2.3 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăTechNăstase nu poate reveni, oficial, în politică

Năstase nu poate reveni, oficial, în politică

Eliberarea lui Adrian Năstase din închisoare, în urma unei decizii definitive a Tribunalului Ilfov, nu atrage și revenirea sa în PSD. Totuși, Năstase ar scăpa de această interdicție, dacă ar fi votată legea amnistiei.

Adrian Năstase a fost eliberat, ieri, din Penitenciarul Jilava, după o decizie definitivă a Tribunalului Ilfov. Instanţa a respins contestaţia DNA şi a menţinut decizia Judecătoriei Sectorului 4 din 23 iulie. Potrivit deciziei Tribunalului Ilfov, Adrian Năstase, condamnat la patru ani şi şase luni de închisoare ( după contopirea pedepselor din dosarele “Zambaccian” şi “Trofeul Calităţii”) poate fi eliberat condiţionat, în urma executării fractiei din o treime din pedeapsă.

Ca urmare a acestei decizii judecătorești definitive, Adrian Năstase este din nou liber, după două condamnări şi după ce a stat 500 de zile în penitenciar.

 Însă, fostul premier va avea pedeapsa de patru ani şi şase luni considerată ca fiind executată abia în 2017, iar până în 2022 nu poate fi preşedinte de partid, nu poate candida şi nici nu poate fi ales în funcţii publice.

Ce norme nu s-au respectat pentru eliberarea lui Năstase

Potrivit DNA, Adrian Năstase nu-și recunoaște vinovația, condiție esențială pentru eliberarea înainte de termen. În plus, comisia de eliberări de la penitenciar a recomandat eliberarea  înainte ca Năstase să primească sporul de pedeapsă de șase luni închisoare, spor care arată gravitatea faptelor săvârșite de condamnat, susține DNA. Aceste norme nerespectate atât de comisia de eliberări, cât si de instanța de la Judecătoria  Sectorului 4 si de Tribunalul Ilfov, au creat un precedent periculos pentru ordinea de drept.

Un alt precedent periculos pentru ordinea publică este și faptul că infractorul Adrian Năstase a ajuns fără cătușe la Tribunalul Ilfov. Potrivit normelor, condamnații se aduc cu cătușe la instanțele de judecată. Cu alte cuvinte, gardienii nu au respectat procedurile. În plus, nici Jandarmeria nu le-a respectat, dând unui condamnat de drept comun atenția cuvenită cel mult unui șef de stat. Jandarmii au făcut zid de protecție în jurul lui Adrian Năstase, iar jurnaliștii au fost puși într-un țarc. Se poate spune că pentru confortul lui Adrian Năstaase  s-au încălcat mai  multe norme de drept fără a exista consecințe din moment ce  instituțiile implicate par a fi controlate de PSD.

Situația juridică

Eliberarea nu îi oferă lui Adrian Năstase și posibilitatea revenirii în politică. Și aceasta pentru că, în luna ianuarie a acestui an, pe lângă condamnarea la închisoare, Curtea Supremă a decis și interzicerea unor drepturi pe o perioadă de cinci ani, după executarea pedepsei cu închisoarea. Este vorba de dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. Conform legii, anularea acestor drepturi îl împiedică pe Năstase să fie simplu membru de partid. „Pot fi membri ai partidelor politice cetăţenii care, potrivit Constituţiei, au drept de vot“, prevede legea partidelor politice.

Potrivit Constituției,  nu au drept de vot  “persoanele condamnate, prin hotărâre judecătorească definitivă, la pierderea drepturilor electorale“. În ciuda problemelor cu justiția, Adrian Năstase s-a bucurat în permanență de susținerea foștilor săi colegi. Năstase, care s-a retras din PSD în 2012, ocupa șefia Consiliului Național iar liderii PSD au decis să păstreze postul vacant până când fostul premier îşi va recăpăta drepturile electorale.

Cât mai contează neoficial?

Adrian Năstase ar putea reveni în PSD, cu acte, doar dacă Parlamentul ar aproba legea amnistiei. În acest caz, Năstase ar scăpa de cazier și și-ar recăpăta drepturile. Legea amnistiei a fost votată anul trecut de Camera Deputaților și, după ce a provocat scandal, a rămas în suspensie. PSD a refuzat propunerea PNL de a repune legea pe ordinea de zi și a o respinge. Chiar dacă, deocamdată, Năstase nu poate reveni cu acte în PSD, nimic nu îl împiedică să aibă o influență neoficială. Deocamdată, reuniți la Tulcea pentru pregătirea prezidențialelor, liderii PSD se arătau rezervați în comentarii.

“Eu mi-aş dori ca Adrian Năstase să iasă cât mai repede din închisoare”, a comentat președintele executiv al PSD, Liviu Dragnea. Unii social-democrați se arată convinși că rolul lui Năstase nu s-a încheiat. Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ștrefănescu, unul dintre social-democrații extrem de activi în sprijinirea lui Năstase, susține că  lunile petrecute în închisoare l-au schimbat pe fostul premier, dar acesta este hotărât “să facă lumină” asupra împrejurărilor care au dus la condamnarea sa. Potrivit deputatului PSD, Florin Iordache, Adrian Năstase nu se va implica “punctual” în campania electorală dar “va avea un cuvânt de spus”.  

Romulus Georgescu
Romulus Georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

România deschide ușa șoferilor non-UE: străini angajați pe Uber sau Bolt, din 2025

Germania a adoptat un model similar în primăvară, permițând susținerea examenului de calificare în 8 limbi, inclusiv română, ca răspuns la criza forței de...

Energia vântului aduce magie de Crăciun: Exporturi record de curent electric pentru România

Conform datelor Transelectrica, zilele propice pentru producția eoliană au fost rare în 2024 România s-a bucurat de un surplus energetic semnificativ în dimineața zilei de...

Schengen 2025: România desființează peste 30 de puncte de frontieră, de la 1 ianuarie 2025

România se confruntă cu o migrație ilegală, având în vedere poziția sa geografică, la confluența dintre Orient și Occident Începând cu prima zi a anului...
Ultima oră
Pe aceeași temă