2.1 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăTechMoţiunea PNL împotriva lui Oprea va fi amânată

Moţiunea PNL împotriva lui Oprea va fi amânată

PNL va solicita Biroului Permanent al Senatului să se amâne cu o săptămână a dezbaterii moţiunii simple la adresa ministrului de Interne, Gabriel Oprea, depuse tot de grupul liberal. De asemenea, formaţiunea a anunţat că va amâna tot cu o săptămână ședința Biroului Politic Național al partidului, potrivit Mediafax. 

„Respectăm această perioadă de doliu naţional și suntem sufletește alături de cei loviți de tragedia de vineri seara din București”, se arată în comunicatul transmis de PNL. 

Liberalii mulțumesc medicilor pentru mobilizarea exemplară, celor care au donat sânge și le recomandă membrilor partidului și simpatizanților să dea dovadă, în continuare, de solidaritate.

„Această tragedie ne dovedește, dacă mai era nevoie, că solidaritatea rămâne singurul resort, singura valoare, pe care ne putem baza în momentele dificile prin care poate trece o națiune”, se menţionează în comunicat.

Ultimul bilanţ al incendiului de vineri seară din Club Colectiv arată 29 de persoane decedate, după ce două tinere, una aflată în Spitalul Bagdasar Arseni, iar alta la Spitalul de Arşi, au murit, duminică dimineaţă, şi alte 146 de persoane rănite, internate la acest moment la spitalele din Capitală.

PNL a depus, marţi, la Senat, moţiunea simplă împotriva ministrului de Interne, Gabriel Oprea, textul cu titlul „Gabriel Oprea, demis pentru sfidare, aroganţă, abuz şi dispreţ în desfăşurarea funcţiei publice” fiind semnat de 49 de senatori liberali şi neafiliaţi.

Cele mai citite

Horoscop 28 decembrie 2024. Zi plină de oportunități

Horoscop 28 decembrie 2024. Astrele sugerează că fiecare semn zodiacal va trăi o zi plină de oportunități și provocări. Horoscop 28 decembrie 2024 Horoscop 28...

Avertizare de avalanșe în mai multe masive montane din România

Meteorologii emit o avertizare de risc însemnat de avalanșe, de gradul 3 pe o scară de 5, pentru zonele situate la altitudini de peste...

Noi reguli privind TVA pentru IMM-uri începând cu 2025

De la 1 ianuarie 2025, IMM-urile din Uniunea Europeană vor beneficia de un plafon maxim de scutire de TVA stabilit la 85.000 EUR. Măsura vizează...
Ultima oră
Pe aceeași temă