1.3 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăTechCondamnatul penal Gutău intră în PNL. Ramona Mănescu: Nu comentez. Cezar Preda:...

Condamnatul penal Gutău intră în PNL. Ramona Mănescu: Nu comentez. Cezar Preda: un partid de 30-40% nu poate fi curat

PNL îl va primi în rândurile sale pe fostul primar de Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, anunţă liderii organizaţiei locale, deşi acesta din urmă are la activ două condamnări penale pentru fapte de corupţie. Iar odată intrat, planurile sunt ca Mirica Gutău să candideze din partea liberalilor la un nou mandat de primar, fiind creditat de PNL cu şanse mari să şi câştige.

Cum este privită situaţia de la Vâlcea la vârful partidului? Până acum, comentariile au fost puţine, liderii PNL de la centru preferând să lase cât mai mult mingea în curtea organizaţiei judeţene. O atitudine care persistă şi astăzi în cazul unora dintre liberalii cu notorietate în spaţiul public. Întrebată de România liberă cum I se par evoluţiile în cazul Gutău, europarlamentarul Ramona Mănescu a expediat problema în patru cuvinte: „Vă rog, nu comentez”. Pe blogul profesional, Ramona Mănescu se descrie drept „un politician cu atitudine europeană”, consideră că „viziunea europeană dezvoltă România”, soţul ei, edilul sectorului 6 Rareş Mănescu, este vicepreşedinte PNL şi membru în Biroul Politic Naţional.

În schimb, vicepreşedintele Cezar Preda oferă un set larg de explicaţii, anticipează candidatura lui Gutău sub steagul PNL şi dă asigurări că în România nu este realist să visezi la un partid, de talia PNL sau PSD, curat: „Întotdeauna vorbele politicienilor o iau înaintea realităţii politicului din România. Toţi ne dorim partide foarte curate, partide care sunt ireproşabile, aşa cum scrie în cărţi. Nu o să vedeţi partide mari curate în România. Nu poate un partid de 30% să îi aibă pe toţi membri săi curaţi ca lacrima. El îşi urmăreşte un set de obiective foarte serioase, acela de a creşte încrederea electoratului, de a păstra bazinele electorale pe care le are. Şi de aici apar marile probleme atunci când aleşii noştri, fie că sunt primari, preşedinţi de consilii judeţene, au probleme cu legea. În momentul în care şi la Vâlcea domnul Gutău, care a fost membru PD, a avut probleme chiar pe guvernarea noastră, nu pe alta, noi am aplicat sstatutul, domnia sa a fost exclus din partid, a avut peedeapsa pe care şi-a ispăşit-o, inclusiv limitarea drepturilor, după care dânsul a solicitat reprimirea în partid. Asta e o chestiune constituţională până la urmă – <<dom'le, mă primiţi sau nu mă primiţi?>> Şi acum, partidul a venit în faţa unei realităţi care se contrazice ceea ce am declarat cam toţi liderii politici, iar decizia pe care trebuie să o ia partidul, o transferi, aşa cum este spiritul pur românesc, filialei. De ce să mă pun eu, la nivel de preşedinte de partid, să iau o decizie care, până la urmă, va influenţa total rezultatele din vâlcea? Luaţi-o voi! Părerea mea personală, ca unul care cunoaşte bine zona, este că organizaţia PNL îl va primi până la urmă şi va candida pentru Partidul Naţional Liberal. Şi nu este singurul caz, pentru că şi PSD-ul are nenumăraţi oameni penali. PSD nici măcar nu şia propus să aibă o atitudine, va folosi la maxim resursa electorală de voturi a oamenilor, indiferent de situaţia lor juridică, astfel încât să fie primul partid din România. Iar noi, dacă o să încercăm să fim la 40% un partid perfect curat, n-o să avem 40%. Acum, depinde ce îşi propune partidul în înţelepciunea sa. V-am spus şi repet, părerea mea este că Mircia Gutău va fi primit în PNL pentru că a făcut cerere, iar organizaţia de acolo are un interes electoral – vrea să câştige cu el”.

Cele mai citite

2024, anul căldurii extreme și al dezastrelor naturale: Cum a afectat încălzirea globală lumea

În 2024, încălzirea globală a generat condiții meteorologice extreme în întreaga lume, de la valuri de căldură insuportabile până la inundații devastatoare și cicloni...

Președintele Germaniei dizolvă parlamentul și declanșează alegeri anticipate

Decizia vine după prăbușirea coaliției guvernamentale conduse de Olaf Scholz, iar alegerile vor avea loc pe 23 februarie 2025. Președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, a anunțat...

Avertizare de avalanșe în mai multe masive montane din România

Meteorologii emit o avertizare de risc însemnat de avalanșe, de gradul 3 pe o scară de 5, pentru zonele situate la altitudini de peste...
Ultima oră
Pe aceeași temă