5 C
București
luni, 11 noiembrie 2024
AcasăTechAkos Mora: Mă autosuspend din PNL, dar mandatul de senator merge mai...

Akos Mora: Mă autosuspend din PNL, dar mandatul de senator merge mai departe

Senatorul PNL Akos Mora, declarat incompabitil, a anunţat, joi, că se autosuspendă din partid ca să nu-i mai dea ocazia lui Victor Ponta "să spună minciuni" referitoare la situaţia sa, adăugând însă că mandatul său de senator "merge mai departe," până când Parlamentul "va vota pe acest subiect", relatează Mediafax.

"Mă autosuspend din PNL ca să nu-i mai dau ocazia lui Victor Viorel Ponta să mai repete această minciună juridică, adică faptul că sunt condamnat, cum a spus miercuri seară la dezbatere. Vreau să nu-i mai dau ocazia lui Ponta să folosească numele meu şi am decis să fac acest pas în lateral. Nu vreau să transfer această imagine către Klaus Iohannis, ţin prea mult la PNL şi la ideea candidaturii lui Klaus Iohannis. Mandatul meu de senator are un curs ce merge mai departe. Senatul va vota, se pare, în viitorul apropiat legat de acest subiect. Există solicitări în Senat", a declarat Akos Mora, joi, într-o conferinţă de presă la Târgu Mureș, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Akos Mora a mai spus că în dezbaterea de miercuri seară Victor Ponta a făcut "o dezinformare intenţionată prin confuzie de termeni", precizând că el nu e condamnat, cum a spus premierul, ci are "o sentinţă definitivă de incompatibilitate".

"Am înţeles că domnul Ponta, aseară, practic a făcut o dezinformare intenţionată prin confuzie de termeni, pentru că a folosit termenul de «condamnat», referindu-se la mine. Or, condamnarea e doar în situaţii penale. Eu n-am o situaţie de asemenea natură, ci o sentinţă de incompatibilitate, definitivă, pe altă calitate şi pe alt mandat, de consilier judeţean, nu de senator. Dacă aş avea o incompatibilitate pe calitatea de senator, mi-aş prezenta demisia a doua zi. Nu pot să-l bănuiesc pe domnul Ponta că nu cunoaşte termeni juridici. Cel care spune minciunile respective încearcă să lovească şi să păteze imaginea unui om, adică a mea, vrea să inducă ideea că am avea situaţii penale, cum are şi PSD", a susținut Akos Mora.

În opinia senatorului liberal, invocarea sa ca şi "condamnat" în dezbaterea televizată de miercuri seară are rolul de a abate atenţia de la lucrurile cu adevărat importante, precum faptul că nu există nici măcar o schiţă a bugetului României pe anul viitor.

În dezbaterea televizată de miercuri seară, Victor Ponta a susţinut că în PNL există trei persoane condamnate definitiv şi irevocabil, indicându-i pe preşedintele CJ Botoşani, Florin Ţurcanu, şi senatorii Tudor Chiuariu şi Akos Mora.

Co-preşedintele ACL Klaus Iohannis declara, recent, că senatorul liberal Akos Mora ar trebui să demisioneze din Parlament, iar deputatul Tudor Chiuariu să plece din PNL, în condiţiile în care primul a fost declarat incompatibil, iar cel de-al doilea, condamnat pentru corupţie.

Cele mai citite

Donald Trump Jr., mesaj către Zelenski: Mai ai 38 de zile și îți pierzi indemnizația

Pe parcursul campaniei electorale, Trump a criticat administrația Biden, pentru că a cheltuit miliarde pe ajutoarele militare destinate Ucrainei Fiul cel mare al președintelui ales...

Bucureștiul ar putea deveni o singură primărie prin unificarea sectoarelor – propunerea discutată înaintea referendumului local

Referendumul convocat de primarul Nicușor Dan propune unificarea administrativă a Capitalei pentru o mai bună gestionare a bugetului și dezvoltarea urbanistică unitară Un referendum local...

Nicolae Ciucă își exprimă încrederea în accederea în turul doi al alegerilor prezidențiale, în contextul sondajelor care indică o competiție strânsă cu George Simion

Liderul PNL mizează pe forța organizațională a partidului și susținerea cetățenilor, în timp ce sondajele recente îl poziționează la egalitate cu George Simion pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă