Totuși, unii liderii PSD au semne de întrebare privind viabilitatea acestui plan, care prezintă o serie de riscuri. În primul rând, legea de organizare a guvernului le interzice celor condamnați penal să ocupe funcții în Executiv. Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a anunțat că ar putea sesiza Curtea Constituțională (CCR). Însă, situația la CCR este încâlcită – trei judecători sunt numiți de PSD, doi de fostul președinte Băsescu, unul de fostul PDL (Mircea Minea, apropiat de Băsescu), doi de tabăra Iohannis-PNL, unul de UDMR. Un verdict defavorabil PSD ar reprezenta o lovitură pentru acest partid la startul guvernării.
Chiar dacă CCR ar da un verdict favorabil și ar declara neconstituțională legea organizării guvernului, nu este sigur că președintele Iohannis l-ar nominaliza pe Dragnea, pentru că șeful statului a afirmat că își păstrează criteriile de integritate, indiferent de soarta legii. Problemele lui Liviu Dragnea nu se opresc aici, pentru că liderul PSD este implicat într-un al doilea dosar. El este trimis în judecată alături de fost sa soție pentru instigare la abuz în serviciu și la fals intelectual, ceea ce lasă deschisă posibilitatea de a fi condamnat în timpul mandatului, dacă ar ajunge premier.
În aceste condiții, unii lideri PSD caută variante de rezervă, dacă nominalizarea lui Dragnea s-ar bloca în una din situațiile menționate. Social-democrații exclud varianta Vasile Dîncu, considerat prea apropiat de SRI. Prezentăm variantele vehiculate neoficial în PSD, cu precizarea că decizia este la Liviu Dragnea, care nu a renunțat, încă, la visul de a fi premier.
Pro: Este perceput ca neavând ambiții politice și nu ar fi o concurență pentru Liviu Dragnea la șefia PSD.
Contra: Nu corespunde criteriului de a fi membru PSD, enunțat de Dragnea.
*Liviu Voinea, viceguvernator BNR, fost ministru pentru Buget în Guvernul Ponta.
Pro: Dragnea l-a mai propus premier, în 2015, semn că are încredere în el.
Contra: Voinea ține la fațada de independent, contrazicându-l pe fostul premier Ponta în chestiuni de natură economică. Nesigur din perspectiva intențiilor PSD de a crește salariile.
*Eugen Teodorovici, fost ministru al Fondurilor Europene și al Finanțelor Publice în Guvernul Ponta.
Pro: Nu are bază de susținere în partid și ar putea să nu fie un pericol pentru Liviu Dragnea.
Contra: Este un apropiat al fostului premier Victor Ponta.
*Mihai Fifor, șeful grupului PSD din Senat.
Pro: Este un personaj șters, teoretic nu este un pericol pentru Liviu Dragnea.
Contra: A fost promovat în politică de Valeriu Zgonea.
*Gabriela Firea, primarul general al Capitalei.
Pro: are o cotă ridicată de încredere, chiar și după șase luni fără realizări concrete la Primăria Capitalei.
Contra: Este percepută ca o posibilă contracandidată pentru Liviu Dragnea la viitorul congres al PSD.