Preşedintele PC Daniel Constantin, a declarat, marţi, la Gândul Live, că Biroul Executiv Central al partidului a aproba prin vot începerea negocierilor cu PLR pentru realizarea unei fuziuni și a transmis că până pe 24 martie se va decide dacă se va realiza această fuziune, informează Mediafax.
"Sunt discuţii de mai multe luni care au vizat o alianţă sau fuziune cu partidul domnului Tăriceanu. Aceste discuţii au ajuns la majoritate, în Biroul Executiv Central am luat un vot pentru începerea negocierilor cu PLR. Cred că după 16 noiembrie cetăţeanul aşteaptă o altfel de politică, mai aproape de cetăţean. Asta vrem să facem, să oferim o alternativă la PNL şi chiar la PSD. Prin fuziune vom deveni al treilea pol politic", a precizat Constantin.
El a spus că se vor forma două comisii, una din fiecare partid, care vor negocia timp de două săptămâni şi se va decide în 24 martie dacă se ajunge la un consens pentru fuziunea dintre PC şi PLR.
"Votul de astăzi înseamnă două săptămâni de negocieri, două comisii care se vor aşeza la masă pentru a vedea dacă există un consens. Pe 24 martie ne vom reuni şi, dacă va exista un consens, se va declaşa un congres care va alege un preşedinte al partidului nou creat. Noul partid, dacă se va crea, va participa la alegeri pe liste proprii", a mai arătat Constantin.
El a mai afirmat că noul partid se va poziţiona ca partid de centru-dreapta, membru în grupul liberalilor europeni.
"Cred că dacă lucrurile vor merge bine, vom avea PSD, PNL şi un partid nou, nu există nicio supărare din partea PSD în privinţa aceasta", a adăugat Constantin.
La rândul său, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, marți, că sunt discuții cu PC, dar încă nu o negociere, pentru realizarea unei fuziuni cu PLR, existând și la PC "dorința de a analiza această formulă".
El a făcut aceste declarații, întrebat dacă partidul său a negociat cu PC o eventuală fuziune.
"Negociere nu (a fost – n.r.). Am făcut niște discuții în acest sens. Există la nivelul PLR o totală deschidere pentru realizarea unei construcții politice care să contureze o a treia forță politică majoră pe scena politică românească și, din ceea ce știu, există și la PC dorința de a analiza această formulă. Suntem într-o fază preliminară, nu am început niciun fel de negocieri", a subliniat Tăriceanu.
Acesta a precizat că este normal ca fiecare dintre cele două partide să analizeze întâi în plan intern, "să sondeze terenul, să vadă care este sau nu disponibilitatea pentru un asemenea proiect polic".
"El (proiectul polic – n.r.) ar fi foarte util, pentru că este nevoie de o forță liberală cât mai puternică pe scena politică românească și dovada o aveți cu Codul Fiscal. Imaginați-vă ce ar fi fost un guvern fără liberali, fără cei care au legătură cu economia, fără cei care avem o experiență economică și politică și care am împins lucrurile în sensul în care îl vedeți astăzi, materializat în propunerea de Cod fiscal?", a spus el.