Vasile Blaga, președintele Partidului Democrat Liberal, a declarat sâmbătă la Brașov, în fața aleșilor locali ACL, că s-a dovedit faptul că PSD are nevoie de slugi la guvernare, deoarece nu știe să guverneze, făcând previziunea că PNL după fuziune va mai ”dăinui cel puțin 140 de ani”, informează Mediafax.
”Ei nu știu să guverneze în parteneriat, ei au nevoie numai de slugi la guvernare. Așa au făcut și au încercat și în 2009, așa au făcut și cu dumneavoastră pe urmă. De aceea, dacă noi am lăsat toate orgoliile la o parte pentru a face această construcție politică, vă cer tuturor să faceți același lucru în fiecare localitate din țară (…) Acest partid se va înscrie în octombrie, va fi rezolvată pentru totdeauna această problemă și el vă dăinui pe scena politică și mai puternic cel puțin 140 de ani cât are PNL până acuma”, a spus Blaga.
Liderul PDL a menționat că în mod provizoriu pentru alegerile prezidențiale este vorba de o alianță, și i-a îndemnat pe liderii locali să fie uniți.
”Să știți că cel mai bun prietene ți-e fratele, că sângele apă nu se face, nu legăturile vremelnice pe ici pe colo cu câte un pesedist. Uitați de astea și împreună gospodăriți”, a mai spus Blaga.
El a afirmat că îl susține pe Klaus Iohannis la prezidențiale, inclusiv în calitate de coordonator de campanie, pentru că ”și-a occidentalizat orașul înainte ca România să intre în Uniunea Europeană”.