na… Vezi acolo mai… că o fost cam prea… prea mult dincolo.

Interlocutor: Din suflet îţi spun că nu m-am băgat nici… Mi-i Dumnezău martor dacă am zis cătră un om unde merg. Eu am zis … cel puţin vreo trei către mine şi am spus către ei: unde te îndeamnă Domnu.

GHIORGHIONI IONESIE: Da, da. Vezi mai… spune la oameni dacă vreau ceva în ţara asta… Bine?

Interlocutor: Oricum, oricum nu… nu … spuneţi-i lu doamna IUSTINA … doamna ingineră ştie mai bine , să… să vă confruntaţi o dată cu ea că… vă zice.

GHIORGHIONI IONESIE: Bine, bine. Bine. Am vrut să vorbesc şi eu cu tine, da.

Interlocutor: Da, da.

GHIORGHIONI IONESIE: Bine, bine, salut, salut, salut! (f. 259, vol. 1)

Fiind audiat în calitate de martor (f. 337-349, vol. 1), Canea Ilie a declarat iniţial (în declaraţia din data de 20.03.2015) că între cele două tururi ale alegerilor nu a fost contactat de Ghiorghioni Ionesie. În declaraţiile ulterioare (din data de 10.04.2015 şi 26.06.2015) martorul a revenit şi a declarat că a fost contactat de Ghiorghioni Ionesie, „care mi-a solicitat să mă implic în campanie, în sensul sprijinirii domnului Klaus Iohannis. În caz contrar, Ghiorghioni Ionesie mi-a transmis că, la bugetele pe 2015-2016, Primăria comunei Lăpușnicel din județul Caraș-Severin va avea de suferit. Așa cum am arătat și în declarația anterioară, în momentul discuției pe care am avut-o cu Ghiorghioni Ionesie, acesta mi-a transmis că mesajul vine și din partea preşedintelui Consiliului Județean Caraş-Severin, domnul Sorin Frunzăverde.”

În ziua de 13-11-2014, la ora 14:19:08, GHIORGHIONI IONESIE, este contactat de un interlocutor identificat în persoana lui Poplicean Ion, primar la Primăria Sasca Montană, prilej cu care poartă dialogul:

(…)

Interlocutor:  Cu ce vă ajut?

GHIORGHIONI IONESIE: Măi… dă-ne şi tu vreun semnal de la tine de acolo…

Interlocutor: Legat de alegeri sau de ce?

GHIORGHIONI IONESIE: Da, da, da.

Interlocutor: Pfu…

GHIORGHIONI IONESIE: Vezi…

Interlocutor: Ce să zic? Nu ştiu… Slab la întrunirile ăstea, eu zic că va pierde. Ce să zic? O să fie na… ca la primu tur, cam aşa, după mine…

GHIORGHIONI IONESIE: Vezi ce poţi …da…e … semnal ştii tu de la cine, da? Bine.

Interlocutor: Bine.

GHIORGHIONI IONESIE: … că va trebui să vină bugetele de anu viitor, peste doi ani, suntem tot aci, că… N-aş vrea să…

Interlocutor: Acuma doar…doar… doar cred că ne înţelegeţi că nu pentru bani ne-am dus toţi că doar… n-ai ce să faci…

GHIORGHIONI IONESIE: Da, dar… Bine. Bine, bine, salut!

Interlocutor: Ok, bun, salut!(f. 260 verso-261, vol. 1)

Fiind audiat în calitate de martor (f. 350-354, vol. 1), Poplicean Ion a declarat „In urma discuţiei purtate eu am înţeles că Ghiorghioni încerca să mă convingă că pe anii viitori 2015-2016 voi primi bani la primărie în funcţie de procentul obţinut la alegeri de candidatul PNL, însă nu am crezut niciodată acest lucru, cunoscând faptul că în anii anterior nu au fost primiţi bani de la Consiliul Judeţean.”

La dosarul cauzei a fost atașată redarea unei convorbiri telefonice din data de 17.11.2014 dintre Frunzăverde Sorin și Ghiorghioni Ionesie, în care cei doi discută despre rezultatul votului în turul al II lea și îl atribuie, în parte, mobilizării din săptămâna anterioară, respectiv actelor materiale mai sus expuse (f. 262-265, vol. 1).

În perioada cuprinsă între cele două tururi de scrutin ale alegerilor prezidențiale din noiembrie 2014, Sorin Frunzăverde și-a folosit influența pe care o avea în calitatea sa de președinte al CJ Caraș Severin și de vicepreședinte al unui partid, asupra lui Ghiorghioni, membru în aceeași formațiuni. Procurorii susțin că demersurile erau în scopul obținerii, în al doilea tur de scrutin, a unui număr mai mare de voturi pentru candidatul formațiunii din care făceau parte și, implicit, să-și consolideze poziția în cadrul acestei formațiuni politice, dar și în plan administrativ, prin condiționarea repartizărilor bugetare de rezultatul votului.

 

 

Cele mai citite

Programul de guvernare al coaliției PSD-PNL-UDMR-minorități: Audit național, investiții record și reforme fiscale majore

Auditul de eficiență va sta la baza desființării sau comasării unor autorități și instituții Coaliția PSD-PNL-UDMR-minorități propune un program de guvernare ambițios, axat pe auditul...

Tanczos Barna, viitor ministru de Finanțe și vicepremier: Vom întări economia și reconsolida finanțele țării

Barna a promis predictibilitate, credibilitate și o abordare rațională a politicilor fiscal-bugetare Tanczos Barna, propus de UDMR pentru funcția de ministru al Finanțelor și vicepremier,...

Vladimir Putin s-a întâlnit la Kremlin cu prim-ministrul slovac, Robert Fico

Slovacia este dependentă de gazul care trece prin Ucraina Președintele rus, Vladimir Putin, s-a întâlnit duminică cu prim-ministrul slovac, Robert Fico, la Kremlin, a declarat...
Ultima oră
Pe aceeași temă