15 C
București
miercuri, 8 ianuarie 2025
AcasăTechDan Motreanu: Parlamentarii ACL, pentru arestarea lui Hrebenciuc şi Adam

Dan Motreanu: Parlamentarii ACL, pentru arestarea lui Hrebenciuc şi Adam

"ACL va vota pentru cererea DNA de încuviinţare a cercetării în stare de arest a deputaţilor Viorel Hrebenciuc şi Ioan Adam. De altfel, aceasta este o decizie pe care PNL şi PDL au luat-o în mod definitiv şi irevocabil faţă de independenţa justiţiei. Cu siguranţă parlamentarii ACL, deşi sunt în campania electorală, vor fi prezenţi la şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor în care se va vota cererea procurorilor", a declarat Dan Motreanu.

Totodată, Motreanu şi-a exprimat speranţa că deputatul PSD, Ioan Adam, membru al Comisiei juridice se va recuza de la momentul votului din Comisie în ceea ce priveşte raportul asupra dosarului său.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, sâmbătă, la finalul şedinţei Biroului Permanent că a fost sesizată Comisia juridică în legătură cu solicitarea de arestare preventivă a lui Viorel Hrebenciuc şi Ioan Adam, în cazul cărora teoretic se poate da un răspuns în trei zile.

"Respectăm procedurile care sunt stabilite prin Regulament şi obligaţiile pe care le avem în lege, de îndată am convocat Biroul Permanent ca şi la domnul deputat Diniţă şi ca de obicei, în ultima perioadă v-aţi obişnuit. L-am rugat pe domnul secretar general să-i informeze pe cei doi parlamentari că începând de la 12.20 pot consulta dosarul la Comisia juridică, aşa cum a făcut şi domnul deputat Diniţă. Termenele curg de luni. Luni, marţi şi miercuri sunt primele trei zile, conform legii, pentru face raportul în Comisia juridică dacă nu va cere Comisia juridică date suplimentare de la procurorul general, aşa scrie în lege, aceasta este obligaţia noastră, nu ştiu mai multe, după care în cinci zile trebuie să-l punem pe ordinea de zi", a declarat Zgonea.

Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut aviz de la Camera Deputaţilor pentru arestarea lui Viorel Hrebenciuc şi Ioan Adam, în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri.

Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a transmis procurorului general al României cererea şi referatul întocmit de procurorii anticorupţie, în vederea sesizării ministrului Justiţiei, pentru a cere preşedintelui Camerei Deputaţilor încuviinţarea arestării preventive a deputaţilor Viorel Hrebenciuc şi Ioan Adam, în dosarul privind suspiciuni de corupţie legate de atribuirea unor mari suprafeţe de teren forestier.

Cele mai citite

MAI: Mai puține infracțiuni și accidente rutiere grave în minivacanța de Revelion

Peste 24.000 de angajați ai MAI au asigurat zilnic ordinea publică, acordând atenție specială zonelor aglomerate, stațiunilor turistice și lăcașurilor de cult În minivacanța de...

Fondurile de acțiuni au atins 125.000 de investitori. Creștere spectaculoasă de 72,5% în 11 luni

La finalul lunii noiembrie 2024, fondurile deschise de acțiuni au înregistrat 125.005 investitori, cu 72,5% mai mulți față de începutul anului. Creșterea echivalează cu 52.536...

România rămâne cea mai săracă țară din UE, cu o treime din populație expusă riscului

Conform celui mai recent raport al Băncii Mondiale, România ocupă ultima poziție în Uniunea Europeană din punct de vedere al prosperității economice, având o...
Ultima oră
Pe aceeași temă