Co-preşedintele PNL, Alina Gorghiu, a declarat, vineri, la Galaţi, că nu există nicio asemănare în ceea ce îi priveşte pe ea şi preşedintele ales Klaus Iohannis, în raport cu Elena Udrea şi preşedintele în exerciţiu Traian Băsescu, iar timpul va demonstra ce "înseamnă decenţă în politică", relatează Mediafax.
"Eu nu vreau să răspund la genul acesta de întrebări pentru că timpul o să demonstreze că nu există niciun fel de asemănare. Timpul o să vă demonstreze ce înseamnă decenţă în politică, bun simţ. Klaus Iohannis a apucat să vă demonstreze; dacă la mine 12 ani de politică nu au fost suficienţi, prin apariţii publice, luări de cuvânt să vă dumineresc, promit că în următorii 12 ani am să o fac”, a afirmat Ghorghiu, răspunzând unei întrebări dacă există asemănări sau deosebiri între ea şi Klaus Iohannis, comparativ cu Elena Udrea şi Traian Băsescu.
La rândul său, celălalt co-preşedinte PNL, Vasile Blaga, a spus că între Elena Udrea şi Alina Gorghiu sunt deosebiri foarte mari.
"Deosebirile sunt foarte mari între Alina şi doamna Udrea. Doamna Gorghiu a urcat pas cu pas în ierarhia PNL. E o femeie dedicată muncii în echipă, extrem de dedicată, şi care iată nu a dorit să-şi facă un partid ca să fie preşedinte. A fost aleasă preşedintele unui partid istoric”, a spus Blaga.
Cei doi lideri s-au aflat, vineri, la Galaţi, unde au participat la cea de-a XXI-a ediţie a Galelor PNL, eveniment de tradiţie în cadrul căruia au fost premiaţi gălăţeni care s-au remarcat pe parcursul anului în diverse domenii.
Vasile Blaga a primit cu acest prilej, din partea liberalilor gălăţeni, premiul de excelenţă.
Alina Gorghiu a fost aleasă, joi, în funcția de președinte al vechiului PNL, copreședinte al PNL alături de Vasile Blaga, în cadrul ședinței Biroului Politic Național al partidului, surclasându-l pe Ludovic Orban.
Președintele ales, Klaus Iohannis, a anunțat, joi, în debutul ședinței Biroului Politic Național al PNL, depunerea mandatului de președinte al partidului și demisia din PNL, liderii formaţiunii alegând noul președinte PNL, între Ludovic Orban și Alina Gorghiu.