3.5 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăTechDragnea impune reguli noi miniștrilor

Dragnea impune reguli noi miniștrilor

Recent înscăunatul președinte al PSD nu lasă nici o zi să treacă fără a sublinia că, de acum înainte, Guvernul nu va mai lua decizii de capul său, ci se va supune ordinelor venite din Kiseleff. Dragnea se preocupă inclusiv de noul Cod Fiscal și de ordonanța privind majorarea salariilor demnitarilor.

Pe motiv că PSD „decontează tot ce face un Guvern“ și că social-democrații sunt cei care participă în alegeri, Liviu Dragnea a stabilit reguli clare pentru membrii Cabinetului Ponta, pe care a ținut să le enunțe și public. Potrivit noului președinte al PSD, premierul Ponta, aflat în concediu în SUA, ar fi fost de acord cu această „atitudine“, pentru că „e normal să fie așa“.

Miniștrii, purtătorii de cuvânt ai parlamentarilor PSD

Membrii Cabinetului Ponta vor continua să vină în fața conducerii PSD pentru a oferi explicații despre proiectele pe care le au în lucru, așa cum s-a întâmplat cu ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, care a venit la ședința de luni a Biroului Permanent al PSD pentru a prezenta principalele puncte ale rectificării bugetare. Dacă nu au proiecte la care să dea explicații, miniștrii tot nu scapă: au misiunea să propună, la fiecare ședință a conducerii PSD, „măcar o temă de discutat“. Poate fi o problemă guvernamentală, una ideologică sau una „de foarte mare actualitate“.

De asemenea, ei vor trebui să comunice „mai bine“ și „mai des“ cu parlamentarii social-democrați, astfel încât senatorii și deputații PSD „să fie informați continuu“, iar premierul Ponta să cunoască, la rândul său, părerile aleșilor despre actul guvernamental.

Cât despre aparițiile publice, membrii Guvernului se vor abține „să comenteze divorțuri sau violuri“ și vor vorbi despre „ce fac ei pentru români și pentru țară“. „Un ministru care comentează alte teme nu ajută nici Guvernul, nici pe premier, nici partidul, oamenii așteaptă de la miniștri să le spună ce fac ei bine pentru România“, a explicat Dragnea ieri, într-o conferință de presă.

Salariile demnitarilor și Codul Fiscal

Liviu Dragnea este deranjat și de modul în care au evoluat lucrurile după ce Guvernul a adoptat, sub conducerea interimarului Gabriel Oprea, ordonanța privind majorarea salariilor demnitarilor. „Constat că nu o prea o mai susţine nimeni din cei care au promovat-o şi adoptat-o. Dacă tot o plimbă de la unul la altul şi nu şi-o asumă nimeni, atunci o rezolvăm în Parlament. Și, în Parlament, o să propunem respingerea ei, ca să închidem acest subiect“, a avertizat președintele PSD. Fără a uita, bineînțeles, să-l ia peste picior pe premierul Ponta: „unii își donează mărirea de salarii“.

Cât despre noul Cod Fiscal, Dragnea a anunțat, miercuri seară, că a solicitat Ministerului de Finanțe un studiu de impact, în perspectiva sesiunii extraordinare în care se va discuta cererea de reexaminare formulată de președintele Klaus Iohannis. Dincolo de faptul că Dragnea i-a trasat o sarcină lui Teodorovici ca și cum ar fi fost șef și la Palatul Victoria, merită remarcat că, pe acest subiect, liderul PSD se situează pe aceeași lungime de undă cu opoziția, care a atras atenția, în mai multe rânduri, că nu au fost analizate efectele pe care
le-ar produce noua legislație fiscală (Codul Fiscal și Codul de Procedură Fiscală). La sfârșitul lunii martie, când a prezentat sinteza celor două coduri, premierul Ponta a ocolit subiectul studiului de impact, răspunzând că „toate calculele făcute de Ministerul de Finanțe, de către consultanții noștri, și în cadrul dezbaterilor parlamentare“ ar fi cuprinse în nota de fundamentare. Presupunând că ar fi fost așa, oricum codurile au suferit ulterior modificări în Parlament.

Strategia pentru partid

Pe lângă reactivarea Departamentelor PSD, aflate în subordinea Rovanei Plumb, Dragnea vizează atragerea intelectualilor de stânga și a tinerilor.

Până la 15 octombrie, filialele vor trebui să comunice la centru propunerile pentru funcțiile de primar, președinți de consilii județene, consilieri locali și județeni. Lista de nume va fi însoțită de o fișă din care să reiasă pregătirea profesională, moralitatea și integritatea candidaților, dar și cum se plasează ei în ceea ce privește încrederea alegătorilor (sondaje de opinie). Propunerile formulate de filiale vor fi analizate de o echipă din partid. Odată desemnați, candidații vor urma un program de training.

Nu în ultimul rând, Dragnea își propune reluarea discuțiilor în PSD pe marginea ideii de departajare a funcțiilor politice de cele administrative. „Niciodată, multă putere strânsă într-o singură mână nu este de bun augur“, a declarat liderul PSD, admițând însă că „este greu de spus acum până la care nivel“ se va merge cu departajarea. 

Sunt obligaţi prin fişa postului şi prin votul pe care l-a avut fiecare – Klaus Iohannis, care a fost votat preşedinte, Victor Ponta, care a fost votat în 2012 ca parlamentar şi Parlamentul l-a propulsat prim-ministru – să comunice. Amândoi greşesc. Pot fi antipatici unul cu altul, pot să nu le placă unul de altul, dar pentru stabilitatea acestei ţări trebuie să comunice instituţional.“ Liviu Dragnea, președintele PSD

Cele mai citite

România deschide ușa șoferilor non-UE: străini angajați pe Uber sau Bolt, din 2025

Germania a adoptat un model similar în primăvară, permițând susținerea examenului de calificare în 8 limbi, inclusiv română, ca răspuns la criza forței de...

România deschide ușa șoferilor non-UE: străini angajați pe Uber sau Bolt, din 2025

Germania a adoptat un model similar în primăvară, permițând susținerea examenului de calificare în 8 limbi, inclusiv română, ca răspuns la criza forței de...

Economistul Bogdan Glăvan: România, un stat eșuat, în pragul colapsului financiar

Glăvan atrage atenția că o treime din cheltuielile statului român sunt acoperite din împrumuturi, ceea ce face economia extrem de vulnerabilă România se află pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă