2.5 C
București
joi, 21 noiembrie 2024
AcasăPoliticăOrban: "Vom folosi toate pârghiile ca să blocăm atacul asupra justiției"

Orban: „Vom folosi toate pârghiile ca să blocăm atacul asupra justiției”

„Am luat act de decizia Curţii Constituţionale de astăzi privitoare la neconstituţionalitatea modificărilor aduse la Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, urmare a sesizărilor depuse de PNL. Acest fapt conduce la revenirea în dezbaterea parlamentară a celui de-al doilea proiect care modifică Legile Justiţiei”, potrivit unui comunicat de presă.

PNL a adăugat că deciziile CCR demonstrează încă o data falsitatea susţinerilor unor reprezentanţi ai PSD – ALDE, care au intoxicat opinia publică cu privire la soliditatea soluţiilor legislative propuse.

„Partidul Naţional Liberal va continua să folosească toate pârghiile parlamentare şi legale pe care le are la dispoziţie pentru a bloca atacul dat de actuala majoritate parlamentară PSD-ALDE-UDMR şi a celor certaţi cu legea pentru slăbirea independenţei justiţiei. În acest sens, în cadrul procedurilor parlamentare, PNL va milita pentru sesizarea Comisiei de la Veneţia, chiar dacă acest demers a fost refuzat recent de Curtea Constituţională”, se arată în documentul citat.

 
Formaţiunea susţine că principala recomandare a Comisiei Europene din raportul MCV este consultarea Comisiei de la Veneţia, iar orice nou vot în Parlament va trebui dat abia după ce va fi existat un punct de vedere al acestui organism al Consiliului Europei.

De asemenea, PNL precizează că va contribui prin reprezentanţii săi la dezbaterea organizată în Parlamentul European pentru clarificarea principalelor aspecte care privesc modificarea legilor justiţiei din România.

Curtea Constituţională a României a decis marţi că mai multe dispoziţii din Legea 303/2004 privind statutul magistraţilor sunt neconstituţionale şi a cerut redefinirea erorii judiciare şi a relei credinţe, dar şi a gravei neglijenţe.

Cele mai citite

Ministrul Apărării al Chinei i-a refuzat o întâlnire șefului Pentagonului la o reuniune ASEAN

Ministrul apărării al Chinei, Dong Jun, a refuzat o întâlnire cu şeful Pentagonului, Lloyd Austin, în marja unei reuniuni a ASEAN (Asociaţia Naţiunilor din...

Sistemul bancar românesc: Profit net de 11,7 miliarde de lei în primele 9 luni

Trimestrul al treilea a marcat o accelerare semnificativă, cu un profit de 4,1 miliarde de lei, în comparație cu 3,8 miliarde de lei în...

Titus Corlățean: Urmaşii Brătienilor, la disperare, au dat curs unui proces incredibil de manelizare

Senatorul PSD de Dâmboviţa Titus Corlăţean a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, la Târgovişte, că "urmaşii Brătienilor, la disperare, au dat curs unui...
Ultima oră
Pe aceeași temă