Conducerea ALDE a validat luni candidaţii pentru funcţiile de primar în patru sectoare ale Bucureştiului, precum şi în mai multe localităţi din judeţul Ilfov, informează Agerpres.
În cadrul Comisiei de fuziune a ALDE, au fost validaţi următorii candidaţi: Stelian Damov – pentru Primăria sectorului 2; Ştefan Spiridon – pentru Primăria sectorului 4; Dan Marian – pentru Primăria sectorului 5 şi Robert Stan – pentru Primăria sectorului 6.
Dintre candidaţii validaţi pentru primăriile localităţilor din Ilfov, Ioan Moşteanu va candida în Voluntari, una dintre cele mai mari unităţi administrative din judeţ.
Tot luni a fost validată şi candidatura lui Andrei Gerea la Primăria oraşului Piteşti, judeţul Argeş.