18.8 C
București
duminică, 22 septembrie 2024
AcasăTechCe spune Dragnea despre recursul în dosarul ”Referendumul”

Ce spune Dragnea despre recursul în dosarul ”Referendumul”

Liviu Dragnea a declarat, luni, la Antena 3, că va merge la recursul în dosarul ”Referendumul” cu același ”sentiment de nevinovăție”.

”Merg cu același sentiment: cel al nevinovăției mele. Sunt absolut convins că nu am făcut nimic ilegal. Poate că în prima instanță nu am explicat foarte bine, poate că avocatul nu a explicat foarte bine. Dar merg cu speranță”, a declarat Dragnea.

Citește și: Liviu Dragnea, CONDAMNAT la UN AN de închisoare cu suspendare, în dosarul Referendumul. Ce DECIZIE RADICALĂ a luat ministrul

 Ministrul Liviu Dragnea a fost condamnat, pe 15 mai, la un an de închisoare cu suspendare, în dosarul Referendumul, în care a fost judecat alături de alte 74 de persoane pentru fraudele de la referendumul din 2012 pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.

Liviu Dragnea, secretar general al PSD la data faptelor, a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de folosire a influenţei sau autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

Anchetatorii susţin că Dragnea a fost susţinut în fraudarea referendumului de 74 de preşedinţi şi membri ai unor secţii de votare din localităţi din judeţele Teleorman, Vrancea, Gorj şi Olt. Aceştia au fost trimişi în judecată pentru falsificare, prin orice mijloace, a documentelor de la birourile electorale şi introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine de vot decât cele votate de alegători, infracţiuni comise sub forma autoratului, complicităţii sau a instigării.

 

Cele mai citite

Tipuri de mașini de găurit: cum o alegi pe cea care ți se potrivește?

Pentru a oferi o experiență cât mai plăcută, noi și partenerii noștri folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și / sau a...

Accident mortal: un șofer a plonjat cu mașina în lacul Pantelimon

În urma verificărilor, polițiștii au constatat că șoferul nu avea permis de conducere Potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei, sâmbătă, în jurul orei 10,10, polițiştii au...

Scandalos: bătaie cu bâte printre medici și pacienți

Pacienții și medicii au fugit din Spitalul Pantelimon, de frica bătăușilor, iar unii s-au ascuns în băi Scenele șocante, filmate de martori, arată cum mai...
Ultima oră
Pe aceeași temă